“Esenta miscarii” Petrom

Cros, bicliclete, pantofi sport, cycling, fitness, jocuri sportive, seminar pe tema nutritiei. Hervis, World Class, Ro Club Maraton, Fundatia Romana a Inimii. Octavian Bellu, Mariana Bitang, Andreea Raducan. Carmen Bruma, Adrian Nartea. Doctorul nutritionist Serban Damian. Toate si toti la un loc, ieri, in Bucuresti, in fata marelui Palat din P-ta Constitutiei. O mica-mare demonstratie a “esentei miscarii” Petrom, pusa in scena, cu repetitie, de Saatchi&Saatchi. Un cros, aflat la a 6-a editie, la care au alergat aproximativ 1500 de persoane, juniori, seniori si veterani (peste 60 de ani).

De ce-i pune o companie de petrol si gaze pe romani s-alerge? Pentru ca Petrom “promoveaza un stil de viata sanatos”.  Pentru ca “isi propune sa atraga mai mult atentia asupra importantei miscarii pentru imbuntatirea calitatii vietii si face apel la motivatia persoanla pentru realizarea acestui lucru”, se subliniaza in comunicatul de presa Petrom de dupa eveniment. Participantii la cros au si ei parerile lor: “pentru sanatate, pentru miscare”; “pentru energie”; “ne mai eliberam de stres”; “mai lasam masinile acasa”; “lui Petrom ii convine”.

Anul acesta, Petrom a oferit mult carburant castigatorilor: 4.800 de litri, la categoriile seniori şi veterani, iar juniorii (14-18 ani) au fost rasplatiti cu vouchere de cumparaturi la magazinele de articole sportive Hervis. O data ca juniorii trebuie sa faca miscare, si-apoi va mai trece un timp pana se vor urca la volan. “Cum se impaca pantofii sport cu benzina?”. Pai, daca nu avem benzina, alergam, ne-a raspuns, zambind, reprezentantul Hervis. Sau, sa zambim si noi, daca nu avem bani de benzina, alergam si facem rost de benzina.

Si in acest an, Ro Club Maraton a fost partener oficial al acestui cros. Presedintele Ro Club Maraton este Dr. Serban Damian, consultant de specialitate in fitness, nutritie si medicina. Doctorul Serban a fost invitat la evenimentul de ieri pentru a sustine un seminar pe teme de nutritie sportiva si a raspunde intrebarilor pe aceasta tema. L-am intrebat pe domnul doctor, in timp ce isi pregatea prelegerea, care este legatura dintre Petrom, carburant si cros.  “Mobilitatea”, ne-a raspuns dumnealui. Mesajul Petrom este limpede: mersul cu masina inseamna sedentarism. Iar sedentarismul inseamna obezitate si presupune un stil de viata nesanatos, a continuat domnul doctor. Iar asta favorizeaza bolile cardiovasculare, principala cauza a deceselor in Romania si in lume, a concluzionat domnul doctor.

Petra a fost una dintre alergatoarele veterane de ieri. Are 65 de ani, a fost invatatoare si ne-a spus ca facea drumetii cu copiii. “Nu sunt omul care sa stea”, a spus ea. “Alerg sa ma simt inca in putere”. Doamna invatatoare a iesit ieri pe locul 3, la categoria veterani, femei. 4 kilometri in 16 minute.

Pe 29 mai, Petra a alergat in Parcul Tineretului, la a 3-a editie a Crosului Padurii, ocupand, in cursa de 10 km, la aceeasi categorie, acelasi loc 3. De ce credeti ca-i pune Petrom pe oameni s-alerge? “Poate pentru ca sunt invidiati pentru rezultate si poate vor sa-si atraga si simpatii”.

 

Mai multe fotografii de la eveniment, in continuare…

 

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.