8 Iunie: ViitorPlus te invita la Crosul Padurii – Dolce Sport

ViitorPlus – Asociatia pentru dezvoltare durabila si Dolce Sport – anunta o noua editie a Crosului Padurii, pe data de 8 iunie 2013, in Parcul Tineretului din Bucuresti. In 2013, Crosul Padurii este pus in miscare de sponsorul principal al evenimentului – Dolce Sport, televiziunea de sport a Romtelecom. Iubitorii de alergare si miscare in aer liber sunt invitati, pe 8 iunie, in preajma Zilei Internationale a Mediului, sa sustina cresterea suprafetelor impadurite din sudul tarii. Evenimentul Crosul Padurii – Dolce Sport este dedicat promovarii sportului de masa si strângerii de fonduri pentru campania Padurea Copiilor a asociatiei ViitorPlus.

“Sub umbrela amplei campanii Miscarea face bine, lansata in urma cu 3 ani, Dolce Sport sustine si Crosul Padurii – Dolce Sport. O viata sanatoasa inseamna nu numai sa facem miscare, sport, dar sa si respiram aer curat, sa ne desfasuram activitatile intr-un mediu inconjurator mai sanatos. Am decis, astfel, sa ne implicam in acest proiect si, la randul nostru, sa ne implicam tot mai activ in ocrotirea mediului in care traim. Este esential sa salvam zonele neimpadurite sau defrisate din tara noastra pentru a trai o viata mai sanatoasa, noi si generatiile care ne vor urma “, a declarat Vlad Enachescu, Director general Dolce Sport.

Crosul isi propune sa atraga la start atat alergatori incepatori, cat si unii cu experienta, numitorul comun fiind dorinta de a trai sanatos si a sustine plantarea cate unui puiet pentru fiecare nou-nascut din Romania, propusa de campania Padurea Copiilor. Campania Padurea Copiilor face parte din programul “Adopta un copac!” si a fost lansata in a doua jumatate a anului 2011. Pana acum, Padurea Copiilor a fost cauza de mediu la 5 evenimente de alergare si a  atras sustinerea a 4.400 de alergatori, datorita carora a fost impadurita o suprafata echivalenta cu 4 terenuri de fotbal.

In 2013, Crosul Padurii aniverseaza 5 ani si se anunta a fi o editie  inedita: alergarea va fi una de seara, iar participantii sunt incurajati sa-si creeze propria costumatie, cea mai iesita din comun urmand a fi premiata la final. De asemenea, concurentii isi vor alege o echipa in care sa alerge, in functie de preferintele pentru o anumita specie de arbori sau pentru unul dintre alergatorii de anduranta, cu experienta, care vor fi capitani de echipa: echipa Frasin este condusa de Gabriel Solomon, echipa Stejar este condusa de Adrian Ber, iar echipa Tei este condusa de Andrei Rosu. La sfarsitul probelor, va iesi cattigatoare echipa  ai carei membri alearga cei mai multi kilometri cumulati.

Crosul Padurii – Dolce Sport va cuprinde cele 3 probe consacrate: Mini-maraton de 10 km, Cursa Populara de 3 km şi Cursa Copiilor de 1 km. Inscrierile se fac online pe site-ul crosulpadurii.ro

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.