9 Octombrie: Salvati Copiii lanseaza campania Un gest pentru o viata

Salvati Copiii_2Organizatia Salvati Copiii lanseaza duminica, 9 octombrie, campania Un gest pentru o viata, menita sa atraga fonduri pentru echiparea spitalelor cu incubatoare si alte echipamente performante. Prin intermediul acestei campanii, ce se va derula la nivel national, se va promova in randul publicului larg numarul de donatii prin SMS 8833. Campania este menita sa sustina Programul national de reducere a mortalitatii infantile, pentru modernizarea maternitatilor si a sectiilor de nou-nascuti, precum si pentru oferirea de suport parental. Donand un SMS in valoare de doar 2 euro la 8833, fiecare dintre noi poate Salvati Copiii_1acorda o sansa la viata miilor de copii nascuti prematur in spitalele din Romania.

Evenimentul de lansare se va desfasura pe parcursul intregii zile de duminica, la etajul 1 din Promenada Mall, si va lua forma unei petreceri cu copii, pentru copii: vor fi organizate ateliere de origami, pictura si modelare, face-painting si dans, vor avea loc concerte (Andra si Razvan Gogan, Andrei Leonte, grupul Fargolino) si spectacole de dans. Printre picaturi, se va face strangere de fonduri: atat in Promenada, cat si in Baneasa Shopping City, vor exista standuri la care sustinatorii Salvati Copiii vor putea achizitiona bratari si body-uri pentru nou-nascuti, simboluri ale campaniei de reducere a mortalitatii infantile”, spun reprezentantii organizatiei.

Salvati Copiii a lansat, in 2010, unul dintre programele cu cel mai puternic impact din istoria organizatiei, „Fiecare copil conteaza”, menit sa contribuie la reducerea mortalitatii infantile si a morbiditatii in randul copiilor sub 5 ani cu nu mai putin de 15%, pana in 2015. La data demararii programului, lucrurile stateau dramatic: rata mortalitatii infantile in Romania era de 10,1 ‰ (2.660 de decese raportate in randul copiilor mai mici de 1 an), de departe cea mai mare la nivelul Uniunii Europene.

Mii de donatori s-au alaturat cauzei Salvati Copiii si, in timp, organizatia a reusit sa doteze 54 de maternitati si sectii de nou-nascuti din intreaga tara cu echipamente medicale in valoare de 4.800.000 de lei, contribuind la salvarea a peste 10.000 de copii anual.

La trei ani de la demararea campaniei, rata mortalitatii a scazut la 8,5 la mie – asadar, o scadere importanta, de aproape 1.000 de decese in cifre absolute. Chiar si asa, in continuare, in Romania, un copil mai mic de 1 an moare la fiecare 5 ore, iar Romania se situeaza in continuare pe primul loc in clasamentul ratei mortalitatii infantile (pentru comparatie, media europeana este de 4 la mie).

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.