Afaceri Sustenabile
CSR Awards
Banner

#AFACERISUSTENABILE 2023: Ana Crivăț, Director of Corporate Affairs, HEINEKEN România

Echipa CSR Media a invitat reprezentanții celor mai importante companii ce derulează proiecte de Sustenabilitate și Responsabilitate Socială să vorbească despre schimbările apărute în politica de sustenabilitate a companiei în 2022, despre lecțiile învățate și despre provocările și oportunitățile din domeniul Sustenabilității în 2023, în cadrul proiectului editorial #AfaceriSustenabile2023.

În continuare puteți citi răspunsul dat de Ana Crivăț, Director of Corporate Affairs, HEINEKEN România.


  • Ce schimbări a adus anul 2022 în politica de sustenabilitate a companiei?

2022 a adus mai degrabă consolidări și o continuare a inițiativelor noastre de sustenabilitate, care ne influențează la nivel profund toate deciziile și întreaga activitate, fie că ne referim la aspecte operaționale, logistice, fie la inițiative de marketing sau implicarea colegilor noștri.

De aproape 2 ani, la nivel global, HEINEKEN a ridicat ștacheta, prin lansarea strategiei Brew a Better World 2030, ce aduce în prim plan noi ambiții globale de sustenabilitate și responsabilitate, cu accent pe trei arii principale: mediul, responsabilitatea socială – cu misiunea de a rămâne o companie incluzivă, corectă și echitabilă, responsabilă față de clienți, angajați și preocupată să sprijine comunitățile locale, și consumul responsabil de alcool.

Ne-am propus să atingem ținta de net zero emisii de carbon în procesele din Scope 1 și Scope 2 și o reducere de 30% în ceea ce privește procesele din Scope 3, până în 2030, și să ajungem la net zero emisii de carbon în întregul lanț valoric, până în 2040. Acesta este un angajament asumat la nivel global, iar pe plan local facem toate demersurile să contribuim la această inițiativă globală. De asemenea, finalizăm planul de a înlocui complet combustibilii fosili cu energie curată, cu emisii reduse de carbon, și energie regenerabilă. Reducem consumul de apă în producție și toată energia electrică pe care o folosim în HEINEKEN România provine, de mulți ani, din surse verzi.

În materie de promovare a consumului responsabil de alcool, avem rezultate notabile. În România, de mai bine de 13 ani, dezvoltăm un parteneriat cu Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală, alături de care am dezvoltat Alcohelp, singurul program din România care include mai multe tipuri de intervenții în domeniul consumului problematic de alcool (platforma online și aplicația mobilă Alcohelp, linia telefonică Alcoline, Centrele AlcoInfo din spitalele publice și multe alte activități de prevenire) cu scopul de a contribui la o mai bună înțelegere de către populația din România a limitelor personale cu privire la consumul de alcool și a combate consumul nociv. Parteneriatul cu ALIAT a continuat și în 2022 când, după 2 ani de pandemie, timp în care activitățile de testare și informare s-au desfășurat preponderent în online, am reluat acțiunile directe, în stradă. Astfel, vara trecută, am susținut organizarea Caravanei Alcohelp pe litoral și am avut două weekenduri de testare cu chestionarul AUDIT, un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății și utilizat în peste 190 de țări din lume. În cei peste 13 ani de parteneriat cu ALIAT, peste 50.000 de astfel de chestionare au fost completate, românii putând să-și autoevalueze prin acest instrument, cel mai de încredere de acest gen din lume, consumul riscant de alcool. Ne susținem inițiativele de promovare a consumului responsabil de alcool și la nivel comercial. Portofoliul nostru de produse, atât cel global, cât și la nivel local, include o varietate de opțiuni fără alcool.

  • Care a fost cea mai importantă lecție învățată în 2022? Dar cea mai mare satisfacție profesională din această perioadă?

2022 a consolidat o lecție importantă pe care am învățat-o în perioada pandemiei și pe care am aplicat-o, ulterior, odată ce ne-am confruntat cu noi provocări: solidaritatea și empatia sunt valori esențiale pentru societate, atât pe timp de criză cât și în vremuri liniștite. Pe ele se bazează și sustenabilitatea. De aceea, indiferent de perioada pe care o traversăm, de greutățile pe care le întâmpinăm, practicile sustenabile pot și trebuie să continue în activitatea companiilor.

Dacă ar fi să vorbim despre realizări, credem că cea mai importantă este că am încheiat anul cu optimism, într-o echipă unită.  Din perspectiva sustenabilității, suntem mulțumiți de progresele solide și constante pe care le facem către obiectivele noastre de mediu, de responsabilitate socială și de promovare a moderației.

  • Care considerați că vor fi cele mai mari provocări în domeniul sustenabilității în acest an? Dar și cele mai mari oportunități?

Credem că mediul de business poate fi o forță a schimbării în bine în comunitate și, privind din această perspectivă, ne place să credem că, indiferent de provocări, acestea pot fi transformate în oportunități. Din punctul de vedere al sustenabilității, pentru România, un proiect important este Sistemul de Garanție-Returnare, menit să crească considerabil capacitatea României de a colecta și recicla o cantitate mai mare de ambalaje, stimulând economia circulară, care reprezintă o oportunitate fantastică pentru un viitor sustenabil.

banner_catalogul_faptelor_bune_2022


 

 

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.