Echipa CSR Media a invitat reprezentanții celor mai importante companii ce derulează proiecte de Sustenabilitate și Responsabilitate Socială să vorbească despre schimbările apărute în politica de sustenabilitate a companiei în 2022, despre lecțiile învățate și despre provocările și oportunitățile din domeniul Sustenabilității în 2023, în cadrul proiectului editorial #AfaceriSustenabile2023.
În continuare puteți citi răspunsul dat de Daniel Gross, CEO PENNY România.
- Ce schimbări a adus anul 2022 în politica de sustenabilitate a companiei?
În 2022, nu am făcut schimbări majore în ceea ce privește politica de sustenabilitate a companiei noastre. Ne-am continuat planurile și am obținut câteva realizări de care suntem tare mândri și care reflectă dorința noastră de a contribui la protejarea mediului înconjurător. Am finalizat procesul de remodelare, ceea ce înseamnă că toate magazinele din România respectă formatul PENNY Punct. Acestea funcționează după fluxuri operaționale inteligente și sunt dotate cu sisteme de monitorizare a consumului de energie. Toate magazinele vor fi recertificate o dată la trei ani, conform politicii de monitorizare și îmbunătățire a sustenabilității magazinelor, iar cele nou deschise sunt certificate BREEAM in USE, un standard internațional care necesită măsuri de eficientizare energetică.
O altă realizare importantă din 2022 este lansarea proiectului 3RO (TripluRO) prin care ne propunem ca, până la finalul lui 2023, 60% dintre produsele aflate în magazinele PENNY să aibă ingredientul principal din România, să fie procesate și ambalate în țara noastră. Acest demers contribuie atât la dezvoltarea economiei, cât și la reducerea amprentei de carbon prin scurtarea lanțului dintre producători și cumpărători.
De asemenea, în 2022 am semnat o premieră privind transportul sustenabil în domeniul retail-ului. Împreună cu cei de la la Step One Spedition și Mercedes-Benz Trucks & Buses Romania, am început să testăm eActros 300, primul camion electric disponibil în România. Acesta este un pas important din strategia noastră privind reducerea impactului pe care transportul clasic îl are asupra planetei.
- Care a fost cea mai importantă lecție învățată în 2022? Dar cea mai mare satisfacție profesională din această perioadă?
Lecția cu care am rămas în 2022 este cea a consecvenței și a unei strategii de lucru pe termen lung. Am învățat că proactivitatea și planurile cu viziune ne ajută să facem față mult mai bine în situațiile de criză și să reducem gradul de imprevizibiliate. Această gândire se aplică inclusiv în domeniul sustenabilității – de exemplu, am reușit să gestionăm cu eficiență criza energetică datorită unor măsuri concrete pe care le-am luat în mod anticipat.
Referitor la satisfacții, cel mai mult mă bucur că am reacționat cu agilitate în fața provocărilor pe care le-a adus 2022 și astfel am reușit să ne ducem planurile la bun sfârșit. În 2022, am deschis 36 de magazine noi și am încheiat anul cu o rețea formată din 336 de unități la nivel național. Este o realizare de care suntem foarte mândri, 2022 fiind primul an în care am inaugurat peste 30 de filiale în întreaga țară.
- Care considerați că vor fi cele mai mari provocări în domeniul sustenabilității în acest an? Dar și cele mai mari oportunități?
Criza energetică va reprezenta în continuare o provocare pentru noi toți. În același timp, observăm aici și o oportunitate, deoarece costurile crescute ale energiei îi vor face pe oameni mult mai conștienți în legătura cu importanța acestui subiect și cu nevoia de a face alegeri optime atât din punct de vedere financiar, cât și pentru natură.
O altă oportunitate este preferința tot mai mare a consumatorilor pentru produse românești, proaspete și de bună calitate. Noi continuăm să facem toate demersurile necesare pentru a ne îndeplini obiectivul 3RO și pentru a avea un impact pozitiv în comunitățile în care activăm.