#AfaceriSustenabile2024: KAUFLAND – Valer Hancaș, „Asistăm la o transformare fundamentală în raportarea privind angajamentele față de principiile ESG”

Echipa CSR Media a invitat Leaderii celor mai importante companii ce derulează proiecte de Sustenabilitate și Responsabilitate Socială să împărtășească viziunile lor asupra Provocărilor în domeniul Sustenabilității în anul 2023 și să ofere Previziuni și Perspective pentru anul 2024, în cadrul proiectului editorial #AfaceriSustenabile2024.

În cadrul acestui proiect ne propunem să explorăm și să înțelegem opiniile și soluțiile oferite de către lideri, aducând lumină asupra provocărilor cu care se confruntă domeniul și anticipând direcțiile viitoare ale Afacerilor Sustenabile în anul 2024.

În continuare puteți citi interviul cu Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.


 


  1. Care au fost principalele provocări /oportunități pe care le-ați întâlnit în 2023 în îndeplinirea obiectivelor de sustenabilitate și cum au fost abordate acestea?

Conceptul de sustenabilitate și punerea sa în practică nu au ajuns încă la maturitate la nivel de percepție, înțelegere și integrare în viața de zi cu zi, în România. Astfel că am continuat campaniile de comunicare și informare orientate atât intern, către echipele Kaufland, cât și extern, către clienți.

În ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor de sustenabilitate, am avut mai multe realizări. Fiecare a reprezentat o oportunitate, dar a adus cu sine și provocări, pe care le-am depășit. Amintesc aici câteva proiecte de amploare, care au în spate ani de eforturi din partea colegilor, a colaboratorilor și partenerilor noștri. Unul dintre acestea este implementarea cu succes a infrastructurii de colectare separată în toate magazinele Kaufland din țară. Am fost primul retailer din România care a introdus automate de colectare a ambalajelor în toate magazinele sale, încă din 2021, astfel încât am fost pregătiți 100% și pentru momentul în care a intrat în vigoare Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), la finalul lui 2023. Investițiile în automatele de colectare au depășit suma de 16,5 milioane de euro, în ultimii trei ani. Astfel, am echipat rețeaua națională Kaufland, care numără 173 de hipermarketuri, cu 360 de automate. Aici, clienții pot returna ambalajele din PET, sticlă și aluminiu.  Ținta noastră este să devenim principala destinație pentru colectarea separată a ambalajelor sau reciclarea hainelor și încălțămintei  din România.

O altă reușită a constat în obținerea certificării Zero Waste, care atestă faptul că minimum 90% din totalul deșeurilor rezultate din operațiunile Kaufland au fost prevenite, reutilizate, reciclate, compostate sau fermentate. Pentru noi, acesta a fost un moment foarte important, rezultatul unui proces complex, din care nu au lipsit dificultățile. Obținerea certificării reprezintă o bornă semnificativă pentru tot ceea ce înseamnă misiunea noastră de a contribui la protejarea mediului înconjurător și de a ne implica în promovarea conștientizării necesității acestui demers. Vom continua în această direcție și în 2024.

De asemenea, deși contextul economic din 2023 nu a fost ușor, remarcându-se prin fluctuații ale nivelului inflației și impredictibilitate legislativă, nu am încetinit deloc ritmul investițiilor în proiecte de sustenabilitate, ci din contră. Am accelerat dezvoltarea în direcția producerii de energie regenerabilă și am alocat un buget de 15 milioane de euro pentru dotarea a 62 de magazine și 2 centre logistice cu panouri fotovoltaice. În anul financiar 2022, consumul de energie electrică din surse regenerabile (MWh) pentru magazinele Kaufland a depășit pragul de 98,8%. 

  1. Care au fost inițiativele cheie de sustenabilitate implementate în cadrul organizației în 2023 și cum au avut impact asupra performanțelor generale ale companiei?

Pe parcursul anului trecut, am desfășurat într-un ritm intens proiecte din zona de sustenabilitate și responsabilitate socială. Am derulat inițiative care au avut ca scop atât reducerea impactului negativ al activității noastre asupra mediului, cât și bunăstarea și dezvoltarea durabilă a comunităților.

Ca preambul al implementării SGR, am desfășurat campanii ample de reciclare, precum Campionatul Reciclării, Săptămâna Reciclării sau Tricou de Uriaș, menite să promoveze și să încurajeze colectarea ca un comportament care ar trebui să devină obișnuință zilnică. Campionatul Reciclării a fost prima campanie națională de educație pentru mediu în școli, concepută pentru impulsionarea adoptării SGR și dezvoltată alături de Asociația Act for Tomorrow, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și RetuRO. Astfel, în perioada martie – iunie, am derulat această inițiativă în cadrul unităților publice de învățământ primar, gimnazial și liceal din orașele în care există magazine Kaufland.

Tot pentru a familiariza populația cu sistemul SGR, am desfășurat și campania Săptămâna Reciclării, între 27 septembrie și 3 octombrie. Un alt obiectiv al acestei inițiative a fost și acela de a ne asigura că structurile noastre de reciclare pot face față unui aflux foarte mare. Rezultatele au fost foarte bune. Cu această ocazie, am stabilit un nou record în materie de reciclare, cu 11.200.000 de recipiente colectate și peste 470.000 de clienți implicați, la nivel național. Cred că rezultatele din Săptămâna Reciclării au demonstrat capacitatea infrastructurii de a gestiona un volum mare de ambalaje și potențialul real de creștere a interesului românilor pentru colectare.

În martie, am implementat și inițiativa Tricou de Uriaș, prin care am lansat o provocare la nivel național. Am îndemnat românii să aducă PET-uri în număr cât mai mare, la automatele din magazinele Kaufland. Rezultatele ne-au întrecut așteptările, cu peste 500.000 de PET-uri colectate, dublul cantității necesare pentru realizarea tricoului, care a fost omologat de Guiness World Records ca „Cel mai mare tricou din lume”, pe 22 aprilie, de Ziua Internațională a Pământului. În acest proiect, am beneficiat de sprijinul Asociației 11even și al Federației Române de Rugby. Consider că toate aceste campanii de educare în direcția reciclării sunt vitale pentru a schimba în bine compartamentul românilor în ceea ce privește colectarea deșeurilor. Din fericire, aceste inițiative au  început să dea roade în ultimii ani. Românii au devenit mai responsabili față de mediu și de resursele Planetei. Concret, în magazinele Kaufland au fost colectate, în 2022, peste 15 milioane de ambalaje. Iar în intervalul ianuarie – octombrie 2023, alte 29 milioane de ambalaje au fost aduse pentru reciclare.

Romanian ESG Summit

Sprijinirea comunității locale rămâne una dintre direcțiile prioritare pentru Kaufland, iar educația generațiilor viitoare joacă un rol foarte important în construirea unei societăți sănătoase. Tocmai de aceea am lansat, în luna octombrie, „Viitorul începe acum”, o inițiativă prin care sprijinim modernizarea și tehnologizarea școlilor din România. Am gândit acest proiect sub forma unui concurs prin care școlile înscrise pe platforma special creată pot câștiga premii în valoare totală de 7,5 milioane lei, în schimbul punctelor colectate și donate de clienții Kaufland. Punctele pot fi ulterior convertite în materiale și echipamente didactice, precum: computere, monitoare, piese de mobilier, seturi de laborator sau articole sportive. Campania este încă în desfășurare, urmând să se încheie pe 29 februarie, iar până acum avem peste 1000 de școli înregistrate. Prin Viitorul începe acum ne dorim să arătăm că oricine poate contribui la formarea generațiilor de mâine și să reiterăm angajamentul nostru de a investi permanent în educație. Doar în anul financiar 2022, bugetul alocat susținerii proiectelor educaționale a fost de peste 1.07 milioane de euro.

În seria proiectelor sustenabile se înscrie și lansarea colecției vestimentare marcă proprie Kaufland realizată cu fibre SEACELL din alge marine. Fibra SEACELL este compusă exclusiv din celuloză și alge, printr-un proces de producție ce necesită un consum redus de energie și resurse. Producția acestor fibre se realizează într-un mod inovator, brevetat la nivel mondial, iar articolele vestimentare care au în compoziție acest material sunt ecologice și de calitate superioară.

În plus, am continuat cele două programe de granturi „În stare de Bine” și „Start ONG”, în valoare totală de peste 1,8 milioane euro.

De asemenea, în anul financiar 2022, am inaugurat Green Hub Kaufland by Ultragreens, prima macroseră din România, un proiect care a stabilit noi standarde de inovație și sustenabilitate în agricultură.

Închei cu o inițitivă care i-a vizat, de această dată, pe angajații noștri. Este vorba despre campania internă Echipa Kaufland face diferența. Cred în puterea exemplului și în faptul că orice schimbare în bine începe cu fiecare dintre noi. De-a lungul timpului, ne-am încurajat colegii să se implice în proiectele de sustenabilitate ale Kaufland, indiferent că vorbim despre lupta împotriva risipei alimentare, acțiuni de ecologizare și reducere a utilizării plasticului, reciclare sau voluntariat în sprijinul persoanelor defavorizate, dar și inițiative ce țin de sport, sănătate și cultură. Anul trecut, am creat o campanie la nivel intern, în care mai mulți dintre colegii noștri, care și-au dorit acest lucru, au vorbit despre ce înseamnă sustenabilitatea pentru ei, cum o aplică la locul de muncă și în viața personală etc. Recunosc că am fost impresionat să văd multe dintre aceste testimoniale și m-a bucurat în primul rând faptul că multe dintre valorile promovate de Kaufland se regăsesc, în mod real, și în mentalitatea angajaților noștri. 

  1. Care sunt previziunile sau prioritățile strategice pentru a vă asigura că aspectele de sustenabilitate sunt integrate în mod corespunzător în toate aspectele operaționale ale companiei în 2024?

În 2024, vom continua să investim în inițiativele care vizează reciclarea, implicarea în sprijinirea comunităților, în dotarea magazinelor cu panouri fotovoltaice, în extinderea rețelei de automate de colectare, precum și în programe de susținere a producătorilor locali. În prezent, avem peste 2.600 de parteneri români, din totalul de 3.300, deci vorbim de aproape 80%. Ponderea cheltuielilor cu aceștia crește de la an la an, la fel și ponderea produselor românești de la raft.

Practic, vom merge pe direcțiile deja trasate în strategia noastră de sustenabilitate, care este creionată ca un plan de durată, nu doar de la un an la altul. Spre exemplu, toate investițiile și proiectele majore sunt gândite în perspectivă și planificate pe decade. Desigur, anual adăugăm noi componente de natură să sprijine principalele demersuri pe care le avem în derulare.

Așadar, și anul acesta, Kaufland va fi un partener de încredere al românilor. Vom investi în echipă și în comunitate și vom implementa inițiative dedicate mediului.

La nivel de industrie, tranziția către sustenabilitate rămâne una dintre principalele tendințe, la nivel global și, implicit, local. În România, Kaufland a fost printre pionieri în ceea ce privește integrarea principiilor sustenabilității în business. Am dat startul investițiilor semnificative în această direcție încă din 2016, pentru că principiul după care ne ghidăm este că businessul care face bine este cel mai bun business. În acest context, mă bucură să văd că și pe plan local s-au intensificat măsurile legislative orientate către sustenabilitate. Astfel, la finalul lui 2023, a fost lansat și Codul Român al Sustenabilității (CRS), ceea ce înseamnă că va crește numărul companiilor care publică declarații nonfinanciare sau rapoarte de sustenabilitate. Adoptarea CRS este o etapă premergătoare alinierii la Directiva UE privind raportarea corporativă de sustenabilitate (CSRD). Asistăm la o transformare fundamentală în raportarea privind angajamentele față de principiile ESG și modul în care acestea sunt integrate atât în strategia de business, cât și în misiunea organizațiilor. Cred că aceste modificări reprezintă cel mai mare pas înainte în direcția dezvotării durabile pe care țara noastră îl face în ultimii 20 de ani. 

  1. Care sunt planurile și viziunea voastră pentru anul 2024, și cum vedeți evoluția acestor aspecte în contextul schimbărilor anticipate în ceea ce privește reglementările, cererea pieței și conștientizarea publică?

Viziunea Kaufland România pentru anul care tocmai a început rămâne aceeași ca până acum: să ne dezvoltăm businessul urmărind, concomitent, și obiectivele din strategia noastră de sustenabilitate. La Kaufland credem cu tărie că nu poți crește și susține un business profitabil, fără să ții cont de mediu, de resursele planetei și de comunitățile unde îți desfășori activitatea. O afacere nu poate fi sănătoasă, dacă funcționează într-o societate bolnavă.

În concluzie, în 2024 ne vom concentra pe deservirea celor 500.000 de clienți care ne trec zilnic pragul. Vom continua să oferim produse de calitate, în game diverse, servicii de top și să menținem prețurile la un nivel cât mai avantajos. Parteneriatele cu furnizorii locali și consolidarea lanțului de aprovizionare rămân puncte importante pe agenda Kaufland. Mergem în paralel cu investițiile în sustenabilitate, în linie cu angajamentul nostru față de mediu. Obiectivul Kaufland de a deveni o destinație one-stop shopping nu s-a schimbat. Iar acest lucru nu înseamnă doar că în magazinele noastre poți găsi produse și servicii pentru aproape orice necesitate, ci și că aici ne dorim să fie kilometrul 0 al reciclării. Ne încurajăm clienții să recicleze ambalaje de orice fel, haine sau încălțăminte și îi asigurăm că vor beneficia de o infrastructură modernă de colectare și de un sistem de recompensare a eforturilor lor.

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.