CSRmedia
CSRmedia
CSRmedia - publicatie premiata de Familia Regala a Romaniei

#AfaceriSustenabile2024: Pluxee, Florentina CIONTEA: „Ne propunem să reducem cu 90% toate emisiile asociate activității companiei până în 2035”

Echipa CSR Media a invitat Leaderii celor mai importante companii ce derulează proiecte de Sustenabilitate și Responsabilitate Socială să împărtășească viziunile lor asupra Provocărilor în domeniul Sustenabilității în anul 2023 și să ofere Previziuni și Perspective pentru anul 2024, în cadrul proiectului editorial #AfaceriSustenabile2024.

În cadrul acestui proiect ne propunem să explorăm și să înțelegem opiniile și soluțiile oferite de către lideri, aducând lumină asupra provocărilor cu care se confruntă domeniul și anticipând direcțiile viitoare ale Afacerilor Sustenabile în anul 2024.

În continuare puteți citi interviul cu Florentina CIONTEA – HR & CSR Director, Pluxee Romania & Bulgaria



  • Care au fost principalele provocări /oportunități pe care le-ați întâlnit în 2023 în îndeplinirea obiectivelor de sustenabilitate și cum au fost abordate acestea?

Anul 2023 a fost unul foarte important și intens pentru noi – având în vedere că a fost anul în care am devenit Pluxee.  Această schimbare a venit din dorința de a reflecta și mai bine poziționarea noastră ca și partener care susține companiile în a oferi cele mai bune soluții atunci când vorbim de experiența angajaților. Acest nou brand continuă activitatea de 25 ani pe piața din România a lui Sodexo Benefits and Rewards Services – liderul în beneficii extrasalariale și soluții pentru creșterea implicării angajaților.

Zona de sustanabilitate a fost o prioritate pentru noi având în vedere impactul pozitiv pe care ne dorim să îl avem asupra mediului și partenerilor noștri. Astfel, principala provocare pentru anul 2023 a fost aceea de a construi o viziune comună despre sustenabilitate în cadrul echipei Pluxee România, viziune care să stea la baza tuturor acțiunilor viitoare. Acest lucru s-a concretizat printr-un training adresat tuturor colegilor, prin intermediul căruia aceștia au înțeles importanța unei abordări sustenabile pentru companie, angajați, comunitățile locale și mediul înconjurător.

Acest modul ne-a ajutat să atingem și obiectivul de a crea o echipă dedicată de CSR formată din colegi din toate departamentele companiei, cu ajutorul cărora ne vom asigura că sustenabilitatea este în centrul atenției întregii companii.

O altă provocare a fost zona de raportare și aici mă refer la colectarea cât mai exactă a datelor de business și raportarea lor într-un mod cât mai coerent, astfel încât transpunerea în termeni de emisii de carbon să fie cât mai facilă la nivelul grupului Pluxee.  Acest efort a fost realizat împreună cu toate departamentele companiei, iar după o serie de întâlniri dedicate am reușit să construim un plan de acțiuni care ne vor asigura acuratețea datelor pe care le colectăm și transmitem către grup.

  • Care au fost inițiativele cheie de sustenabilitate implementate în cadrul organizației în 2023 și cum au avut impact asupra performanțelor generale ale companiei?

Inițiativele noastre de sustenabilitate sunt orientate de cele mai multe ori către eficientizarea modului în care ne desfășurăm activitatea, către a susține brandul de angajator, atragerea unor parteneri de business care să aibă obiective în această arie, dar și angajamentul și fericirea angajaților noștri.

În 2023 ne-am propus să implicăm cât mai mulți colegi să acționeze pe baza principiilor de sustenabilitate. Spre exemplu am organizat o competiție de mobilitate în care i-am încurajat pe colegi să vină la birou cu mijloace de transport sustenabile. Astfel, împreună am reușit să evităm emiterea a 411,3 kgCO2 în 28 de zile. Inițiativa a avut rolul de a demonstra contribuția oricărui angajat în amprenta de carbon Pluxee și impactul pozitiv pe care o alegere simplă, de zi cu zi, îl poate avea.

Alte exemple ar mai fi continuarea modului de lucru hybrid, eliminarea  totală a producţiei de vouchere pe hârtie, emitererea de carduri doar pe support de plastic reciclat,  modificarea politicii de mașini de companie, unde am introdus doar opțiuni pentru modele hybrid şi electrice.

Impactul tuturor acestor acțiuni sunt convinsă că le vom vedea pe termen lung, însă un indicator care este deja îmbunătățit este zona de angajament a angajaților, care a crescut considerabil pe parcursul anului 2023. 

  • Care sunt previziunile sau prioritățile strategice pentru a vă asigura că aspectele de sustenabilitate sunt integrate în mod corespunzător în toate aspectele operaționale ale companiei în 2024?

Am plăcerea să anunţ faptul că Pluxee a devenit prima companie din industria noastră care a obţinut validarea obiectivului Net Zero și a traiectoriei asociate acestuia de către Science Based Targets Initiative (SBTi), prin care ne propunem să reducem cu 90% toate emisiile asociate activității companiei până în anul 2035, față de anul de referință 2017
Astfel, prioritățile de sustenabilitate din 2024 pentru Pluxee Romania se aliniază cu obiectivul Net Zero și vin completarea acțiunilor derulate în anii anteriori.
Zona de digitalizare este foarte importantă pentru noi, iar acțiunile pe care ni le propunem cu impact în sustenabilitatea activității companiei întăresc acest lucru:

CSR Awards
  • Continuarea producţiei doar din plastic reciclat a noilor carduri Pluxee și a stickere-lor din punctele de vânzare ale comercianților afiliați, care conduce la o reducere a amprentei de carbon de până la 8 ori faţă de cele produse din plastic PVC. În momentul în care legislatia ne va permite, vom trece către digitalizarea completă a produselor, prin utilizarea cardurilor virtuale, fară a mai produce cardurile fizice din plastic.
  • Transmiterea către consumatori a PIN-urilor cardurilor doar prin mijloace digitale, cu ajutorul aplicației Pluxee, eliminând complet emisiile întregistrate în procesul de printare pe hârtie și a transportului asociat.
  • Optimizarea activităţii departamentului de Operaţiuni și externalizarea unei mari părți a activităților departamentului, care conduce la o reducere a consumului de energie și a tuturor emisiilor asociate acestora.
  • Utilizarea în proporţie de 100% a energiei electrice regenerabile asociată activităţilor ce au loc în sediul nostru.
  • Care sunt planurile și viziunea voastră pentru anul 2024, și cum vedeți evoluția acestor aspecte în contextul schimbărilor anticipate în ceea ce privește reglementările, cererea pieței și conștientizarea publică?

Creșterea conștientizării publice a temelor legate de sustenabilitate și a cererii pieței de aliniere a companiilor în această direcție este un proces natural la care Pluxee răspunde prin obiectivul său Net Zero 2035 și prin toate acțiunile pe care le derulăm în România.

Viziunea noastră pe termen mediu și lung are acest focus foarte clar de reducere a emisiilor de carbon cu 90% față de anul de referință 2017, iar în acest moment putem spune că suntem pe această traiectorie pozitivă prin înregistrarea deja a unei reduceri de 56% a emisiilor totale din România în anul 2023.

Planul care ne va conduce spre atingerea obiectivului Net Zero 2035 pleacă de la optimizarea acelor activități ale companiei care înregistrează cele mai mari emisii de carbon și acoperă cel mai mare procent din totalul acestora. Acțiunile viitoare derulate vor implica în mod direct toate departamentele și le vom putea pune în practică doar cu ajutorul colegilor din echipa Pluxee România.

Cel mai important este să realizăm faptul că oamenii reprezintă cea mai importantă resursă pentru orice companie care dorește să pună în practică un plan de sustenabilitate și acțiunile necesare care vor conduce la obiectivele propuse.

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.