#AfaceriSustenabile2024: Ursus Breweries – Robert Uzună, „Suntem încrezători că 2024 ne va aduce mai aproape de atingerea obiectivelor noastre pe termen lung”

Echipa CSR Media a invitat Leaderii celor mai importante companii ce derulează proiecte de Sustenabilitate și Responsabilitate Socială să împărtășească viziunile lor asupra Provocărilor în domeniul Sustenabilității în anul 2023 și să ofere Previziuni și Perspective pentru anul 2024, în cadrul proiectului editorial #AfaceriSustenabile2024.

În cadrul acestui proiect ne propunem să explorăm și să înțelegem opiniile și soluțiile oferite de către lideri, aducând lumină asupra provocărilor cu care se confruntă domeniul și anticipând direcțiile viitoare ale Afacerilor Sustenabile în anul 2024.

În continuare puteți citi interviul cu Robert Uzună – Vicepreședinte Corporate Affairs, Ursus Breweries.



  • Care au fost principalele provocări /oportunități pe care le-ați întâlnit în 2023 în îndeplinirea obiectivelor de sustenabilitate și cum au fost abordate acestea?

Ursus Breweries derulează constant proiecte de sustenabilitate, având șase obiective majore și direcții de acțiune: reducerea emisiilor de dioxid de carbon, reducerea consumului de apă, utilizarea de materii prime din surse sustenabile, utilizarea de ambalaje reutilizabile și reciclabile, susținerea incluziunii și a bunăstării, precum și promovarea unui consum responsabil de alcool.

Atunci când obiectivele sunt ambițioase e lesne de înțeles că pot apărea diverse provocări. Câteva dintre cele la nivel macro pe care le-am întâmpinat anul trecut sunt cele deja cunoscute și resimțite la nivel de piață si FMCG pe de-a-ntregul: inflația ridicată care afectează direct puterea de cumpărare, efectele creșterii costurilor materiilor prime și ale utilităților care se fac încă resimțite, creșterea accizei, precum și a nivelului TVA-ului pentru berile fără alcool și la draft. Dacă ar fi să ne uităm strict la provocările din zona sustenabilității, acestea se resimt în aria soluțiilor existente în piață, care ne pot ajuta să atingem mai repede obiective de sustenabilitate precum neutralitatea emisiilor de carbon în cadrul fabricilor noastre. Dincolo de dorința noastră de a avansa în procesul de reducere a impactului asupra mediului, este important să nu uităm că depindem uneori și de oferta din piață și tehnologia disponibilă în prezent în lume și de gradul de pregătire a infrastructurii și a modelelor de operare ale afacerilor din lanțul nostru valoric din România (e.g. îndeplinirea obligațiilor Scope 3 rămâne în strânsă legătură cu posibilitatea partenerilor de a ține pasul cu aceste cerințe de decarbonizare).

  • Care au fost inițiativele cheie de sustenabilitate implementate în cadrul organizației în 2023 și cum au avut impact asupra performanțelor generale ale companiei?

2023 a fost un an în care Ursus Breweries a avut o serie de inițiative notabile în sfera dezvoltării durabile, care duc compania mai aproape de atingerea țintelor de sustenabilitate stabilite pe termen scurt și lung. Aș menționa aici semnarea unui contract bilateral de vânzare-cumpărare de electricitate din surse regenerabile, încheiat în formă virtuală (VPPA), cu Enery, printre primele parteneriate de acest fel în România. Acest acord, de furnizare de energie regenerabilă dedicată fabricilor noastre de bere, marchează un pas în plus și un angajament important față de obiectivul nostru de a deveni neutri din punct de vedere al emisiilor de carbon în toate fabricile noastre până în 2030. De menționat ar fi și investiția în valoare de 2 milioane de euro într-o instalație de recuperare a energiei în fabrica noastră de la Buzău. Datorită acestui demers, estimăm o scădere a consumului de gaz natural cu aproximativ 18% și, astfel, implicit și scăderea emisiilor de dioxid de carbon. Eforturile Ursus Breweries din ultimii ani sunt detaliate în cel mai recent Raport de Dezvoltare Durabilă, lansat anul trecut.

Totodată, brandurile noastre au avut și ele proiecte cu un important aport în aria sustenabilității, dar și cu o vizibilitate ridicată în rândul consumatorilor. Spre exemplu, brandul de bere Ciucaș, numărul 1 în România, a reușit în 2023 să colecteze 17 tone de deșeuri din natură, prin platforma “Natură curată, relaxare adevărată”, efort depus alături de partenerii de la Act for Tomorrow și a voluntarilor din rândurile angajaților noștri și nu numai implicați în acțiunile de ecologizare organizate. În plus, în ultimele luni ale anului trecut au fost inaugurate 4 noi Poieni Ciucaș, ajungând astfel la un total de 19 spații de relaxare în natură, create pentru comunitățile locale. Brandul URSUS a continuat și în 2023 inițiativa “Ascultă ursul din tine și fă bine”, în cadrul căreia 1% din valoarea vânzărilor de URSUS Premium în ediție limitată, din perioada noiembrie – decembrie 2023, a mers către conservarea speciei de urs din Munții Făgăraș și protejarea comunităților locale din zonă. Această inițiativă a fost realizată în parteneriat cu Fundația Conservation Carpathia.

Nu în ultimul rând, trebuie să menționez unul dintre cele mai importante proiecte de sustenabilitate, pe termen lung, la nivel de țară – lansarea Sistemului Garanție – Returnare din luna noiembrie a anului trecut. Este un pas extraordinar pentru România, iar noi ne bucurăm să vedem că un proiect în care ne-am implicat constant, încă din fază ideatică, a ajuns la implementare și sperăm să vedem roadele acestuia cât de curând posibil.

  • Care sunt previziunile sau prioritățile strategice pentru a vă asigura că aspectele de sustenabilitate sunt integrate în mod corespunzător în toate aspectele operaționale ale companiei în 2024?

Prioritățile strategice, din perspectiva sustenabilității, rămân aceleași – ele au fost deja integrate cu ani în urmă în operațiunile noastre. Sunt acțiuni care contribuie la obiectivele si direcțiile noastre principale, care vizează cei șase piloni amintiți anterior.

Pentru a ne asigura că toate aspectele legate de sustenabilitate sunt integrate în rutina organizației, setăm an de an ținte concrete și urmărim îndeaproape îndeplinirea și, uneori, chiar depășirea lor. Un exemplu în acest sens este legat de consumul de plastic folosit la ambalarea produselor. Ambiția noastră este de a reduce acest consum cu 25% până în 2030, însă deja am reușit o reducere cu 24% față de anul de referință 2019. Totodată, ne concentrăm în continuare și pe a oferi o mai bună înțelegere a domeniului sustenabilității în rândul colegilor noștri, prin sesiuni de informare, training-uri dedicate și evenimente în care împărtășim bunele practici atât la nivel local, cât și regional.

  • Care sunt planurile și viziunea voastră pentru anul 2024, și cum vedeți evoluția acestor aspecte în contextul schimbărilor anticipate în ceea ce privește reglementările, cererea pieței și conștientizarea publică?

Privim cu încredere și optimism către 2024, în primul rând datorită strategiei noastre solide, dar și a colegilor implicați în implementarea acesteia. Desigur, reglementările și modificările legislative aduc întotdeauna provocări pentru mediul de business, iar în această privință credem în continuare că este nevoie de mai multă predictibilitate și un timp suficient pentru implementarea oricărei modificări. Ursus Breweries s-a poziționat întotdeauna ca un partener al autorităților și o va face și de acum înainte. Spre exemplu, în ceea ce privește Sistemul Garanție – Returnare, încă de la început am contribuit și, alături de celelalte companii implicate, am fost în avangarda acestui proiect major pentru România.

Uitându-ne la 2024, ne propunem să ne menținem direcția privind sustenabilitatea și să continuăm proiecte în toate ariile pe care strategia noastră le vizează. Vom continua proiectele de dezvoltare durabilă inițiate de brandurile noastre, vom duce mai departe inițiativele legate de promovare a unui consum moderat și pe cele legate de mediu. Ne dorim să fim pionieri, ca întotdeauna, și în ceea ce priveste raportarea conform noii Directive UE de Raportare Corporativă de Sustenabilitate. Vom începe încă de anul acesta un proces de pregătire și înțelegere a noilor standarde de raportare, astfel încât să ne aliniem riguroaselor cerințe la nivel european.

Romanian ESG Summit

Suntem încrezători că anul 2024 ne va aduce mai aproape de atingerea obiectivelor noastre pe termen lung și că vom reuși să creăm noi conexiuni valoroase cu cei din jur.

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.