#AfaceriSustenabile2025: Lidia Buduroi, STRABAG: „Am integrat sustenabilitatea ca parte esențială a modului nostru de operare”

Echipa CSR Media a invitat Leaderii celor mai importante companii care implementează proiecte de sustenabilitate și responsabilitate socială să împărtășească viziunile lor privind provocările din domeniul sustenabilității pentru anul 2024, oferind totodată previziuni și perspective pentru anul 2025, în cadrul proiectului editorial #AfaceriSustenabile2025.
Prin acest proiect, ne propunem să explorăm și să înțelegem opiniile și soluțiile propuse de lideri, punând în lumină provocările actuale ale domeniului și anticipând direcțiile viitoare ale afacerilor sustenabile pentru anul 2025.
În continuare puteți citi interviul pe care ni l-a acordat Lidia Buduroi, Integrated Quality Manager and Sustainability, STRABAG  România.



  • Care au fost principalele provocări/oportunități pe care le-ați întâlnit în 2024 în îndeplinirea obiectivelor de sustenabilitate și cum au fost abordate acestea?

Aliniată strategiei de Grup, STRABAG România a avut ca principale preocupări în 2024 integrarea unor măsuri concrete pentru atingerea obiectivului central de neutralitate climatică până în 2040. Prin abordări coerente și bine structurate, am pus accent pe reducerea amprentei de carbon, digitalizare și utilizarea eficientă a resurselor, toate acestea în cadrul unui echilibru între sustenabilitate și rentabilitate.
Totuși, cadrul legislativ național a reprezentat o provocare semnificativă, în special în privința reutilizării materialelor din demolări. Lipsa unor reglementări clare și a normelor aplicabile limitează progresul în această direcție. STRABAG susține adoptarea unui cadru legal mai flexibil, însoțit de o bază de date centralizată, care să facă posibilă o mai bună reutilizare a materialelor și, prin aceasta, să încurajeze și să sprijine economia circular în industria construcțiilor.
Un alt domeniu de interes major a fost lanțul de aprovizionare, unde ne-am concentrat pe transparență și eficiență. Implementarea unui sistem integrat de achiziție ne va permite în scurtă vreme să monitorizăm furnizorii și subcontractorii, asigurându-ne că respectă cerințele noastre stricte de sustenabilitate. Acest sistem va contribui la consolidarea unor parteneriate solide, care să susțină obiectivele noastre comune.
În ceea ce privește reducerea amprentei de carbon, STRABAG România a intensificat investițiile locale în tehnologii sustenabile, aliniindu-se obiectivelor Strategiei 2030. Extinderea utilizării Building Information Modeling (BIM) a permis optimizarea proceselor de planificare și execuție, reducând astfel consumul de resurse și sporind eficiența proiectelor. Totodată, am făcut progrese importante în tranziția către surse regenerabile de energie, prin instalarea panourilor fotovoltaice atât în organizările de șantier, cât și în alte locații operaționale, consolidând utilizarea energiei verzi în activitățile noastre. În paralel, integrarea vehiculelor electrice în flota companiei a demonstrat angajamentul nostru față de mobilitatea sustenabilă, contribuind la diminuarea impactului asupra mediului.
Aceste inițiative reflectă un efort coordonat de a îmbina sustenabilitatea cu excelența operațională, abordând proactiv atât provocările, cât și oportunitățile asociate tranziției către o economie verde.

  • Care au fost inițiativele cheie de sustenabilitate implementate în cadrul organizației în 2024 și cum au avut impact asupra performanțelor generale ale companiei?

În 2024, STRABAG România a continuat să avanseze în direcția obiectivelor stabilite prin Strategia 2030, implementând inițiative care au consolidat atât performanța operațională, cât și angajamentul nostru față de sustenabilitate. Un progres semnificativ a fost făcut prin utilizarea energiei regenerabile, odată cu instalarea de panouri fotovoltaice în patru locații operaționale, un prim pas într-un plan mai amplu de extindere către toate șantierele. Această tranziție către surse regenerabile de energie reflectă eforturile noastre de a reduce amprenta de carbon și de a crea un model operațional mai prietenos cu mediul.
Totodată, reutilizarea materialelor de construcție a rămas un punct central al inițiativelor noastre. În activitatea noastră de producție a asfaltului, am integrat un procent semnificativ de mixtură frezată, acolo unde normele permit, demonstrând un angajament concret față de economia circulară. În același timp, planificarea platformei pentru stocarea și prelucrarea deșeurilor din construcții și demolări reprezintă un alt pas strategic spre reducerea risipei și valorificarea resurselor existente.

Un alt aspect esențial a fost digitalizarea proceselor, consolidată prin obținerea certificării conform standardului internațional ISO 19650-1:2018 pentru utilizarea Building Information Modeling (BIM). STRABAG este prima și, deocamdată, singura companie de construcții din România care a obținut această certificare, și validează nu doar capacitatea noastră de a planifica și executa proiecte cu un grad ridicat de eficiență și complexitate, dar și preocuparea de a digitaliza etape ale proceselor noastre operaționale. Prin utilizarea BIM, contribuim semnificativ la reducerea consumului de materiale, optimizarea resurselor și diminuarea impactului asupra mediului, ceea ce ne poziționează drept un model de bune practici în industrie.
Prin aceste inițiative, am integrat sustenabilitatea ca parte esențială a modului nostru de operare, contribuind la îmbunătățirea eficienței operaționale și la reducerea impactului asupra mediului. Această abordare reflectă angajamentul nostru de a alinia performanța operațională cu obiectivele de mediu și de a sprijini dezvoltarea sustenabilă pe termen lung.

  • Care sunt previziunile sau prioritățile strategice pentru a vă asigura că aspectele de sustenabilitate sunt integrate în mod corespunzător în toate aspectele operaționale ale companiei în 2025?

Privind spre 2025, STRABAG România își propune să își intensifice angajamentul față de sustenabilitate prin implementarea unor măsuri care să transforme fiecare etapă a activității operaționale într-o contribuție activă la neutralitatea climatică. Ne concentrăm pe integrarea mai profundă a principiilor economiei circulare, prin dezvoltarea unor platforme care să permită stocarea și prelucrarea deșeurilor din construcții și demolări. Aceste structuri nu doar că vor eficientiza reutilizarea resurselor, dar vor crea și un model replicabil pentru întreaga industrie.
De asemenea, creșterea utilizării energiei regenerabile rămâne o prioritate. Extinderea panourilor fotovoltaice pe șantiere și monitorizarea consumurilor energetice reprezintă piloni strategici pentru reducerea emisiilor de carbon. În paralel, planificăm investiții în echipamente dotate cu tehnologii avansate, care să optimizeze atât calitatea execuției, cât și consumul de resurse.
Pentru a sprijini aceste inițiative, STRABAG se angajează să obțină certificarea ISO 50001 pentru management energetic, un pas esențial pentru crearea unui sistem integrat de monitorizare și optimizare a consumului energetic. În plus, vom continua să selectăm cu atenție furnizorii și materialele utilizate, preferând surse sustenabile, care să reflecte valorile companiei noastre.
Aceste priorități sunt o expresie a viziunii noastre de a îmbina performanța economică cu responsabilitatea față de mediu, asigurând astfel o dezvoltare sustenabilă pe termen lung.
Prin aceste eforturi, STRABAG demonstrează că și în România, o piață pe care activăm de peste 30 de ani, sustenabilitatea este element fundamental al modelului nostru operațional.

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Îți mulțumim pentru feedback!