ANALIZĂ: Raportarea privind impactul asupra oamenilor şi mediului, principala provocare în Sustenabilitate

Echipa CSR Media a invitat reprezentanții celor mai importante companii ce derulează proiecte de Sustenabilitate și Responsabilitate Socială să vorbească despre schimbările apărute în politica de sustenabilitate a companiei în 2022, despre lecțiile învățate și despre provocările și oportunitățile din domeniul sustenabilității în 2023 în cadrul proiectului editorial #AfaceriSustenabile2023.

Apariția noilor standarde de reglementare și de raportare, războiul de la granite, insecuritatea energetică, precum și interesul din ce în ce mai crescut al investitorilor pentru performanța din domeniile social, de mediu, și de guvernanță, au început să pună presiune pe companii să investească în proiecte strategice de sustenabilitate.

Adoptarea Directivei de Raportare a Durabilitălii (CSRD) pentru companii de către Parlamentul European la finalul anului 2022, va reglementa tot mai mult domeniul sustenabilității și va determina companiile mari să dezvăluie date privind impactul activităților lor asupra oamenilor și asupra planetei și orice riscuri de sustenabilitate la care sunt expuse.
CSRD introduce cerințe de raportare mai detaliate cu privire la impactul companiilor asupra mediului, drepturilor omului și standardelor sociale, pe baza unor criterii comune, în conformitate cu obiectivele UE în materie de climă.
Pentru a se asigura că firmele furnizează informații fiabile, acestea vor fi supuse unui audit și certificare independentă.
Raportarea financiară și de sustenabilitate va fi pe picior de egalitate, iar investitorii vor avea date comparabile și de încredere. Mai mult, va trebui garantat accesul digital la informațiile privind durabilitatea.

Deși marile companii și-au specializat oameni care să realizeze rapoartele de sustenabilitate sau și-au angajat agenții specializate în întocmirea unor astfel de rapoarte, presiunea va fi puternică la nivel de IMM-uri. Se estimează că în țara noastră vor fi peste 6000 de firme care vor fi obligate în viitorul apropiat să raporteze informații privind sustenabilitatea.

În același timp, schimbările legislative aduse de implementarea Sistemului de Garanție-Returnare reprezintă un pas important în ceea ce privește dezvoltarea economiei circulare, care este un pilon important pentru un viitor sustenabil.

Contextul mereu în schimbare din ultimii ani a determinat companiile să caute și să aplice soluții din ce în ce mai creative, pentru a face față provocărilor.

Firmele care au avut integrate în strategia de busines o viziune pe termen lung au avut și o capacitate de adaptare mai rapidă. Au putut să intervină rapid atunci când a fost nevoie, pentru că au avut la dispoziție  fonduri de urgență sau un mecanism intern rapid în luarea deciziilor privind schimbarea anumitor direcții pe linia sustenabilității.  
Și cum reziliența a fost cuvântul de ordine  în toate domeniile societății, multe companii au reușit să implementeze campanii și proiecte de sustenabilitate cu impact, datorită capacităților de adaptare la situații neprevăzute.
Totodată, domeniul sustenabilității a înregistrat anul trecut un test important al solidarității, odată cu declanșarea războiului din Ucraina.
Încă din primele zile de după invazie, companiile s-au mobilizat pentru a susține refugiații ucrainieni. Ajutoarele s-au întins pe parcursul întregului an 2022, și sunt încă în vigoare multe parteneriate pentru susținerea celor afectați de război.
Chiar dacă incertitudinea economică și geopolitică au dus la încetinirea economică, marile companii și-au continuat planurile în direcția sustenabilității și s-au adaptat din mers contextului dificil.
Continuarea războiului și posibila recesiune anunțată de specialiști pot fi privite atât ca o provocare, cât și ca o oportunitate, deopotrivă, pentru accelerarea către energia verde. Pentru a eficientiza cheltuielile cu energia electrică, tot mai multe companii au început să producă și să folosească energie regenerabilă în activitățile operaționale.
Eficientizarea consumului de resurse și reducerea impactului asupra mediului rămân printre principalele provocări ale acestui an.
Cu toții suntem de acord că un viitor mai bun se poate construi doar printr-un efort comun al tuturor (companii, instituții, ONG-uri, societate civilă etc).
Transformarea durabilă a societății este un proces de durată, dar se poate obține doar lucrând cu toții, în fiecare zi, pentru “UN MÂINE MAI BUN”!.

În continuare puteți citi răspunsurile pe tema schimbărilor apărute în sustenabilitate în 2022, lecțiile învățate și provocările și oportunitățile din acest an de la cei mai cunoscuți Lideri în domeniu:

COVER CSR MEDIA 2021 A

1. Ce schimbări a adus anul 2022 în politica de sustenabilitate a companiei?

2. Care a fost cea mai importantă lecție învățată în 2022? Dar cea mai mare satisfacție profesională din această perioadă

3. Care considerați că vor fi cele mai mari provocări în domeniul sustenabilității în acest an? Dar și cele mai mari oportunități?

Valer Hancaș

Director de Comunicare și Corporate Affairs

Kaufland România

1.

Nu aș spune neapărat schimbări, cât continuarea strategiei de a alinia obiectivele de business cu cele de sustenabilitate. O afacere care se gândește să producă doar bani nu va fi niciodată performantă. Business-ul care face bine e cel mai bun business. Implicarea în societate face parte din ADN-ul nostru și pleacă de la crezul că dacă ești prezent într-o piață, este normal să dai înapoi societății. De aceea, suntem implicați încă de la început în multe proiecte și, de mai bine de 17 ani, suntem un partener al societății românești.
Iar în ultimul an, apropo de contextul cu totul disruptiv la care ne-au expus pandemia și războiul, am simțit mai mult ca oricând cerința consumatorilor pentru un retail sustenabil. Așa că am militat și investit o dată în plus pentru consum responsabil, mai puțin plastic, pentru susținerea afacerilor românești, protejarea celor vulnerabili, dreptul la educație și o viață sănătoasă. Voi da exemple concrete. Reciclarea în România nu mai e un trend, e o nevoie a clienților și o prioritate pentru noi. Așa că am lansat două infrastructuri de colectare separată a deșeurilor reciclabile, disponibile la nivel național, o premieră în retailul românesc.
Suntem conștienți că risipa alimentară e o problemă societală și orice efort de conștientizare și diminuare este esențial. Așa că am implementat soluții concrete de evitare a risipei în magazin și ne-am concentrat toată atenția pe educarea colegilor, informarea furnizorilor și a clienților în această direcție. În paralel, creștem Cantina Socială. Cu ajutorul partenerilor de la Asociația Șansa Ta, de 2 ani reușim să oferim zilnic peste 1000 de porții de mâncare caldă celor fără adăpost sau fără posibilități. O parte dintre alimentele gătite vin din stocurile aflate în vânzare accelerată, iar meniul zilnic este stabilit urmărind folosirea optimă a resurselor. În luna martie a anului trecut, odată cu valul de refugiați, numărul zilnic de porții a fost extins.
Am continuat să sprijinim și să promovăm produsele locale, pentru că producătorii și furnizorii locali au fost cei mai vulnerabili în fața provocărilor inflației, secetei și a creșterilor de prețuri. Din totalul de peste 3.000 de furnizori de produse și servicii, peste 2.500 sunt locali. Mergând mai departe de atât, în octombrie 2022, alături de partenerii noștri, am deschis Green Hub Kaufland by Ultragreens – prima unitate de agricultură verticală din România. Este un model de sustenabilitate și inovație, care poate revoluționa felul în care practicăm agricultura. Plantele sunt cultivate tot timpul anului, folosind raze UV, cu LED-uri eficiente energetic. Iar consumul de apă este cu 95% mai redus față de agricultura tradițională.
Avem grijă de resurse, investim în surse alternative de energie, de la panouri solare, la stații de încărcare electrică a mașinilor.
Ne pasă de comunitate și știm cât de important este să oferim siguranță și continuitate ONG-urilor. În 2021, am încheiat parteneriate cu peste 80 de ONG-uri din țară, alături de care am susținut și implementat 117 de proiecte sociale și de mediu. Mai mult, am continuat să oferim granturi nerambursabile organizațiilor neguvernamentale din România prin intermediul celor 2 programe de finanțare – StartONG și În stare de bine.
Pe termen lung, dacă te gândești doar la profit, nu îți vei putea motiva nici angajații și nici nu vei putea dezvolta relații bune cu partenerii sau clienții. Doar făcând bine azi, putem avea grijă de „mâine”. În același timp, urmează o serie de schimbări legislative la care ne-am adaptat procesele la nivel intern.

2.

Adaptează-te, fii flexibil, concentrează-te pe oameni. Sunt lucruri pe care le știam, dar 2022 ni le-a confirmat. Întotdeauna e un silver lining care te ajută să nu îți pierzi încrederea.
Cât despre satisfacții profesionale, nu cred că există satisfacție mai mare decât aceea de a face bine. La final de an 2022 am lansat cel mai recent raport de sustenabilitate. Munca unei echipe de peste 20 de colegi, care au luat la mână tot ce am realizat la  nivel de proiecte sustenabile și pentru comunitate din martie 2021, până în februarie 2022. Doar la nivel de buget, am avut investiții cu impact comunitar care au depășit 40 de milioane de lei.
Colegii mei depun o muncă extraordinară de implicare, cu un singur gând: planet first. Da, performanța de business, financiară, este importantă. Însă ce contează la final, când tragi linie, este performanța noastră în calitate de companie sustenabilă, care an de an mai pune câte o cărămidă la construcția României durabile.
Ca să sumarizez și să vă faceți o idee despre amploare, peste 1,2 milioane de oameni au beneficiat de rezultatele acestor proiecte, direct și indirect. Sunt inițiative care fac bine societății, dar și mediului. Proiecte care se preocupă de viitorul, educația și cultura generațiilor viitoare, dar nu neglijează sportul și importanța unui stil de viață sănătos.
Alături de ONG-urile partenere și sute de voluntari, în 2021, am igienizat apele și zonele verzi ale României, am construit cămine pentru familiile defavorizate, am încurajat tinerele talente să-și împlinească visurile și, nu în ultimul rând, am contribuit la finalizarea Spitalului Modular ATI Piatra Neamț și la renovarea secției de nefrologie a Institutului Fundeni.
Am făcut plăți către colaboratorii locali în valoare de peste 2 miliarde de euro, adică peste 80% din valoarea totală a cheltuielilor cu furnizorii companiei.
Am alocat un buget de 1,5 milioane euro pentru dotarea clădirilor noastre cu 3.700 de panouri fotovoltaice, iar alți 4,8 milioane de lei au mers către extinderea rețelei de stații de încărcare pentru mașinile electrice.
Și, desigur, am investit în cel mai important proiect al nostru – echipa Kaufland România. Suntem unul dintre cei mai mari angajatori privați din România, cu aproximativ 16.000 de angajați, iar responsabilitatea noastră față de ei este pe primul loc.

Ne străduim să actualizăm permanent pachetul de beneficii, pentru a cuprinde, spre exemplu, zile de concediu de odihnă în plus, în funcție de vechimea în companie, acces la opțiuni de dezvoltare personală – cum ar fi acces la cărți gratuite și materiale de training oferite de Bookster sau cursuri online. În 2021, valoarea financiară a beneficiilor oferite angajaților Kaufland s-a ridicat la un total de peste 94 milioane de lei.
Suntem mândri să ne numărăm printre companiile care prioritizează bunăstarea angajaților și mediul de lucru, iar titlul de Top Employer obținut pentru al optulea an consecutiv în România și pentru a cincea oară la nivel european confirmă pe deplin acest lucru.
Acestea sunt doar o parte dintre eforturile noastre în direcția sustenabilității. Și ne mândrim cu ele. Odată în plus pentru că se regăsesc în cel mai recent raport de sustenabilitate, în spatele cărora stau luni întregi de lucru, milioane de cifre și zeci de analize. Și încă o dată, pentru că ne-au adus, pentru al cincilea an la rând, titlul de „Cea mai transparentă și performantă companie în direcția sustenabilității” din România. Este o nouă validare a modului în care alegem să ne implicăm și să ne desfășurăm activitatea.

3.

Nu anticipăm noi provocări semnificative, pe lângă cele existente la nivel de societate. Cât despre schimbările care pot fi mai degrabă oportunități de creștere, avem în plan extinderea echipei, fapt ce atrage după sine și un nou proces de instruire, prin care vor trece atât colegii mai vechi, cât și cei noi. Pentru a face performanță în sustenabilitate, este crucial să fii conectat la cele mai noi informații.
Totodată, ne vom adapta procesul de materialitate, astfel încât să reflecte întocmai cerințele prevăzute de noile Standarde GRI, dar și de standardele europene. Iar ceva ce am testat încă din 2022 și vom continua să implementăm pe viitor este includerea unei serii de noi indicatori în procesul de colectare de date, pe care până acum nu îi raportam. Mă refer aici la cei trei indicatori din taxonomie – procentul din cifra de afaceri, investițiile CAPEX și OPEX asociate activităților verzi, precum și indicatorii din zona de remunerare, spre exemplu. Taxonomia permite investitorilor să își reorienteze investițiile către tehnologii și întreprinderi mai durabile și vine să sprijine obiectivul UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050 și obiectivele pentru 2030 prevăzute în Acordul de la Paris.

Practic, există acum o reglementare mai solidă a raportării rezultatelor de sustenabilitate, care va transparentiza mediul de business din UE și va limita fenomenul de „green washing”. Pe lângă taxonomie, din ianuarie 2024, va fi aplicată obligatoriu și noua directivă de raportare a durabilității corporative (CSRD) propusă de Comisia Europeană, care prevede adoptarea standardelor UE de raportare a durabilității (ESRS).

 

Veronica Dogaru

Corporate Communications and CSR Director

Orange România

1.

În calitate de operator de telecomunicaţii, ne aflăm în centrul revoluţiei digitale, iar acest rol vine cu oportunităţi, dar şi cu multă responsabilitate.

Angajamentele noastre au la bază Strategia Grupului Orange Engage 2025, cu patru piloni importanți: incluziunea digitală, prin care ne dorim ca tot mai mulți clienți să aibă acces la un internet rapid și la toate beneficiile pe care le oferă mediul online, protecția mediului, concentrată pe tranziţia către o economie circulară şi eficientizarea consumului de resurse, diversitatea şi egalitatea de şanse, respectiv creşterea performanţei, pentru a îndeplini angajamentele faţă de societate.

La aceste direcții se adaugă și acțiunile de filantropie realizate prin Fundația Orange România, menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate.

2.

Pe lângă responsabili, anul ce abia s-a încheiat ne-a cerut să fim solidari și ne-a învățat cum putem fiecare dintre noi, indivizi și companii, să ne aducem contribuția pentru a-i ajuta pe cei afectați de războiul din Ucraina.

Mobilizarea Orange a fost extraordinară și într-un timp record. În semn de solidaritate cu toți cei afectați de conflict, Orange le-a oferit acestora soluții de comunicare, pentru a menține contactul cu persoanele apropiate și pentru acces rapid la informație.

Reacția rapidă la nivel de business a fost completată de dorința angajaților de a ajuta, aceștia deplasându-se imediat în punctele critice în care a fost nevoie de sprijin.

3.

Pandemia și războiul, care nu credeam că este posibil să se întâmple în Europa, au schimbat pentru totdeauna lumea în care trăim, iar solidaritatea este, cu certitudine, lecția dură pe care am aprofundat-o în 2022.

Ne aflăm într-o perioadă în care este nevoie de implicarea tuturor pentru a găsi soluții la nevoile reale și urgente cu care ne confruntăm.

Astfel, tot ceea ce am reușit să obținem în domeniul responsabilității sociale în ani de muncă trebuie să continue, chiar dacă mediul economic nu se arată a fi favorabil și stabil în 2023. Sustenabilitatea trebuie să fie în continuare prezentă pe agenda companiilor și să se reflecte atât prin acțiuni externe, cât și prin cultura pe care o dezvoltă la nivelul organizaţiei, care este dusă mai departe de angajați. Doar prin implicare de durată putem determina schimbări pozitive și semnificative.

 

 
 
 

Daniel Gross

CEO

PENNY România

1.

În 2022, nu am făcut schimbări majore în ceea ce privește politica de sustenabilitate a companiei noastre. Ne-am continuat planurile și am obținut câteva realizări de care suntem tare mândri și care reflectă dorința noastră de a contribui la protejarea mediului înconjurător. Am finalizat procesul de remodelare, ceea ce înseamnă că toate magazinele din România respectă formatul PENNY Punct. Acestea funcționează după fluxuri operaționale inteligente și sunt dotate cu sisteme de monitorizare a consumului de energie. Toate magazinele vor fi recertificate o dată la trei ani, conform politicii de monitorizare și îmbunătățire a sustenabilității magazinelor, iar cele nou deschise sunt certificate BREEAM in USE, un standard internațional care necesită măsuri de eficientizare energetică.
O altă realizare importantă din 2022 este lansarea proiectului 3RO (TripluRO) prin care ne propunem ca, până la finalul lui 2023, 60% dintre produsele aflate în magazinele PENNY să aibă ingredientul principal din România, să fie procesate și ambalate în țara noastră. Acest demers contribuie atât la dezvoltarea economiei, cât și la reducerea amprentei de carbon prin scurtarea lanțului dintre producători și cumpărători.
De asemenea, în 2022 am semnat o premieră privind transportul sustenabil în domeniul retail-ului. Împreună cu cei de la la Step One Spedition și Mercedes-Benz Trucks & Buses Romania, am început să testăm eActros 300, primul camion electric disponibil în România. Acesta este un pas important din strategia noastră privind reducerea impactului pe care transportul clasic îl are asupra planetei.

2.

Lecția cu care am rămas în 2022 este cea a consecvenței și a unei strategii de lucru pe termen lung. Am învățat că proactivitatea și planurile cu viziune ne ajută să facem față mult mai bine în situațiile de criză și să reducem gradul de imprevizibiliate. Această gândire se aplică inclusiv în domeniul sustenabilității – de exemplu, am reușit să gestionăm cu eficiență criza energetică datorită unor măsuri concrete pe care le-am luat în mod anticipat.

Referitor la satisfacții, cel mai mult mă bucur că am reacționat cu agilitate în fața provocărilor pe care le-a adus 2022 și astfel am reușit să ne ducem planurile la bun sfârșit. În 2022, am deschis 36 de magazine noi și am încheiat anul cu o rețea formată din 336 de unități la nivel național. Este o realizare de care suntem foarte mândri, 2022 fiind primul an în care am inaugurat peste 30 de filiale în întreaga țară.

3.

Criza energetică va reprezenta în continuare o provocare pentru noi toți. În același timp, observăm aici și o oportunitate, deoarece costurile crescute ale energiei îi vor face pe oameni mult mai conștienți în legătura cu importanța acestui subiect și cu nevoia de a face alegeri optime atât din punct de vedere financiar, cât și pentru natură.

O altă oportunitate este preferința tot mai mare a consumatorilor pentru produse românești, proaspete și de bună calitate.

 Noi continuăm să facem toate demersurile necesare pentru a ne îndeplini obiectivul 3RO și pentru a avea un impact pozitiv în comunitățile în care activăm.

 

Sarah Joiţoiu

Head of Sustainability

eMAG

1.

Provocările care s-au născut din situația geopolitică și de mediul economic marcat de costul crescut al vieții ne-au facut sa ne concentrăm asupra zonelor în care putem avea un impact cât mai vizibil: cea de mediu, dar și domeniul educației. Considerăm că aceste zone sunt esențiale pentru crearea unei societăți solide, în care ne putem dezvolta și transforma într-o afacere sustenabilă.

Prin campania „Umanitatea nu are granițe” am dorit să oferim un mijloc prin care clienții noștri pot sprijini în mod direct populația ucraineană. În timpul campaniei lansată în februarie 2022, 21.000 de persoane au folosit platforma eMAG ca platformă de solidaritate și au donat 1,1 milioane de lei. Aceste fonduri au fost direcționate către Crucea Roșie Română, care a achiziționat alimente și produse sanitare necesare populației civile ucrainene. Mai mult, eMAG a donat alimente și produse de primă necesitate în valoare de 550.000 de lei, care au fost distribuite populației civile din Ucraina cu ocazia primului convoi umanitar organizat de Crucea Roșie Română.
În domeniul educatiei, împreună cu Fundația Nouă ne pasă, am lansat campania Educația nu se oprește niciodată”, aducând în atenția opiniei publice o problemă care afectează dezvoltarea economică și socială a țării – abandonul școlar în rândul copiilor din comunitățile rurale.
Având în vedere rezultatele încurajatoare înregistrate în cadrul acestei campanii, în luna septembrie am lansat o nouă inițiativă de conștientizare pentru strângerea de donații – „Orarul clasei care nu se lasă”. Donațiile au fost deschise oricui, fie direct în aplicație, fie de pe site-ul eMAG.
Cu un ajutor suplimentar din partea profesorilor, copiii înscriși în programul „Nouă ne pasă” pot dedica mai mult timp înțelegerii și recuperării lecțiilor școlare necesare pentru a-și continua educația. Clasele sunt formate din maximum zece copii care se pot înscrie în program pentru cel puțin trei ani. Începând din 2016, programul s-a extins de la șase școli din cinci județe la 90 de școli din 31 de județe, deci putem spune ca a fost dus la nivel national.

2.

Măsurile din domeniul sustenabilității pe care le-am inițiat cu un an în urmă s-au dovedit a fi benefice și în situația actuală, în care criza energetică a creat provocari pe care am reușit să le gestionam într-o manieră echilibrată. De pildă, generarea energiei electrice on-site în centrul logistic de la Joița ne oferă o independență mai mare față de sistemul energetic național. De asemenea, cu ajutorul infrastructurii puse la dispoziție de compania de curierat Sameday, parte din grupul eMAG, care a instalat peste 30 de easybox-uri autonome energetic, clienții noștri beneficiază de livrare last mile cu emisii de carbon scăzute: un singur easybox alimentat cu energie fotovoltaică economisește 50 kWh pe lună, ceea ce înseamnă 600 kWh într-un an. Prin urmare, rețeaua easybox alimentată cu energie fotovoltaică ajută la economisirea a 18.600 kWh pe an. Acest lucru se traduce prin evitarea generării a 4,9 tone de CO2e.
Pe de altă parte, prin extinderea către servicii noi, am crescut circularitatea produselor, un demers care contribuie la reducerea impactului asupra mediului, și datorită prețurilor bune au impact și pentru clienți care astfel, prin oferta de produse resigilate, au posibilitatea de a beneficia de produse la prețuri reduse, prelungind în acelasi timp durata de viață a acestora. Mai mult, prin serviciul buy back am colectat și reciclat corespunzător aproape 100.000 de electrocasnice vechi, care au fost înlocuite de electrocasnice performante și eficiente energetic.

Prin intermediul Flip.ro, un startup românesc care aplică principiile economiei circulare, contribuim la reducerea emisiilor de carbon, intrucât un telefon recondiționat și revândut are o amprentă de carbon scăzută cu cel puțin 52% față de un telefon nou. Pentru comparație, amprenta de carbon a unui telefon nou este de 17,2 kg CO2 pe an, în timp ce un telefon recondiționat are, în medie, o amprentă de carbon de 8,2 kg CO2.

 

3.

Diversificarea domeniului necesită o pregătire solidă, iar reglementările care vin la nivelul Uniunii Europene vor ajuta să gestionăm într-un mod structurat această diversificare.

Noul cadru de reglementare oferă oportunități, cum ar fi extinderea serviciilor circulare, astfel încât consumatorul final poate opta pentru produse care au un impact redus asupra mediului, la prețuri avantajoase.

Robert Uzună

Vicepreședinte pentru Afaceri Corporative

Ursus Breweries

1.

Deși 2022 a fost un an dificil, în care ne-am confruntat cu provocări diverse, unele dintre ele greu de anticipat, strategia de sustenabilitate a Ursus Breweries și-a păstrat traiectoria. Cred că este important să nu ne abatem de la planurile noastre pentru a ne atinge obiectivele ambițioase pe termen lung. În 2022, ne-am concentrat în continuare pe acțiunile care fac parte din strategia noastră de sustenabilitate, cum ar fi promovarea unui consum responsabil de alcool, reducerea consumului de apă, reducerea cantităţii de deşeuri generate, reducerea emisiilor de carbon prin: creşterea eficienţei energetice, optimizări logistice şi scăderea cantității de materie primă folosită pentru ambalajele noastre.

Brandurile noastre au făcut pași importanți în sfera responsabilitatii sociale: Ursus a derulat campania “Ascultă ursul din tine și fă bine!”, prin care susține cu 1% din vânzări protejarea habitatului urșilor și a comunităților din Munții Făgăraș, prin parteneriatul cu Fundația Conservation Carpathia, iar Ciucaş a continuat pe direcţia educării consumatorilor cu campania „Păstrează natura curată”.

Totodată, strategia noastră locală de voluntariat a susţinut principalele directii ale strategiei de sustenabilitate, scopul companiei noastre fiind acela de a crea legături și parteneriate cu semnificaţie, care să aducă plus valoare societății. Astfel, pe lângă acţiunile care ţin de protejarea mediului, ne-am îndreptat mai mult atenția către zona de diversitate și incluziune. Îndrumaţi de parteneri cu expertiză din mediul neguvernamental, 180 de angajati Ursus Breweries au participat anul trecut la acțiuni de ecologizare, dar si la inițiative în care au interacționat cu persoane cu dizabilități precum și cu alte categorii sociale dezavantajate. Mai mult decât atât, am organizat ateliere privind abordarea dizabilității pe piața muncii și întâlniri de conștientizare în ceea ce privește diversitatea la locul de muncă, pentru a dezvolta și mai mult cultura incluzivă a companiei.

2.

Una dintre lecțiile anului 2022 este că, în vremurile pe care le trăim, avem nevoie de reziliență. An de an ne confruntăm cu provocări noi, unele dintre ele fără precedent, și este important să ne adaptăm la contextul actual pentru a le face față.

Am avut multe satisfacții profesionale anul acesta – cea mai mare, poate, este faptul că am avut ocazia din nou să lucrez alături de oameni inimoși și ambițioși, împreună cu care am depășit obstacole și am obținut rezultate foarte bune. Un exemplu de mobilizare a echipei Ursus Breweries de care sunt mândru este reacția pe care am avut-o la începutul anului la debutul războiului din Ucraina. Colegii noștri au căutat imediat soluții pentru a sprijini eforturile umanitare legate de această criză. Ursus Breweries a donat atunci 500.000 de RON către Crucea Roșie Română, sumă ce a fost folosită pentru transporturi umanitare, asigurarea de alimente sau medicamente și asistență în taberele de refugiați de la noi din țară. Mai mult, colegii din Cluj-Napoca, cu sprijinul Asociatiei Beard Brothers, s-au implicat în donarea a peste 1.000 de mese calde pentru refugiații ucraineni.

3.

Provocările din domeniul sustenabilității vin odată cu provocările cu care ne confruntăm în general, fie că vorbim despre creșterea costurilor materiilor prime, a energiei și gazului, a costurilor transporturilor etc. În contextul volatil în care cu toții ne desfășurăm activitatea, trebuie să identificăm acele soluții optime pentru a face lucrurile într-un mod sustenabil în continuare, dar și pentru a ne concentra acolo unde impactul nostru ar aduce cele mai mari beneficii. Suplimentar, la nivel de guvernanță, au loc o serie de schimbări și noi directive de raportare în domeniul sustenabilității din partea Uniunii Europene, precum și noi standarde din partea Departamentului de dezvoltare durabilă din cadrul Guvernului României, pe care va trebui să le luăm în considerare. În ceea ce privește oportunitățile, aș menționa implementarea corectă a Sistemului Garanție – Returnare, care are potențialul de a produce o schimbare în bine pe termen lung.  

Nicoleta Deliu-Pașol

Șef Departament Comunicare

BCR

1.

În primul rând, anul 2022 a adus multe provocări la nivel macroeconomic dar și la nivel social, odată cu veștile cumplite venite din Ucraina. Tragedia umanitară de la granițele noastre a afectat prosperitatea la nivel global, toate aceste evenimente venind după o criză socio-sanitară adusă de pandemie. Cu toate acestea, s-au făcut progrese si, ca bancă, ne dorim să fim alături de comunitate. Pentru noi, ESG înseamnă mai mult decât raportare și este un pilon strategic pentru Grupul Erste la nivel regional. În octombrie 2021 Grupul a aderat la inițiativa Net-Zero Banking Alliance, ceea ce înseamnă că ne-am asumat ca până în 2050 să atingem un portofoliu net-zero din punct de vedere al emisiilor. Ne ajutăm clienții să ia în calcul sustenabilitatea atunci când își setează obiectivele de business și continuăm eforturile în zona de educație prin menținerea unor discuții permanente cu mediul de business.

Suntem atenți la schimbările si reglementările noi, pe plan national sau global și suntem aproape de clienți, instituții și ONG-uri. De exemplu, anul trecut am pornit seria de evenimente „Investim în viitor” organizate de BCR și Asociația ECOTECA prin care am dezbatut subiectul sustenabilității, atât ca responsabilitate a întreprinderilor și a instituțiilor publice, cât și a consumatorilor – o necesitate universală pentru statele lumii, în contextul schimbărilor climatice și socio-economice. Vom continua și în acest an seria de evenimente cât și susținerea domeniului educațional și social din România.

Vom dezvolta produsele verzi în toate domeniile (corporate, retail, social banking, leasing), așa cum am făcut până acum cu împrumutul pentru eficiență energetică, leasingul verde și împrumutul ipotecar verde Casa Mea Natura. Anul trecut am lansat și un nou curs pe Școala de Bani, – Ghid ecofinanciar: cum să consumi responsabil, prin care ne-am propus să promovăm principii de consum responsabil și sustenabilitate, prietenoase, atât cu mediul, cât și cu bugetul personal.  Prin aceste initiative lucrăm la implementarea unui culturi ESG pentru angajații, clienții noștri și pentru comunitate.

2.

La nivel social și psihologic, a fost o perioadă dificilă pentru noi toți și consider că este necesar să ne reechilibrăm și să căutăm soluții pentru a oferi singuranță celor care au nevoie de sprijin.  Deși incertitudinea economică și geopolitică au dus la încetinirea economică, BCR a dovedit că are o poziție foarte bună și suntem încrezători că vom putea face față provocărilor aduse de acest context instabil. Cea mai mare satisfacție profesională a fost adusă de colegii mei din BCR care au dovedit că sunt aproape de comunitate și au făcut voluntariat pentru a-i ajuta pe cei în nevoie. S-au implicat activ în asigurarea asistenței umanitare a refugiaților din Ucraina prin caravana #StandwithUkraine. Au susținut acțiunile de împădurire împreună cu prietenii de la Viitor Plus și au contribuit la înființarea perdelelei forestiere care are ca scop protejarea de înzăpeziri a DN 41, precum și refacerea luncii râului Argeș. Au fost mai multe acțiuni  de voluntariat în care s-au implicat colegii mei în 2022 și aceste inițiative ne dau curaj să dezvoltam proiecte cât mai diverse prin care să sprijinim comunitatea locală.

Sustenabilitatea înseamnă o viață mai bună pentru noi și generațiile viitoare. Eu cred că un viitor mai bun se poate construi doar printr-un efort comun care să aibă ca scop transformarea durabilă a societății noastre.

3.

În 2023, serviciile bancare vor reprezenta un ajutor real pentru clienții noștri, fie că sunt clienți de retail, micro, IMM-uri sau companii. Noi suntem aici pentru a oferi expertiză și sprijin clienților noștri în drumul lor spre un viitor prosper.

Vom continua să investim în educație și suntem un partener deschis pe subiecte de sustenabilitate pentru clienți, comunitate,  sectorul public și ne consolidăm eforturile de a comunica transparent. 

Noi ne propunem să continuăm implicarea pe două niveluri: să investim în angajații noștri pentru a ține pasul cu transformările aduse de sustenabilitate și să învestim în companii pentru a deveni mai sustenabile.

Fiecare persoană are dreptul la properitate și rolul nostru este să luam toate măsurile pentru a construi o cale către sănătate financiară.

Provocările vor exista la tot pasul pentru că planeta si societatea noastră trec prin transformări rapide.

Însă, noi vom acționa responsabil și ne vom sprijini clienții să ia decizii sănătoase și relevante pe termen lung.

Magdalena Caramilea

Sustainability Director

Autonom

1.

Pentru Autonom anul 2022 a însemnat mai degrabă un an de stabilitate, o așezare a informațiilor, un cadru de implementare și monitorizare a obiectivelor asumate în Strategia de Sustenabilitate. În primăvară am publicat voluntar primul nostru Raport de Sustenabilitate, lucru care ne-a ajutat să vedem progresul înregistrat în ceea ce privește aspectele ce țin de mediu și societate.

Tot atunci ne-am alăturat inițiativei UN Global Compact, cea mai amplă inițiativă globală pentru sustenabilitate, reconfirmând astfel, într-o formă și mai clară, angajamentul nostru pentru respectarea și promovarea celor 10 principii ale guvernanței corporative responsabile, în domeniile drepturilor omului, muncii, mediului și luptei împotriva corupției.

Desigur, am continuat eforturile de accelerare a tranziției către o flotă cu emisii scăzute, confirmate și de o nouă finanțare verde semnificativă, oferită de European Investment Bank (EIB).

2.

Consider că fiecare zi este o oportunitate de a învăța ceva și rezultatele noastre vin dintr-un mindset orientat către evoluție continuă. Evident, de-a lungul unui an, avem provocări și lecții mai mult sau mai puțin semnificative, important este ce luăm din ele să ducem mai departe, integrându-le în planurile de viitor. Aș oferi aici un exemplu de lecție primită sub formă de feedback direct, care a constituit un bun prilej de conștientizare a faptului că totul este relativ. Pentru a înțelege un impact global, nu este suficient să măsori impactul fiecărei componente, ci să vezi și relația dintre ele, modul în care interferează și se raportează una la cealaltă. Acest lucru este aplicabil și la amprenta de carbon a unei companii raportată la obiective globale, dar și la o echipă de echipe.

În plan profesional, aș numi o mare  bucurie certificarea ca ESG Advisor, obținută  la IASE (International Association for Sustainability Economy).

3.

Provocări în domeniul sustenabilității au fost și vor continua să fie. Contextul războiului și posibila recesiune pot fi privite atât ca provocare din punct de vedere al asigurării resurselor necesare cât și ca oportunitate, deopotrivă, pentru accelerarea către energia regenerabilă, apariția de noi jucători și produse în această zonă. De asemenea, 2022 poate fi privit ca anul economiei circulare în România, mizând pe schimbările legislative aduse de implementarea SGR (sistemului de garanție returnare a ambalajelor).
De urmărit îndeaproape este și modul în care noua Directivă europeană de raportare va fi transpusă în legislația națională, fiind un context favorabil în care se pot dezvolta un număr semnificativ de specialiști în zona sustenabilității.

 

Alina Petrescu

Communication & Sustainability Director

OMV Petrom SA

1.

Pentru noi, la OMV Petrom, 2022 a fost primul an de implementare a Strategiei 2030, unde sustenabilitatea este parte integrantă. 

În următorii ani, vom aloca 11 miliarde de euro (o treime din investițiile noastre) pentru proiecte care susțin tranziția către afaceri cu emisii scăzute și zero de carbon. Și ne-am asumat ambiția de a avea operațiuni net zero până în 2050.

În 2022, am continuat să analizăm cadrul nostru de sustenabilitate și să ne asumăm obiective și ținte și mai ambițioase decât cele pe care le aveam deja. E important de spus că ne uităm la toate cele trei direcţii ESG: mediu, social şi guvernanţă. Cu alte cuvinte, avem asumate ținte pentru 2030 (pe lângă cele pentru 2025) în domenii cum ar fi diversitate, drepturile omului sau inovaţie şi economie circulară.  

 
 

2.

Anul 2022 ne-a arătat că indiferent cât de bine pregătită este o organizație, pot apărea oricând provocări cu totul neaşteptate. Cu alte cuvinte, am învățat că trebuie să fii mereu gata să identifici și să aplici soluții creative ca răspuns la contextul mereu în schimbare.

În ceea ce priveşte satisfacţiile profesionale de anul trecut, aş cita două. Mai întâi, înfiinţarea Fundaţiei OMV Petrom, un ONG independent, care ne poartă numele şi care va duce la următorul nivel implicarea noastră socială, prin proiecte în domeniul sănătăţii, mediului şi educaţiei.

La fel de mândră sunt de recunoaşterea pe care OMV Petrom a primit-o din partea unor agenţii de rating ESG ca Sustainalytics, care ne-a plasat în top 3% companii din sector la nivel internaţional.

Niciunul dintre aceste proiecte nu ar fi fost posibile fără implicarea echipei de sustenabilitate din OMV Petrom şi a colegilor noştri din celelalte departamente, care ne ajută mereu.   

3.

Domeniul sustenabilității este din ce în ce mai mult pus sub lupă, în contextul actual, dominat de insecuritatea energetică, standardele de reglementare și de raportare în schimbare și apetitul investitorilor pentru performanța de mediu, socială și guvernanță (ESG).

Conferința COP27 a Națiunilor Unite privind schimbările climatice din Egipt și Conferința ONU pentru biodiversitate COP15 de la Montreal au subliniat necesitatea pentru companii să creeze planuri de acțiune pentru a atenua influența umană asupra climei și asupra naturii. Mai mult, contextul geopolitic ridică provocări în a asigura o societate echitabilă și incluzivă. Investitorii sunt tot mai interesați de performanțele de sustenabilitate ale companiilor, aspect pe care îl trăim prin experiența lucrului cu agențiile de rating ale căror criterii cer din ce în ce mai multă transparență.

Eforturile noastre se îndreaptă spre a juca un rol proactiv în asigurarea unui viitor durabil și incluziv pentru următoarele generații. Suntem conștienți că nu vor lipsi provocările, dar în același timp se nasc perspective noi, soluții creative și practice, iar asta nu ne face decât să ne dorim să fim în mijlocul schimbării.

Edvin Abdulachim

Director Comercial

Altex România

1.

În 2022 am accelerat și am extins proiectele sustenabile din cadrul companiei. Pentru Altex, să devenim o companie verde este unul dintre obiectivele noastre. Am avut investiții importante în echipamente de energie regenerabilă și am implementat peste 8000 panouri fotovoltaice, cu o investiție de peste 3 milioane de euro. Am consolidat  parteneriatul strategic pe care îl avem cu o companie specializată pentru extinderea rețelei de puncte de încărcare a mașinilor electrice. Sistemul de panouri fotovoltaice de pe magazinele Altex permite alimentarea cu energie verde a magazinelor precum și a stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice. Astfel, Altex permite posesorilor de mașini electrice și hibride plugin să alimenteze doar cu energie verde.
De asemenea, și în 2022 am continuat programul Rabla pentru Electrocasnice, prin intermediul căruia, de mai bine de 8 ani, îndemnăm clienții să își schimbe electrocasnicele vechi, poluante și mari consumatoare de energie. Doar în ultimul an, compania a colectat de la domiciliul clienților peste 20.000 de tone de DEEE.

2.

Lecția sau mai degrabă reconfirmarea anului 2022 a fost anticiparea corectă a dezvoltării zonei de energie verde și energie regenerabilă, a necesității extinderii centrelor logistice și a magazinelor verzi, independente energetic.

15 magazine din rețeaua Altex și Media Galaxy și un centru logistic din Dragomiresti au instalații fotovoltaice pentru autoconsum în orașe precum: Turnu Măgurele, Timișoara Greenfield, Reșița, Câmpina, Mediaș, Bistrița Greenfield, Brașov, Chiajna, Husi, Satu Mare Retail Park, Arad, Lugoj, Deva și București – centrul Titan Iris.

 

De asemenea, ne mândrim cu faptul că Altex este unul dintre contributorii importanți în ceea ce privește colectarea deșeurilor electronice și electrocasnice.

Totalul deșeurilor colectate în ultimii 10 ani însumează 4.500 tiruri de deșeuri colectate.

3.

Credem că domeniul sustenabilității aduce mult mai multe oportunități decât provocări. Altex România rămâne unul dintre pionierii de pe piața locală prin aceste proiecte care presupun o regândire a infrastructurii și funcționalităților magazinelor din țară. Sistemele fotovoltaice permit reducerea la minimum a amprentei activității asupra mediului. În plus, devenim un o verigă importantă în susținerea dezvoltării gradului de adoptare a autoturismelor ecologice, oferind proprietarilor posibilitatea de a alimenta cu energie 100% verde. Utilizarea energiei în cel mai eficient mod pentru cel mai înalt nivel de confort rezumă misiunea Altex pe piața locală. Obiectivul este ca în următorii ani, toate spațiile de retail și centrele logistice proprii să producă și să folosească energie regenerabilă în activitățile operaționale. De asemenea, Altex România salută inițiativele Ministerului Mediului și susține programele Rabla pentru electrocasnice, demarate prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu.

Alice Nichita

Corporate Affairs & Sustainability Director

Coca-Cola HBC România

1.

Strategia de sustenabilitate nu poate fi fluctuantă și schimbările nu pot surveni de la an la an. Ne-am asumat obiective îndrăznețe până în 2025 – 2040 (prin programele „O lume fără deșeuri” și „NetZeroby40”) și continuăm să progresăm spre aceste obiective.  Coca-Cola HBC este o companie cu angajamente pe termen mediu și lung, un portofoliu solid de inițiative, unele chiar de pionierat, cu rezultate concrete privind progresul în sustenabilitate și cu raportări la cele mai înalte standarde. Astfel, nu intervin schimbări majore în strategia de sustenabilitate, ci mai degrabă monitorizăm progresul spre obiectivele asumate.

Pentru a ne asigura că ajungem acolo unde ne-am propus, în Coca-Cola HBC sustenabilitatea a căpătat un rol și mai important, printr-o structură dedicată și anume, departamentul pe care îl coordonez – Corporate Affairs & Sustainability. De asemenea, avem și un „task force” format din liderii mai multor departamente condus de general manager, obiectivele de sustenabilitate și climă fiind integrate pe deplin în strategia de afaceri a Grupului.  Raportăm progresele și rezultatele de sustenabilitate folosind atât date financiare cât și non-financiare, pentru a asigura o transparență sporită a angajamentelor noastre.

Ne implicăm constant în susținerea comunităților prin platforma de sustenabilitate a Sistemului Coca-Cola în România – După Noi – și derulăm proiecte care vizează atât protecția mediului, cu obiectivul de a colecta separat deșeurile reciclabile și de a gestiona și proteja resursele de apă, cât și inițiative adresate tinerilor și antreprenorilor sociali, prin care urmărim să avem un impact social pozitiv în comunități. Sunt multe de făcut și împreună cu partenerii noștri vom continua să dezvoltăm proiecte durabile și cu impact pozitiv.

2.

Indiferent de context și de provocările care pot apărea, am învățat cât de important este să rămânem dedicați eforturilor noastre de sustenabilitate și angajamentelor pe care ni le-am asumat. Cea mai mare satisfacție îmi este oferită de faptul că lucrez într-o companie care privește sustenabilitate ca pe o investiție în viitor. Am alături o echipă de oameni dedicați, care iau în serios misiunea de sustenabilitate și o transpun în toate aspectele vieții, chiar și dincolo de job. Toate inițiativele noastre pornesc de la dorința de a contribui la o schimbare în bine și acest lucru se vede în rezultatele pe care avem an de an.

La finalul anului 2022, Coca-Cola HBC a fost confirmată ca fiind cea mai sustenabilă companie de băuturi din lume, conform indicilor de sustenabilitate Dow Jones (DJSI). Aceasta este o recunoaștere a acțiunilor consecvente și a efortului din partea noastră, a tuturor, de a pune sustenabilitatea în centrul acțiunilor noastre.

O altă satisfacție profesională este concretizarea unui proiect la care lucrăm de mai mulți ani, implementarea Sistemului de Garanție-Returnare. În 2022 am ajuns în faza operațională, prin licențierea RetuRO, compania va administra sistemul de garanție-returnare. Am fost implicați încă de la început în eforturile industriei și este o bucurie să vedem că am reușit să atingem acest moment, care ne aduce mai aproape de operaționalizarea sistemului.

3.

Cea mai mare provocare și oportunitate deopotrivă este să înțelegem cu toții că sustenabilitatea este o muncă de echipă. Doar lucrând împreună, clienți, furnizori, consumatori, pe întreg lanțul de valoare, prin sinergiile create în urma acestor parteneriate și susținerea unor cauze comune, putem avea rezultatele pe care ni le dorim.

Continuăm și în 2023 să ne implicăm activ să găsim și aplicăm cele mai bune soluții pentru a eficientiza consumul de resurse și pentru a ne reduce impactul asupra mediului. Gestionarea sustenabilă a deșeurilor de ambalaje este un obiectiv comun și ne punem laolaltă resursele și expertiza pentru a convinge cât mai mulți români să adopte acest obicei sănătos pentru mediu: colectarea separată a deșeurilor, pentru reciclare.

2023 este anul în care va deveni funcțional Sistemul de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară implementat vreodată în România. Am susținut și susținem în continuare eforturile industriei de băuturi răcoritoare pentru implementarea acestuia și facem tot posibilul să ne asigurăm că va avea rezultate imediate cu impact semnificativ asupra economiei circulare din România.

Ileana Dumitru

Director juridic și relații publice al Ariei Europa Centrală și de Sud

BAT

1.

Cred ca lumea în care trăim ne obligă atât la nivel personal, cât și de business să avem permanent în atenție impactul generat asupra mediului și a comunității și moduri în care putem reduce acest impact și funcționa cât mai sustenabil posibil. Sustenabilitatea este o condiție obligatorie pentru orice companie și BAT are obiective în acest sens de peste 20 de ani, dovadă și recunoașterea companiei în Dow Jones Sustenaibility Index pentru 21 de ani consecutiv, fiind singura companie din industrie inclusă în acest reputat clasament.
Lumea evoluează însă permanent, iar preocupările noastre în acest sens trebuie să țină pasul cu nevoile mediului, ale orașelor în care trăim, iar binele comun implică eforturi comune atât la nivel personal, cât și la nivel de business. Pentru BAT, agenda de sustenabilitate înseamnă în primul rând construirea unui viitor mai bun, prin reducerea impactului asupra sănătății, atingerea excelenței în protejarea mediului, dezvoltarea unui impact social pozitiv și reiterarea angajamentului pentru politici comerciale corecte și responsabile. Pentru atingerea acestor obiective ne-am angajat să atingem ținte foarte clare: 50 de milioane de consumatori ale produselor noastre care nu implică arderea tutunului până în 2030; reducerea cu 50% a emisiilor de carbon pentru Scopurile 1, 2 și 3 până în 2030 raportat la nivelul de referință din 2020; realizarea tuturor ambalajelor din plastic reutilizabil, reciclabil sau compostabil până în 2025; 100% energie regenerabilă până în 2030; creșterea cantității de apă reciclată cu 30% până în 2025; niciun deșeu rezultat din activitatea centrelor de producție să nu mai ajungă în gropi de gunoi până în 2025.

2.

După doi ani de pandemie și un început de an marcat de conflictul din Ucraina, cred că principala lecție asumată în 2022 este că siguranța poate deveni extrem de relativă. Fie ca vorbim de starea noastră emoțională și fizică, de relațiile interumane, de stabilitatea economică sau de contextul social, totul se poate schimba extrem de rapid. Ne putem confrunta cu o stare de incertitudine resimțită de altfel la nivel personal, cât și în business, fiecare dintre noi fiind nevoiți să ne adaptăm permanent și să găsim noi ancore într-o realitate tot mai fluidă. În acest context tumultos am descoperit însă importanța gesturilor simple, a comunităților care se pot susține reciproc și am avut bucuria de a ne lărgi considerabil cercul de parteneri cu care am demarat proiecte importante în România.
Cred că este important să perseverăm în eforturile noastre, să căutăm permanent moduri de a face lucrurile mai bine, pentru că la finalul zilei vorbim despre implicarea fiecăruia, despre contribuție și despre diferența în bine pe care o producem. Evoluția, schimbările de peisaj sunt inevitabile, dar cu siguranță toți ne dorim ca acestea să aibă loc într-o versiune mai bună a orașelor noastre, în care tehnologia și inovația să se îmbine armonios cu grija pentru natură și istoria comunităților.

3.

Cred că provocările sunt deja prezente în dezbaterea publică și, mai ales, în realitatea fiecăruia. Vorbim în primul rând de sustenabilitate în condiții de instabilitate: creșterea inflației, cu niveluri nemaivăzute în unele țări din anii ‘80, insecuritate energetică însoțită de creșteri semnificative de costuri și de nevoia de resurse alternative, relocări de business și de oameni, schimbări climatice care afectează agricultura sunt doar câteva dintre provocările majore cu care se confruntă societatea. Este un context în care sustenabilitatea poate părea un moft, nu o prioritate.
Dar un context dificil ne ajută să fim creativi și cred că astfel putem dezvolta soluții atât eficiente, cât și sustenabile. BAT investește constant în tehnologie și digitalizare, iar pandemia ne-a demonstrat randamentul fantastic al dezvoltării de platforme digitale și de competențe umane în acest domeniu. Acest trend poate continua atât în relațiile cu partenerii comerciali, cât și în organizarea proceselor de muncă, care se pot derula în mare parte în format digital, pentru reducerea deplasărilor și economisirea resurselor. Devenim tot mai conștienți de importanța eficientizării consumului de resurse, de la gesturi simple precum stingerea luminii, opritul robinetului sau mersul pe jos când este posibil, la obiceiuri susținute de utilizare și eliminare corespunzătoare a produselor noastre.
Cred că tocmai în acest context de instabilitate vom realiza cât de importantă este sustenabilitatea în tot ceea ce facem și că fiecare dintre noi, ca business sau la nivel personal, putem contribui la realizarea unui viitor mai bun. Și mai cred că alături de inovație, de oportunitățile tehnologice și de o alocare eficientă a resurselor este nevoie în primul rând de voință și de o mentalitate care să vizeze în primul rând binele comun.

Ana Gheorghiu

Public Affairs, Science & Sustainability Lead Romania / Bulgaria / Republic of Moldova

BAYER

1.

Politica Bayer de sustenabilitate a fost construită pentru a susține îndeplinirea obiectivelor Națiunilor Unite de Dezvoltare Durabilă pentru 2030, în conformitate cu viziunea noastră “Sănătate pentru toți, nimeni fără hrană”. Populația mondială în creștere și îmbătrânire și povara tot mai mare asupra ecosistemelor sunt printre cele mai mari provocări cu care se confruntă omenirea în prezent. Și pentru că activăm în domeniile sănătății și agriculturii, ne dorim să contribuim la rezolvarea acestor provocări globale prin tot ceea ce facem: prin activitățile și produsele noastre, ajutăm la dezvoltarea durabilă a agriculturii și la îmbunătățirea accesului la nutriție și asistență medicală – și astfel la o viață mai bună. Pe plan local, în 2022 am inițiat proiecte noi, dar am consolidat și parteneriatele existente. De asemenea, o noutate pentru 2022 a fost  campania de comunicare cu privire la modurile în care operațiunile noastre devin mai sustenabile în fiecare zi, prin seria de interviuri Bayer Sustainability Talks. Pentru că implicarea în sustenabilitate este reală și activă pentru fiecare dintre diviziile noastre, am vrut să împărtășesc pasiunea și efortul colegilor și extern. Primele videoclipuri sunt disponibile pe site-ul nostru, precum și pe paginile de social media Bayer România.

2.

Cu siguranță că anul 2022 nu a fost unul ușor: războiul din Ucraina, pandemia, criza energetică, seceta acută, constrângerile lanțului de aprovizionare, inflația ne-au făcut pe fiecare dintre noi să ne reevaluăm prioritățile. Dar în tot acest context, lecția învățată a fost Bunătatea. Imediat după începerea agresiunii din Ucraina, Bayer a luat bineînțeles toate măsurile posibile pentru a asigura siguranța angajaților săi, dar un mare ajutor suplimentar a venit din partea Îngerilor de la Granițe, o rețea spontană de angajați care au sprijinit colegii și familiile din Ucraina atunci când aceștia au fugit din calea războiului. Cei 14 îngeri au mers la graniță, au luat colegii sau familiile lor aflate în nevoie, i-au transportat mai departe acolo unde au dorit să ajungă, pe bază de voluntariat și doar mânați de dorința de a face bine. De asemenea, alți peste 40 de angajați au oferit cazare pe termen mediu și scurt celor care aveau nevoie.

În plus, pe tot parcursul anului, colegii mei au continuat să fie activi în programul nostru PROSI (PRO Social Initiatives). Acest program de voluntariat înființat și gestionat de angajații Bayer le oferă oportunitatea de a lucra împreună la proiecte sociale locale. De la lansare, participarea și generozitatea colegilor au fost fantastice, fie că am colectat și donat haine, alimente, cărți, jucării, rechizite, produse de igienă, fie că am dus cumpărăturile necesare unui coleg care se lupta cu virusul Covid-19, sau am participat la acțiuni de plantare de arbori. Putem număra deja sute de ajutoare și mii de articole donate. Probabil ca aceasta a fost si una dintre cele mai mari satisfacții profesionale din 2022 pentru mine: gestionarea cu succes a acestor proiecte, precum și a implicării sociale corporative a Bayer.

3.

Pentru că activăm în domeniul agriculturii, una dintre cele mai mari provocări pentru noi este dată de lipsa de predictibilitate a vremii și accentuarea vizibilă a schimbărilor climatice și a fenomenelor meteo extreme. După seceta pedologică accentuată din 2022, anul a început cu cele mai călduroase zile de ianuarie din istorie, iar anumite culturi agricole deja suferă. De aceea, responsabilitatea noastră este cu atât mai mare în a le oferi fermierilor cele mai bune soluții agronomice pentru a rămâne competitivi, implementând practici agricole sustenabile.

Pe de altă parte, există și oportunități: consider că modul în care o companie își comunică obiectivele, metodologia în realizarea reducerilor și în monitorizarea progresului o va diferenția cu adevărat în a fi o companie responsabilă. Pentru noi, la Bayer, transparența este o prioritate de vârf. Ne angajăm să construim și să consolidăm încrederea făcând informațiile accesibile dintr-o gamă largă de domenii și vom continua să comunicăm activ pe măsură ce progresăm către atingerea țintelor de sustenabilitate.

 

Georgiana Miron

Director Marketing, Comunicare și Servicii Clienți

Groupama Asigurări

1.

2022 a fost anul în care am accelerat și ne-am pregătit pentru o nouă perspectivă a sustenabilității, încă și mai ambițioasă, un element care este astăzi inconturnabil în strategia oricărei companii.

A fost așadar un an în care am consolidat integrarea sustenabilității pe mai multe niveluri de business, un an în care am rămas alături de comunități, în modul nostru specific, pornind de la nevoile reale, așa cum sunt ele percepute de către membrii comunității respective, pe care le-am adresat prin proiecte gândite împreună cu echipa noastră. Programul se numește Ambasador CSR și a pornit tocmai din dorința noastră de a avea un impact semnificativ în comunități și de a încuraja voluntariatul în rândul colegilor. În cei trei ani de proiect am strâns sute de voluntari și beneficiari din diverse orașe ale țării și am implementat proiecte cu impact în zone diferite: combaterea inegalităților, facilitarea accesului la educație și cultură, îmbunătățirea nivelul de trai, încurajarea practicării sportului și a activităților recreative sau protejarea mediului înconjurător.

2.

Satisfacția profesională vine din faptul că suntem liderul pieței, fără ca acest lucru să fi fost un obiectiv în sine, el fiind mai degrabă o confirmare, o recunoaștere a faptului că ceea ce am construit până acum este solid, durabil.Și, poate cel mai important, ne arată că suntem pe drumul cel bun. Tot acest drum a venit și cu „lecții”, fără indoială.

3.

Cred că cele mai mari provocări țin de adaptarea la reglementări încă în evoluție și, bineînțeles, de întregul proces prin care integrăm toate aceste schimbări la ecosistemul fiecăruia dintre noi.

În ceea ce privește oportunitățile, cred ca avem o ocazie bună pentru a întări o cultură orientată spre valori, și altele decât cele financiare.

Raluca Dascălu

Communication Manager

JYSK România

1.

Pe an ce trece ne concentrăm din ce în ce mai mult asupra felului în care activitățile JYSK pot deveni mai sustenabile, prin urmare anul 2022 a fost, până acum, anul în care am pus cel mai mare accent asupra politicii de sustenabilitate. Pe 1 septembrie 2022 am început un nou an financiar, iar în acest an obiectivele sunt creșterea colectării selective și a reciclării și reducerea consumului de energie. Acolo unde este viabil, am instalat panouri solare care să furnizeze o parte din energia de care avem nevoie, cum este cazul Centrului de Distribuție Bozhurishte din Bulgaria, care deservește și România. Pentru a scădea consumul de energie electrică, am implementat un nou sistem de iluminare în toate magazinele amenajate conform noului concept, Store 3.0, care ne ajută să scădem consumul de energie cu cel puțin 25% la iluminatul magazinului. O altă zonă importantă este creșterea procentului de produse realizate din materiale mai sustenabile, fie materiale reciclate, precum poliester, palstic sau bumbac reciclat, fie lemn certificat FSC, bumbac organic sau bumbac certificat Better Cotton.

2.

Că, atunci când ai sprijinul celor din jur, reușești ce ți-ai propus. Iar cea mai importantă satisfacție a fost că am putut să ne vedem din nou față în față cu o mulțime de colegi din alte orașe și din alte țări.

3.

Sustenabilitatea a devenit acum un subiect important în agenda publică, despre care nu se mai vorbește doar în cercuri restrânse. Este un lucru bun, pentru că asta înseamnă că fiecare dintre noi conștientizează că e important să fii responsabil, dar asta înseamnă și o presiune publică mai mare. Pentru companii, provocarea este să poată face schimbări într-un ritm alert, ceea ce nu e mereu ușor, pentru că schimbările trebuie făcute de-a lungul întregului lanț de aprovizionare, implică toți furnizorii și toate departamentele interne. O oportunitate aș spune că este chiar contextul în care suntem acum, cu îngrijorări referitoare la inflație și prețurile la energie. Această presiune a costurilor ne pune pe toți în situația de a găsi alternative mai rapid, de a reduce risipa și de a ne schimba comportamentul în ceea ce privește resursele limitate pe care le avem.

Cristina Hanganu

Director de Comunicare & CSR

LIDL România

1.

Prezența noastră la nivel național are un impact semnificativ asupra mediului și comunităților locale în care ajungem. Suntem conștienți de asta și prin urmare acționăm cu responsabilitate, ca an de an să devenim mai eficienți și prietenoși cu mediul înconjurător și astfel să fim un exemplu pentru comunități noastre. Sustenabilitatea face parte din strategia noastră de business, așa că fiecare decizie pe care o luăm, indiferent de domeniul de activitate, se bazează pe o serie de indicatori de performanță pe care îi urmărim, inclusiv în zona de sustenabilitate. De exemplu, modelul nostru de business este împărțit în 4 arii de responsabilitate: resurse, lanțul de aprovizionare, operațiuni și clienți, fiecare cu obiective specifice, relevante și măsurabile în timp. În fiecare an, monitorizăm și analizăm indicatorii de pe aceste arii și ne îndreptăm cu precădere către zonele pe care le putem îmbunătăți sau consolida cu soluții și măsuri pe termen mediu și lung. Acest mod de lucru, dar și faptul că monitorizăm și raportăm constant rezultatele obținute în zona de sustenabilitate, ne ajută să progresăm în mod real pe indicatori cheie. Așadar, pentru noi, anul 2022 a însemnat consolidarea politicilor pe cele 4 arii de responsabilitate cu investiții pe termen lung, dar și adaptarea în fața schimbărilor pentru găsirea celor mai potrivite soluții.

De exemplu, în 2022 ne-am propus să continuăm planurile de optimizare a transportului pe lanțul de aprovizionare prin implementarea unor soluții care pe de o parte ne ajută să ne respectăm promisiunea noastră de a le oferi clienților produse proaspete, dar pe de altă parte să le livrăm în condiții prietenoase cu mediul. Suntem mândri că încă din 2020, flota cu care ne transportăm marfa este formată din camioane echipate cu motoare Euro5 și Euro6, un rezultat extrem de important și ambițios. Mai mult, un alt pas în această direcție de dezvoltare a fost și introducerea, pe lanțul nostru de aprovizionare, a primului camion 100% electric, în parteneriat cu Blue River și Scania. Camionul transportă deja produsele noastre din depozitele Lidl către magazine, cu zero emisii de carbon. Ne dorim să ne dezvoltăm odată cu comunitățile în care activăm, de aceea în 2022 am investit în programe strategice derulate la nivel național, din patru domenii de responsabilitate socială: educație, protecția mediului, servicii de urgență și programe pentru dezvoltare comunităților. Doar în ultimii doi ani (anii financiari 2020 și 2021) am investit peste 70 milioane de lei pentru dezvoltarea durabilă a societăţii româneşti.

2.

Ultimii ani ne-au arătat că un business care are sustenabilitatea în ADN-ul său poate face față provocărilor pe care noi, ca societate, le întâmpinăm. Astăzi, viziunea pe termen lung și capacitatea rapidă de adaptare pot fi două criterii interdependente în strategia de business. Ne uităm în continuare la planuri de acțiune care să ne susțină în timp dezvoltarea durabilă a business-ului, dar suntem și conectați la tot ce se întâmplă în jurul nostru la nivel global, de la schimbări climatice, crize sanitare la război, care se răsfrâng și la nivel local, desigur. Așadar, în aceste timpuri, este necesar să ne uităm global și să acționăm local, cu soluții care ne îmbunătățesc domeniile în care activăm. Ne continuăm dezvoltarea ținând cont de cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Organizației Națiunilor Unite, la care ne-am angajat să contribuim, aderând încă din 2018 la UN Global Compact și pe care le luăm ca reper și în 2023. Acestea ne ajută să avem o perspectivă amplă asupra provocărilor pe care le întâmpinăm și să fim în continuare relevanți.

De altfel, anul 2022 a fost unul atipic, într-o perioadă deja atipică: veneam dupa 2 ani de pandemie, iar la finalul lunii februarie se declanșa aproape de noi un război. Cu tot acest context, care se schimbă permanent, am fost nevoiți să ne adaptăm rapid și să fim mai degrabă prezenți acolo unde nevoia era mai mare. Primul lucru pe care l-am făcut imediat a fost să venim în sprijinul celor care aveau nevoie și să redirecționăm o donație consistentă de îmbrăcăminte, alimente și produse de igienă către Rețeaua Națională a Băncilor pentru Alimente, parteneri cu care deja colaborăm de peste 6 ani și care țineau legătura cu centre de îngrijire, cămine, azile și centre pentru refugiați. Mai mult, am trimis 80 de tone de alimente către refugiați și peste graniță ca ajutoare pentru cei care aveau nevoie. Ulterior, la mai puțin de două săptămâni de la declanșarea războiului, pe lângă sprijinul pe care îl acordam noi, ne-am implicat și clienții și am organizat o colectă de alimente și produse de igienă personală în 84 de magazine Lidl, un demers pe care noi în mod normal îl implementam în perioada sărbătorilor de Paște și Crăciun. Astfel, cu ajutorul clienților noștri, am donat în total aproape 14 tone de alimente, care au fost distribuite către peste 100 de ONG-uri ce au ajutat peste 7.000 de persoane refugiate. A fost un maraton care ne-a demonstrat încă odată că lecția pe care am primit-o cu toții, ca societate, la declanșarea pandemiei, este mereu valabilă, și anume că puterea lui „împreună” există și că ne putem baza oricând pe echipa Lidl, pe parteneri, clienți și societate. Căci doar împreună putem contribui cu fapte concrete pentru un viitor mai bun.

3.

Pentru a avea o dezvoltare durabilă, este foarte important să evaluezi impactul pe care business-ul tău îl are asupra mediului, economiei și societății și mai apoi să vezi unde și cum poți acționa astfel încât să răspunzi cu soluții eficiente pe termen lung la nevoile pe care le identifici. Așadar, oportunitățile noastre în domeniul sustenabilității sunt date chiar de modelul de responsabilitate Lidl. Este o structură holistică pentru toate temele de sustenabilitate relevante din punct de vedere strategic pentru Lidl România. Iar procesul de raportare este o șansă reală de a identifica aceste oportunități pentru că ne oferă posibilitatea de a analiza business-ul într-o manieră echilibrată și de a vedea cum ne putem îmbunătăți și ce obiective avem în misiunea noastră de a contribui la un viitor mai bun.

La sfârșitul anului trecut am lansat cel de-al cincilea raport de sustenabilitate, pentru anul financiar 2021 (1 martie 2021 – 28 februarie 2022), ce reprezintă pentru noi nu doar un instrument de măsurare a impactului asupra mediului, ci și un angajament că ne vom atinge obiectivele stabilite la nivel de business.

 
 

Dana Dobrescu

Corporate & Government Affairs Manager

Mondelēz

1.

Pentru Mondelēz anul 2022 a venit cu o noua comunicare legata de viziunea companiei la nivel global.

Astfel, sustenabilitatea este acum o prioritate alaturi de cele trei linii mari care definesc viziunea: cultura organizationala, executie si crestere. Acest aspect a determinat o comunicare accentuata a sustenabilitatii in interiorul companiei si, pe masura ce dezbatem mai mult pe marginea sustenabilitatii, vedem un interes crescand in randul angajatilor, cu precadere din partea liderilor, fie ca este vorba despre mediu – ambalaje, emisii de carbon, economie circulara -, despre impactul social, prin programele pe care le avem pentru grau sustenabil si cacao sustenabila sau la nivel de guvernanta, astfel incat sa cream valoare pe termen lung atat pentru business, cat si pentru stakeholders.

2.

Cea mai importanta lectie este definita printr-un cuvant: solidaritate. Cred ca majoritatea dintre noi, cand vorbeste despre 2022, se gândește la războiul din Ucraina.

Perioada de inceput a anului a fost, ca urmare a evolutiei din Ucraina, o perioada in care am vazut cat de mult conteaza solidaritatea umana. Colegii mei s-au mobilizat uimitor de repede pentru a sprijini refugiatii ucraineni din Romania cu donatii la de nivel de companie si individuale, pentru a-i ajuta pe colegii nostri din Ucraina care au veni aici, cu copii, fara acte, disperati, dar au fost implicati constant si pentru a diminua efectele de business care s-ar putea resimti la consumatori avand in vedere ca avem fabrici in Ucraina care au fost inchise o perioada de timp si ca razboiul a impactat economia europeana in ce priveste aprovizionarea cu materii prime, pretul energiei, lantul de supply chain etc. 

Cea mai mare satisfactie a venit din toate mesajele de multumire, feedbackul extraordinar, premiile obtinute cu cea de-a doua editie a proiectului Gusta cu atentie. Bucura-te de moment, derulat in parteneriat cu Asociatia Suta la Suta Romanesc, ANPC si inpsectoratele scolare. Proiectul este adresat liceenilor din Bucuresti si din tara, precum si cadrelor didactice si educa tinerii in legatura cu mancatul constient, cu intentie si atentie. Sunt incantata ca am reusit sa extindem proiectul in alte trei judete si anul acesta, in editia a treia, vom avea un impact si mai mare, mai ales ca stim ca obiceiul de a lua gustari este in crestere in randul noilor generatii.

3.

Ca de obicei, provocările devin oportunități, pentru cei care vor ști să le răspundă.

Anul acesta vedem un interes crescut al tuturor participanților la mersul societatii – guverne, instituții, ONG-uri, companii, media, societate civilă, publicul larg – către schimbările climatice, mediu sub toate aspectele sale. În același timp, barometrul de încredere arată că, din ce în ce mai mult, oamenii au încredere în companii și, în aceeași măsură, așteaptă de la companii să acționeze.

Asadar, provocarea și oportunitatea pentru mediul de business este sa devina un catalizator si sa mobilizeze acesti actori pentru a avansa impreuna in contracararea la scara larga si cu impact real efectele schimbarilor climatice.

Pentru Mondelēz, preocuparea este in zona reducerii amprentei de carbon, combaterea despăduririlor, reducerea deșeurilor, inclusiv alimentare, protejarea resurselor de apă, ambalaje sustenabile și economia circulară.

Irina Siminenco

Corporate Affairs Manager

Nestle România

1.

La mijlocul anului 2022, Nestlé România a anunțat concentrarea pe sustenabilitate în perioada rămasă până la finalul anului trecut, ca o recunoaștere a importanței comunității locale din care face parte încă din 1995.
Vorbim de un angajament de consecvență în timp, în baza unei strategii multianuale, pe care construim proiecte de impact. Un astfel de exemplu este Pădurea de miere, un proiect care combină efortul de a proteja biodiversitatea cu refacerea suprafeței împădurite și implicarea comunității locale, mai exact apicultorii din zonă și nu numai. Astfel, am plantat 20.000 de puieți de copaci în județul Giurgiu, alături de Asociația Mai Mult Verde, în cadrul campaniei naționale ”Un viitor mai verde” și parte a inițiativei Nestlé for a Waste Free World.
Anunțul de anul trecut a fost de fapt o confirmare a orientării Nestlé România către proiecte de sustenabilitate și o consolidare a acestora, multe demarate mai demult, ca o componentă intrinsecă a activităților derulate de compania noastră în România.
Anul acesta vom continua proiectul național educațional „Planeta Albastră Contează pe Tine!” PACT inițiat anul trecut împreună cu Fundația PRAIS, cu obiectivul de a reconecta cu natura elevii din ciclul școlar primar, de a-i stimula să facă acasă și la școală gesturi simple prin care pot proteja natura și resursele naturale ale planetei în fiecare zi. În proiectul PACT s-au înscris voluntar 90 de școli, cu peste 10.000 de elevi din ciclul școlar primar, din 50 de localități din întreaga țară.
În ultimii doi ani, la nivel internațional, Nestlé și-a redus emisiile absolute de gaze cu efect de seră cu 4 milioane de tone de CO2, de exemplu, prin trecerea la energia electrică din surse regenerabile sau prin încurajarea utilizării îngrășămintelor naturale în agricultură. Nestlé a inițiat absorbții de 9,7 milioane de tone de CO2 prin soluții bazate pe natură în cadrul lanțului său valoric.
Nestlé își intensifică acțiunile de transformare a ambalajelor sale în ambalaje 100% reciclabile sau reutilizabile până în 2025 și de reducere a utilizării materialelor plastice noi cu o treime, în aceeași perioadă. Compania a trecut în 2021 la ambalaje 100% reciclabile pentru brandul de dulciuri Smarties. Iar pentru Divizia Nespresso® a Nestlé România în 2018 a lansat un program de reciclare a capsulelor de cafea și am creat infrastructura de colectare și reciclare necesară.

2.

Undeva în județul Giurgiu, există o mini-pădure Nestlé, în stadiul de puiet, e drept, care însă va crește și va deveni baza unui nou ecosistem agricol la care lucrăm de acum. Pentru noi, este o realizare de care suntem deosebit de mândri.
Lecția cu care am plecat acasă în acea zi a fost că nimeni nu este prea mic pentru a face diferența. Au fost alături de noi și copii colegilor, care au muncit cât au putut și au contribuit la această pădure.
Lecția la un nivel superior este că doar lucrând împreună putem atinge obiectivele globale de reducere a emisiilor CO2 și de atenuare a schimbărilor climatice și vorbesc aici de universul consumatorilor, al companiilor, al partenerilor și al autorităților.
După cum știți, Nestlé investește de peste 12 ani în proiectele educaționale din domeniul nutriției și educației pentru mediu, deoarece considerăm că educația tinerei generații va duce la schimbări pozitive și efecte pe termen lung. Este vorba de Nestlé for Healthier Kids, Nestlé needs YOUth, respectiv Nestlé for a Waste Free World.

În viitor, carbonul va fi noua calorie, consumatorii vor fi foarte atenți și vor calcula emisiile de carbon, alegând produsele care au o amprentă asupra mediului cât mai mică sau care provin de la companii care acordă o grijă deosebită protecției mediului și sustenabilității ecologice a afacerilor.

3.

Având în vedere contextul economic, politic și geostrategic, probabil că cea mai mare provocare în calea menținerii constante a preocupărilor privind sustenabilitatea va fi deteriorarea mediului de business. Analiștii economici lansează avertismente în presa de specialitate care conturează un an complicat, cel puțin.
Cea mai mare provocare va fi să găsim în continuare resurse, de toate felurile, pentru a continua eforturile de regenerare și recondiționare a mediului înconjurător, de a persevera în a face bine necondiționat și fără profit, nu doar noi, ci întreg mediul de afaceri.
Pentru noi, tocmai acest context marcat de incertitudini reprezintă o oportunitate de a interveni acolo unde credem noi că eforturile noastre sunt relevante și dau rezultate concrete, prin disciplină și mobilizare, în timp scurt.

Adina Feclist

Sustainability Leader

Schneider Electric România

1.

Schneider Electric, are o lungă tradiție în materie de performanțe în sustenabilitate. Anul acesta, la nivel global, compania a câștigat pentru a 12-a oară consecutiv un loc pe lista celor mai sustenabile corporații din lume a Corporate Knights și este cea mai bine clasată companie din domeniul său de activitate.
Urmărim cu tenacitate, în fiecare an, veniturile din surse sustenabile și investițiile sustenabile, diversitatea de gen și modul în care aceasta se reflectă corect în remunerare. Toate acestea ne-au ajutat de-a lungul anilor la câștigarea și menținerea poziției de lider în acest index anual compilat de grupul de cercetare în domeniul durabilității Corporate Knights.
Topul Global 100 se bazează pe o evaluare riguroasă a companiilor publice cu venituri de peste 1 miliard USD. Schneider Electric este singura din categoria sa care a fost desemnată Global 100 în fiecare an, din 2012 încoace.
Nu aș putea vorbi despre schimbări majore în politica noastră de sustenabilitate, ci despre faptul că acum ne extindem oferind consiliere și partenerilor de afaceri care doresc să-și reducă amprenta de carbon sau să aibă linii de aprovizionare mai sustenabile, valorificând, desigur, propria noastră experiență.
Iar pentru că am menționat de propria noastră experiență, indicatorul de performanță de sustenabilitate a fost adăugat ca etalon de referință fiecărui angajat în evaluarea performanțelor individuale, tocmai pentru a consolida valorile și misiunea pe care Schneider Electric o are la nivel global. 

2.

Că oricând se poate întâmpla orice și că agilitatea și puterea de adaptare la situații noi sunt niște trăsături care trebuie cultivate pentru că sunt vitale în domeniul nostru și în business în general.

Anul trecut, Schneider Electric a sărbătorit 25 de ani de activitate în România, un prilej foarte bun să treacă în revistă toate satisfacțiile și performanțele profesionale marcate în tot acest timp.

Pentru mine, faptul că am văzut materializându-se contribuția noastră la construcția primului Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă cred, totuși, că a fost cea mai mare satisfacție.

3.

Suntem, din nou, într-una dintre acele perioade în care ne dăm seama cât de utile sunt/ au fost investițiile pe care le-am făcut, la timp, în sustenabilitate. Literalmente, sustenabilitatea chiar asta înseamnă – capacitatea organizației tale, a business-ului tău, de a face față situațiilor neprevăzute, de a fi auto-suficientă indiferent de contextul în care operează. Iar cum contextele în care operăm suferă schimbări dramatice în fiecare an, din direcții neașteptate, sustenabilitatea este cheie.

 

Din punctul nostru de vedere, managementul energiei, una dintre resursele cele mai importante și, pentru unele companii, cele mai costisitoare, ne oferă o mulțime de oportunități de eficientizare și optimizare, mai ales în domeniul industrial, dar și în retail, horeca, în managementul marilor clădiri rezidențiale sau de business. În condițiile în care suntem tot mai dependenți de mediul digital, este evident că ne dorim cu toții ca energia electrică pe care o folosim să fie disponibilă continuu, să fie folosită eficient și să coste decent. Iar în această privință, prin însuși domeniul nostru de activitate, putem ajuta.

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Îți mulțumim pentru feedback!