Angajati ai Sanofi alearga la Marathon pentru un “Zambet de copil”

Opt angajati ai Sanofi Romania si Zentiva, alaturi de prieteni si membri ai familiilor, vor participa la Bucharest International Marathon 2012, ce va avea loc in perioada 5-7 octombrie. Ei vor alerga pentru sustinerea Fundatiei Parinti din Romania in proiectul “Zambet de copil”, ce vizeaza dotarea  sectiei de Chirurgie Pediatrica a Spitalului de Copii Cluj.  Sanofi incurajeaza initiativa angajatilor sai si a hotarat sa doneze cate 20 lei pentru fiecare kilometru parcurs in cadrul evenimentului de catre acestia, dar si de catre sustinatorii lor care au aderat la cauza.

„Daca in 2011 prioritar pentru Spitalul de Copii Cluj era dotarea bucatariei centrale, care s-a finalizat cu succes si datorita implicarii Sanofi Romania si a angajatilor sai, anul acesta de maxima importanta este dotarea cu aparatura medicala de inalta performanta a sectiei de Chirurgie Pediatrica a Spitalului de Copii Cluj. De ce am ales sectia Chirurgie Pediatrica? Pentru ca ultima dotare majora s-a intamplat in 1970… acum 42 de ani. Pentru ca anual aici ajung peste 2.200 de pacienti cu stari grave, adica peste 100% din capacitatea de ocupare a sectiei”, a declarat Cristina Grigore, Director Executiv al Fundatiei Parinti din Romania.

Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Cluj-Napoca este una dintre cele mai complexe institutii medicale de pediatrie, de care beneficiaza anual circa 130.000 de copii din toata tara. Scopul proiectului „Zambet de copil” este dotarea cu aparatura medicala profesionista a sectiei de Chirurgie Pediatrica, respectiv cu o masa chirurgicala Schmitz si o lampa scialitica cu doua brate Brandon. Valoarea investitiei necesare a fost evaluata la suma de 245.000 lei.

”Cati dintre noi se trezesc in fiecare dimineata multumind pentru sanatate? Cati dintre noi sunt recunoscatori, in fiecare zi, pentru zambetele lor si ale celor din jur? Eu si colegii mei ne numaram printre acesti oameni recunoscatori. Si pentru asta… alergam. Motivatia alergatorilor e diversa. Sa alergi pentru tine, sa-ti depasesti limitele, sa iti daruiesti sanatate, libertate, stare de bine, e minunat. Ce-ar fi insa daca fiecare pas al tau ar fi un cadou pentru cei care au nevoie de el? Ce-ar fi daca fiecare pas al tau ar insemna sa daruiesti sanatate? E un fel de a spune, dar asta incercam – ne straduim sa contribuim la cresterea accesului la tratament al copiilor care au uitat sa zambeasca. Alergam pentru „Zambete de copil”. Si alergam senini, cu zambetele copiilor nostri in suflet”, a spus Corina Nechita, Coordonator National de Vanzari – divizia Diabet, Sanofi Romania.

Angajatii Sanofi si Zentiva sunt deja la al treilea proiect de acest gen. In aprilie 2011 au alergat la Maratonul International Cluj, iar banii donati de companie in numele lor au fost alocati copiilor care sufera de diabet, pentru a-i sprijini in lupta dusa zilnic impotriva acestei afectiuni. Apoi a urmat Bucharest International Marathon 2011, cand mai multi angajati Sanofi si Zentiva au alergat, alaturi de prieteni si familie, pentru cauza sustinuta de catre Fundatia Parinti Clujeni. Ca urmare, Sanofi a donat anul trecut 7.600 lei pentru renovarea bucatariei centrale a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Cluj Napoca.

 

Pentru cei care doresc sa faca donatii online, click AICI

 

 

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.