Angajatii Piraeus Bank au contribuit cu 22.000 de lei la Fondul Special pentru Copii

piraeusPiraeus Bank Romania a organizat cea de-a treia editie a Targului Caritabil, desfasurata in cadrul proiectului “Daruim bucurii in prag de sarbatoare”. Angajatii Piraeus au cumparat produse confectionate de colegii lor voluntari, in valoare de 22.000 lei. Suma a fost donata in beneficiul copiilor inscrisi in programul Fondul Special pentru Copii, derulat de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei.

In acest an la actiune au participat peste 370 de voluntari Piraeus Bank din Bucuresti, Iasi, Focsani, Bacau, Suceava, Piatra Neamt, Constanta si Targoviste. Similar cu editiile anterioare, Piraeus Bank a pus la dispozitia voluntarilor interni sumele necesare pentru materia prima si a asigurat logistica si promovarea evenimentului.

Suntem extrem de mandri ca la aceasta editie voluntarii Piraeus Bank au avut initiativa de a crea si vinde produsele pentru targ impreuna cu copiii lor. A fost dovada ca responsabilitatea sociala se cultiva in familie, iar initiativele de astazi ale echipei Piraeus vor putea fi continuate peste ani prin exemplul pe care-l dau parintii din comunitatea Piraeus!” a declarat Veronica Gheorghiu, Coordonatorul actiunii de Voluntariat “Daruim bucurii in prag de sarbatoare”.

In ultimii 2 ani, Piraeus Bank Romania a desfasurat mai multe proiecte caritabile ce au ca scop ajutorarea familiilor inscrise in Fondul Special pentru Copii. Ca de fiecare data, angajatii Piraeus Bank Romania au imbratisat cu entuziasm si responsabilitate cauza acestor copii. Unii dintre acestia au pastrat legatura cu familiile ajutate prin intermediul proiectelor anterioare si s-au mobilizat sa le ofere acestora, suplimentar, donatii de haine, incaltaminte si alimente in pragul sarbatorilor de iarna.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.