Antrenat de Majorat: 200 de liceeni din Timisoara au discutat despre conceptul de noroc

joc responsabil TimisoaraAsociatia Joc Responsabil a desfasurat cel de-al saselea seminar din acest an din cadrul proiectului Antrenat de Majorat, la Colegiul National Banatean si Liceul Teoretic Grigore Moisil din Timisoara.

Sub forma unor discutii interactive, Dr. Cristian Andrei, psihoterapeut, expert si ambasador al Asociatiei Joc Responsabil, le-a vorbit celor aproape 200 de elevi din clasele a XI-a si a XII-a ale Colegiului National Banatean si Liceului Teoretic Grigore Moisil din Timisoara despre conceptul de noroc, ce este cu adevarat important in relationarea sociala si cum trebuie sa reactioneze adolescentii la tentatiile divertismentului adresat adultilor. De asemenea, a subliniat modul in care adolescentii trebuie sa se pozitioneze in raport cu valoarea si castigarea banilor si a vorbit despre modalitatile de afirmare a adolescentilor altfel decat prin consumul de distractie sau castigul rapid de bani.

„Proiectul Antrenat pentru Majorat isi propune sa abordeze adolescentii din mai multe perspective – jocuri, bani, prietenie, noroc – precursori care pot duce la tulburarea de control in jocul de noroc. Daca educam adolescentii, vom avea viitori adulti care, daca vor dori sa consume servicii de joc de noroc, o vor face in cunostinta de cauza”, a spus Dr. Cristian Andrei.

„Activitatile precum Antrenat de Majorat sunt oricand binevenite in randul elevilor liceului nostru, pentru ca au fost atinse subiecte de interes pentru elevi. Acest lucru a fost vizibil si prin numarul de intrebari adresate Dr. Cristian Andrei, la finalul seminarului”, spune Luminita Keresztes, profesor coordonator proiect in cadrul Liceului Teoretic Grigore Moisil.

Alaturi de Timisoara, anul acesta proiectul Antrenat de Majorat va ajunge in Alba-Iulia, Botosani, Braila, Bucuresti, Buzau, Cluj-Napoca, Galati, Iasi, si Vaslui. De la lansarea sa, in toamna anului 2017 si pana in prezent, proiectul Antrenat de Majorat a ajuns in 11 orase, la 2.400 de elevi de clasa a XI a si a XII a din 17 licee.

„Piata jocurilor de noroc s-a dezvoltat mult in ultimii ani, iar operatorii din aceasta industrie, la fel ca orice actor important dintr-o economie, trebuie sa actioneze astazi astfel incat sa fie responsabili fata de toti cei cu care interactioneaza direct si indirect, inclusiv fata de comunitatea in care isi desfasoara activitatea. Stim cu totii ca, practicate fara masura, jocurile de noroc pot genera probleme sociale. Prin Antrenat de Majorat ne propunem sa contribuim activ la educarea tinerilor privind adoptarea unei atitudini responsabile fata de jocurile de noroc”, a declarat Liviu Popovici, presedintele Asociatiei Joc Responsabil.

Proiectul Antrenat de Majorat este dezvoltat si implementat de Asociatia Joc Responsabil, cu sprijinul financiar al Game World.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.