Avon România, în colaborare cu Asociația Anais, organizație dedicată promovării și apărării drepturilor femeilor, copiilor și tinerilor, lansează o campanie menită să sprijine femeile afectate de violența domestică în perioada Campionatului European de Fotbal 2024.
Studiile arată că incidența cazurilor de violență domestică crește semnificativ în timpul marilor competiții sportive.
În cadrul campaniei, Avon și Asociația Anais vor distribui 200 de butoane de panică femeilor care se simt în pericol. Aceste butoane vor fi oferite atât celor care sunt deja în baza de date a Asociației Anais, cât și celor care nu au avut până acum curajul să ceară ajutor.
Butonul de panică este conectat la o aplicație mobilă și, în momentul în care este apăsat, transmite un mesaj SOS către persoanele de contact de încredere ale victimei. Astfel, utilizarea telefonului în momente critice, care poate fi riscantă sau dificilă, este evitată.
„La Avon România, credem cu tărie că frumusețea înseamnă și siguranță și bunăstare. Statisticile sunt alarmante și ne-au inspirat să acționăm pentru a oferi un sprijin real femeilor aflate în situații de risc. De exemplu, 43% dintre femei consideră locul de muncă un spațiu sigur care le protejează de conflictele și abuzurile de acasă, iar 13% dintre femei și-au luat liber de la locul de muncă cel puțin o dată din cauza unui conflict de acasă. Parteneriatul nostru cu Asociația Anais și distribuirea acestor butoane de panică reprezintă un pas concret în direcția protejării și susținerii femeilor, asigurându-le că nu sunt singure și că există soluții eficiente pentru a le proteja în momentele de criză”, a declarat Ana Nicolae, Head Of Integrated Communications Avon Romania & Moldova.
Statisticile globale arată că violența împotriva femeilor și fetelor este cea mai răspândită încălcare a drepturilor omului din lume, iar una din trei femei se confruntă cu violență sau abuz de-a lungul vieții.
În România, datele pe anul 2023 făcute publice de Poliția Română relevă că, în primele nouă luni ale anului, au fost raportate peste 80.000 de cazuri de violență domestică. Cu toate acestea, realitatea este probabil mult mai sumbră, multe femei alegând să rămână în tăcere. Acest lucru evidențiază importanța unei acțiuni ferme, mai ales că urmează o perioadă în care bărbații celebrează fotbalul, dar nu și siguranța femeilor.