BCR: 42 de proiecte au fost desemnate castigatoare ale Campionatului de Bine

bcr bursa bineluiBursa Binelui a desemnat cele 42 de proiecte castigatoate ale celei de-a patra editii a Campionatului de Bine. In cadrul competitiei au fost inscrise 110 proiecte sociale, implementate de 81 de organizatii neguvernamentale din 23 de judete ale tarii, inclusiv Bucuresti. Proiectele participante au reusit sa atraga, la aceasta editie a Campionatului, finantari record din partea donatorilor individuali, suma totala atrasa fiind de 433.512 lei / 96.336 euro, in urma unui numar de 8.889 donatii.

Castigatori Campionatului de Bine, editia a IV-a sunt:

Banner Catalogul Faptelor Bune - 2025
  • Salveaza o viata cu 5 lei al Fundatiei Bucuria Darului: 350 de persoane vor primi zilnic un pranz cald in cadrul cantinei. Suma stransa – 76.154 lei. Numar donatii – 771.
  • NOD pentru comunitate al organizatiei Caminul de Batrani ASV: 200 de tineri vor avea un spatiu de intalnire si de lucru cu si pentru oamenii din comunitate. Suma stransa – 64.847 lei. Numar donatii: 862.
  • Adopta un copil la hidroterapie al Asociatiei Scoala mamei Junior: 200 de copii cu nevoi speciale vor beneficia saptamanal de sedinte de hidroterapie gratuite. Suma stransa: 42.502 lei. Numar donatii – 1.047.   

In urma competitiei, cele 3 proiecte castigatoare vor fi recompensate cu premii in valoare de 5.000 euro/proiect. Clasamentul a fost completat de:

  • Locul IV: Centrul de Excelenta pentru studiul si tratarea leucemiilor al Asociatiei Romane Impotriva Leucemiei-Aril.
  • Locul V: Da, si eu pot al organizatiei Sprijin pentru Diabet.
  • Locul VI: Peditel 1791. Sfat medical pediatric prin telefon, non stop al Fundatiei Parinti din Romania.

Festivitatea de Premiere a fost precedata de un atelier de Orientare spre Solutii – “Solution Thinking”, oferit de Bursa Binelui unui numar de 10 finalisti ai Campionatului de Bine, sustinut de Florin Ghinda, fondatorul portalului Romania Pozitiva. Atelierul a constat in prezentarea de metode si instrumente practice de rezolvare a problemelor inspirate din gandirea si psihologia pozitiva (autori: Martin Seligman, Mihaly Csikszentmihalyi, Brene Brown, Oliver Burkeman, Carol Dwek).

In cadrul celor patru editii ale Campionatului de Bine au fost atrase donatii individuale in valoare de  275.000 de euro, valoarea totala a premiilor acordate castigatorilor de catre Bursa Binelui si BCR fiind de inca 60.000 euro.

Campionatul este gazduit, organizat si implementat de Bursa Binelui, unica platforma online de donatii necomisionate, dezvoltata de catre Banca Comerciala Romana, in parteneriat cu EuPlatesc.ro.

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Îți mulțumim pentru feedback!