Bergenbier este noul sponsor oficial al Echipei Naționale a României

Federația Română de Fotbal și Bergenbier S.A. anunță încheierea unui nou contract de sponsorizare, producătorul de bere revenind în familia tricolorilor după o pauză de 4 ani.

Producătorul de bere va susține tricolorii în campaniile de calificare la Campionatul European din 2024 și la Cupa Mondială din 2026.

Avem o istorie bogată cu sportul-rege din țara noastră și ne bucurăm să fim din nou sponsori oficiali ai Echipei Naționale de fotbal a României. Tricoul Naționalei a fost mulți ani asociat cu Bergenbier, timp în care am trăit victorii importante, am cântat imnul României alături de suporteri, am fost promoteri ai comportamentelor responsabile. Prietenii știu să se susțină reciproc, iar Bergenbier este un partener de tradiție al tricolorilor. Vom fi în tribune toți în galben, toți pentru România!”, a declarat Mihai Voicu, General Manager Bergenbier S.A. 

Bergenbier este unul dintre sponsorii Echipei Naționale care a stat până acum cel mai mult alături de tricolori, fiind aproape de echipă timp de 14 ani, între 1998 și 2008, reluând apoi sponsorizarea în perioada 2015 – 2019.

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Îți mulțumim pentru feedback!