BRD incurajeaza implicarea angajatilor in actiuni de voluntariat

Angajatii BRD au reusit sa faca in doar o saptamana 1.527 de fapte bune, fiecare dintre aceasta fiind rasplatita de catre banca cu 2 euro, bani directionati catre copiii bolnavi de cancer. Cei 3.054 de euro vor fi investiti intr-un proiect derulat de Asociatia Aripi spre Viata, pentru a continua amenajarea a 9 saloane din Clinica de oncopediatrie a Institutului Clinic Fundeni din Bucuresti. Actiunea s-a derulat in cadrul campaniei interne “Saptamana faptelor bune la BRD” si s-a derulat la sfarsitul lunii mai in toate agentiile si sediile bancii din tara. Banca a impartit angajatilor bratari speciale si i-a incurajat sa faca fapte bune sau gesturi frumoase pentru colegii lor, carora urmau sa le transfere mai departe si bratarile. O cafea oferita dimineata unui coleg de birou, un sfat sau ajutor pentru incheierea unei situatii sau rezolvarea unei probleme personale, au fost doar o mica parte din gesturile facute de angajati unii pentru altii. In acelasi timp cu “Saptamana faptelor bune la BRD” s-a derulat si campania anuala Premiile solidaritatii – Citizen Awards, campanie ce promoveaza si premiaza proiectele de implicare in comunitate ale filialelor.

“Saptamana si Premiile solidaritatii la BRD sunt doua campanii dragi noua, care au crescut cu fiecare editie. In ultimii patru ani, cu implicarea voluntara a colegilor, in timpul acestor doua campanii am castigat de la Société Générale finantari de 100.000 de euro pentru ONG-urile partenere din Romania, am convins peste 4.000 de clienti sa faca donatii lunare catre Unicef si am strans 170.000 de euro pentru proiecte dedicate copiilor si tinerilor in dificultate. Acestea sunt doar cifre, dar dincolo de ele suntem noi toti, cu daruire si suflet, cu speranta si entuziasm”, a declarat Flavia Popa, Secretar General al BRD.

Mecanismul campaniei Citizen Awards permite filialelor Société Générale sa inscrie in concurs cate un proiect din cele pe care le sustin. Proiectul inscris anul acesta de BRD in concurs a primit cel mai mare numar de voturi si s-a calificat pe locul I. Drept urmare, Fundatia Inocenti, cea care deruleaza proiectul, a castigat o finantare de 30.000 de euro de la Fundatia Société Générale. Banii vor fi investiti in 30 de tineri si adulti din comunitati de la marginea orasului Bistrita si a sectorului 2 din Bucuresti si unde studiile arata ca 40% din adulti sunt analfabeti.

Campaniile “Saptamana solidaritatii” si “Premiile solidaritatii la BRD” se desfasoara anual, pe durata unei saptamani, si au loc concomitent in toate filialele Société Générale din lume, sub denumirea de “Citizen Commitment Week” si “Citizen Awards”.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.