CCIFER a lansat ABCdarul Sustenabilității, un produs editorial dezvoltat în cadrul grupului de lucru Comunități durabile.
Documentul este disponibil exclusiv în format digital, pe site-ul www.ccifer.ro, are un caracter asumat non-exhaustiv și pune în lumină noțiuni cheie, concepte și referințe legislative al căror conținut este prin esență într-o continuă evoluție generată de legislația UE și/sau locală.
ABCdarul Sustenabilității este totodată o sursă de orientare și înțelegere aprofundată pentru IMM-uri, 70% dintre companiile membre ale CCIFER provenind din rândul lor.
“A face business astăzi și în viitor, fără o viziune durabilă, nu mai este soluția câștigătoare. Fie că vorbim de companii mari sau IMM uri, acestea integrează în business componenta de sustenabilitate. Întrebarea este cât de pregătite sunt și de ce ar mai fi nevoie pentru a transforma procesele, a corespunde unor norme de mediu, a avansa din punct de vedere al guvernanței, al eficientei energetice, a crea standard-ul și cadrul optim de business durabil. Dacă vorbim de competențe, acestea sunt complet noi și insuficiente”, a declarat Nicolas Richard, Președinte CCIFER.
Mecanica de abordare a abecedarului a avut la baza asocierea unei litere/cuvânt cu câte o companie sau mai multe, după cum urmează:
Avantajele aplicării unei strategii de dezvoltare sustenabilă/Groupama; Biodiversitate/Renault Group; Comunicarea ESG (Environmental, Social Governance) – BRD Groupe Société Générale, Romcarton Ambro, Total Energies; Diversitate și Incluziune/Orange; Economie circulară/Engie, TotalEnergies Marketing Romania; Furnizori responsabili/Engie, TotalEnergies Marketing Romania ; Guvernanță corporativă/Engie; Habitate durabile/Romcim CRH; Impact de mediu și social/Edenred; Justitia sociala/TPA; Kilometru/Arval; Legislația ESG/Groupama; Măsurarea performanței în contextul ESG/Autonom; Neutralitatea climatică/Orange; Obiective de Dezvoltare durabilă/Gruia Dufaut și Asociații ; Parteneriate sustenabile/Fepra; Raportarea de sustenabilitate/Autonom, BRD Groupe Société Générale; Sustenabilitate, strategie de succes/Forvis Mazars; Taxonomia, instrument de obținere de fonduri/Engie, BRD Groupe Société Générale Utilizare/TPA; Viziune clară/Fepra; Zero deșeuri/Romcim CRH.
Grupul de lucru Comunități Durabile a fost creat în urmă cu 10 ani și este o platformă de comunicare între companii și ONG-uri. De-a lungul timpului, a reunit tematici societale de impact pentru comunitatea de afaceri franco-română. Componența sa este formată din reprezentanți din companii, ONG, lideri și experți tehnici care se reunesc periodic și abordează subiecte de interes comun care țin de responsabilitatea socială în comunități, evoluții legislative la nivel european și local.