Peste 1.150 de angajati din sectorul medical au fost instruiti in ultimii doi ani in ceea ce priveste securitatea si sanatate in munca, peste 900 dintre acestia fiind medici si asistenti, iar alti 150 fiind responsabili specializati in managementul si organizarea muncii. Instruirea s-a realizat in cadrul proiectului POSDRU: “Cresterea competitivitatii, eficientei si nivelului de sanatate si securitate in munca pentru personalul din sectorul medical in vederea asigurarii de oportunitati sporite de participare pe o piata moderna a muncii – COMPEFSAN”.
In cadrul proiectului a fost dezvoltata o metoda de evaluare, analiza si gestionare a riscurilor profesionale specifica sectorului medical – EVASAN. Metoda a fost testata in 10 spitale mari din diverse regiuni de implementare a proiectului. De asemenea, a fost dezvoltata si o aplicatie informatica EAVASAN-IT, aceasta putand fi utilizata de catre toti absolventii cursului Competențe informatice desfasurat in 6 regiuni de implementare a proiectului.
Proiectul COMPEFSAN, ce se apropie de final (perioada de derulare este 1 februarie 2011-31 ianuarie 2014), este implementat de Institutul National de Cercetare – Dezvoltare pentru Protectia Muncii – INCDPM “Alexandru Darabont” Bucuresti, impreuna cu Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti, IRECSON Bucuresti si Academia de Studii Economice din Bucuresti.
Mai multe detalii despre proiect puteti gasi pe site-ul www.sanatateainsiguranta.ro