Corporate Games sustine programele Fundatiei Principesa Margareta

Participanti din peste 60 de companii se vor intrece in 11 discipline sportive, in cel mai mare festival sportiv dedicat firmelor – Corporate Games, miza fiind marea finala mondiala din Dubai. In cadrul acestui eveniment, Fundatia Principesa Margareta a Romaniei isi propune sa mobilizeze 3.000 mii de participanti sa faca un gest nobil pentru semenii lor care au nevoie de ajutor, actiunea fiind derulata sub mesajul Implica-te, ajuta, castiga!

“Fiecare copil, tanar sau batran in dificultate merita sansa la o viata mai frumoasa. Aceasta sansa exista numai daca celor din jur le pasa, vor sa se implice si sa daruiasca. Acesta este mesajul pe care Fundatia Principesa Margareta a Romaniei doreste sa il promoveze sportivilor prezenti la Corporate Games, indemand publicul sa participe la tombola umanitara Implica-te, ajuta, castiga!”, spun reprezentantii Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei.

Fondurile stranse in urma actiunilor de colectare din cadrul evenimentului Corporate Games vor fi folosite pentru a oferi o mult visata vacanta de vara celor 50 de copii asistati in cadrul Centrului Comunitar Generatii din sectorul 6 al Capitalei.

Fundatia Principesa Margareta a Romaniei este o organizatie neguvernamentala fondata in august 1990 de Alteta Sa Regala Principesa Margareta a Romaniei si de Majestatea Sa Regele Mihai. De peste douazeci de ani, Fundatia dezvolta proiecte durabile in domeniul educatiei, dezvoltarii comunitatii, societatii civile, sanatatii si culturii, proiecte care contribuie la reinnoirea spirituala si sociala a Romaniei.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.