CSRmedia
CSRmedia
CSRmedia - publicatie premiata de Familia Regala a Romaniei

De ce s-a lansat Raiffeisen Comunitati ca program de finantare si s-a terminat ca “editie pilot”?

In primul rand, felicitari Raiffeisen pentru „primul concurs online de proiecte sustinut de o banca din Romania”. Felicitari si pentru curajul de a lasa selectia proiectelor exclusiv la mana oamenilor. BRD, de exemplu, a fost mai precaut din acest punct de vedere, preferand ca proiectele “Schimba un destin…” sa treaca printr-o comisie de evaluare formata din angajati ai bancii. Adevarat, BRD nu a terminat nici acum evaluarea, procesul de analiza si selectie aflandu-se in prelungirea prelungirilor. Drept e ca si cele doua programe de finantare au fost gandite diferit. Raiffeisen a mers pe frumoasa idee de mobilizare si implicare in comunitate, inseminata de partenerul si consultantul bancii in acest program, Asociatia pentru Relatii Comunitare, din Cluj. BRD vizeaza accesul la educatie si pe piata muncii a copiilor si tinerilor defavorizati, implicandu-si propriii angajati. Privind astfel, e de apreciat si s-ar justifica faptul ca Raiffeisen a pus painea si cutitul in mana oamenilor.

“Raiffeisen Bank lanseaza programul de granturi Raiffeisen Comunitati”, s-a numit comunicatul de debut de pe pagina bancii. “Editia pilot a programului de granturi s-a incheiat”, a anuntat Raiffeisen la final. De ce s-a lansat Raiffeisen Comunitati ca program de finantare si s-a terminat ca o “editie pilot”?

Selectia proiectelor bazata exclusiv pe votul publicului a facut valuri de la inceput. Reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale au semnalat si comunicat public o serie de anomalii ale sistemului de evaluare Raiffeisen: vot simplu vs. vot mixt, cantitatea vs. calitatea voturilor, capacitatea de evaluare a omului fara pregatire in domeniu, comunitati mici vs. comunitati mari, iar de aici sanse inegale de participare si succes, votanti vs. numar de voturi etc. Fara a minimaliza importanta pentru comunitate a vreunuia din proiectele din linia intai, trebuie sa observam ca, luate la bani marunti, multe dintre aceste proiecte ar fi fost penalizate sau chiar ar fi fost picate de un evaluator profesionist nu prea exigent. E drept ca evaluarea are cutumele ei, de multe ori fiind facuta rigid, dupa “litera legii”, scapand din vedere esenta, ideea proiectului, dar cum altfel sa departajezi proiectele daca nu dupa sau impacand rigidele criterii formale? Dar “nu voturile au fost obiectivul, ci ceea ce reprezinta ele, comunitatea”, raspundea elegant un reprezentant Raiffeisen la unul dintre comentariile in care era contestat sistemul de evaluare bazat exclusiv pe votul public. Iar un alt raspuns, al unuia dintre consultantii Raiffeisen, vine sa “lamureasca” derutant, daca nu halucinant, un motiv pe care nu ni l-am dori real, care a stat la baza alegerii sistemului de vot popular unic: “Partea cu votul publicului eu mi-am asumat-o de la inceput, tocmai cu gandul de a incerca si alta modalitate de “evaluare”. Pentru ca m-am saturat de evaluarile “profesionistilor” din Autoritatile de Management”.

Lista derapajelor programului ar putea continua: contradictoria comunicare a Raiffeisen ca “preferinta este de a finanta asociatii sau fundatii, şi nu institutii ale statului”, in conditiile in care primele doua proiecte finantabile sunt doua spitale, iar votul publicului este stapan absolut; publicarea integrala a proiectelor pe site-ul Raiffeisen Comunitati, cand, normal, “un proiect inseamna multa munca si nu e OK sa fie public integral inainte de a fi finantat, pentru ca oricine il poate fura!”; trecerea cu vederea sau aparenta neintelegere dintre proiect si activitate, din moment ce pe lista sunt “proiecte” cu o singura activitate reala; formatul de buget prea permisiv si completat prin urmare ca atare etc.

Comunicatul “Editia pilot a programului de granturi s-a incheiat” si concursul pe Facebook de acum cateva zile sunt dovada clara ca Raiffeisen isi scutura deja “scamele”, pentru a se afisa impecabil la urmatorul program. Pana atunci, ne-ar placea un Raiffeisen la fel de apropiat de comunitate si un ONG transparent, si ar fi frumos, ca principali “actionari” si beneficiari ai programului, sa fim tinuti la curent cu evolutia proiectelor finantate. Va multumim!

Dă-i un răspuns lui Corina Vasile Anulează răspunsul

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

3 comentarii

Raiffeisen Comunitati cu bune si nebune « Bucăţi din cărţi 3 octombrie 2011 - 11:29

[…] MAI MULT Share this:StumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe the first to like this post. « Cei mai responsabili executivi americani in 2011 […]

Raspunde
Corina Vasile 4 octombrie 2011 - 15:14

Multumim pentru comentariu. Ar fi multe de spus despre ce inseamna evaluatori profesionisti, dar sa nu intram in polemica…Unde e contradictia intre editie pilot si program de granturi chiar ca nu vad: am lansat acest program (deci, vor urma alte editii:-) si a fost editia – pilot (in care am testat un anumit format); optimistii ar trage si concluzia: daca asta a fost pilot, poate anul viitor vor fi si mai multe fonduri alocate…Pesimistii (sau excesiv de precautii) pot vedea numai scamele…In orice caz, va vom tine la curent cu mersul proiectelor.

Raspunde
Redactia 4 octombrie 2011 - 16:05

Multumim si noi pentru interventie. Asteptam optimisti continuarea…

Raspunde