CSRmedia
CSRmedia
CSRmedia - publicatie premiata de Familia Regala a Romaniei

E.ON, Delgaz Grid și IGSU au implicat 10 milioane de români în acțiuni de prevenire

Peste 10 milioane de români au fost implicați direct în acțiunile de informare și prevenire a riscurilor  prin intermediul a 40.000 de activități derulate de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu E.ON și Delgaz Grid, în ultimii zece ani. Totodată, în fiecare an, aproximativ 5 milioane de oameni au fost beneficiarii campaniilor derulate prin toate canalele de informare, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”. Valoarea investițiilor în acest proiect se ridică deja la 8,85 milioane de euro.

Încheiat în anul 2012, în contextul în care s-a constatat o intensificare atât a tipurilor de risc, cât și a frecvenței acestora, care amenințau bunurile sau viețile oamenilor, rolul parteneriatului „Împreună pentru siguranță” s-a dovedit a fi esențial în educarea și informarea populației privind adoptarea unui comportament preventiv, legat de utilizarea în siguranță a surselor de electricitate și gaze, precum și de alte tipuri de riscuri.

Nevoia unor campanii de conștientizare și educare privind evitarea riscurilor este confirmată și de rezultatele unui sondaj IRES, realizat la solicitarea IGSU. Potrivit acestuia, 83% din respondenți declară că doresc mai multe informații despre modul de acțiune în situații de urgență. În privința situațiilor de risc pe care ar trebui să fie concentrată o eventuală campanie de comunicare, cele mai invocate situații de urgență sunt incendiul în locuință (62%), siguranța copiilor (43%) și cutremurul (34%).

Aproximativ 6.500 de incendii la locuințe au avut loc, în medie, anual în România în ultimii zece ani, potrivit datelor IGSU, în urma acestora fiind înregistrate 5.905 victime, dintre care 2.025 au decedat. Majoritatea incidentelor se petrec, de obicei, în sezonul rece, când, pe fondul temperaturilor scăzute, se constată o creștere a numărului incendiilor produse la gospodării, iar vârstnicii și copiii sunt principalele victime.

Principalele cauze ale incendiilor produse în ultimii zece ani sunt utilizarea coșurilor de fum defecte sau necurățate (31%), instalațiile electrice defecte sau cu improvizații (23%) și mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate (12%). Scăpările de gaze au reprezentat o altă cauză generatoare de situații de urgență, astfel că în ultimii 10 ani au fost înregistrate 800 de incidente la nivel național, în urma cărora 210 persoane au fost rănite, iar 40 au decedat.

Conlucrarea eficientă între instituțiile guvernamentale, societatea civilă și cetățeni în domeniul pregătirii în fața situațiilor de urgență reprezintă un punct de plecare, care este necesar a fi puternic înrădăcinat în modul de gândire al nostru, al tuturor, scopul fiind protejarea vieții cetățenilor și a bunurilor acestora. Timp de un deceniu, împreună am depus eforturi comune, susținute pentru semnalizarea, prin proiecte diverse, a aspectelor vitale legate de acțiunile zilnice ale oamenilor care, din lipsă de informații, din necunoaștere, pot crea adevărate drame. Voi fi mereu un susținător al proiectelor și campaniilor de acest gen care implică pregătirea populației în fața situațiilor de urgență iminente, adresându-vă, totodată, mulțumiri pentru sprijinul oferit în susținerea acestei componente esențiale a protecției civile”, a declarat dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Evoluția incendiilor la locuințe, începând cu ianuarie 2012 și până la finalul lunii decembrie 2021, a fost dinamică, înregistrându-se 65.033 de incendii, cu un vârf în anul 2021, de aproximativ 7.000. De remarcat că, după anul 2012, când a început campania „F.O.C. – Flăcările Omoară Copii” realizată în cadrul acestui parteneriat, s-a constatat o scădere a numărului de incendii, fiind înregistrate valori semnificativ mai scăzute decât media pe cei zece ani.

Potrivit sondajului IRES, unul din patru români recunoaște că își lasă copiii mai mici de zece ani nesupravegheați în locuință. De asemenea, 64% dintre cei chestionați consideră că supravegherea permanentă a copiilor este cel mai important lucru pentru asigurarea securității micuților în casă sau gospodărie.

Totuși, în perioada ianuarie 2012-decembrie 2021, un număr de 106 copii și-au pierdut viața ca urmare a incendiilor produse la locuințe. În anul 2013 a fost înregistrat un vârf de 20 de decese, după care a urmat o tendință de scădere, ajungând la 5 în anul 2021.

CSR Awards

Deși numărul victimelor în rândul copiilor este în scădere, aceștia rămân categoria cea mai vulnerabilă, atunci când vorbim despre incendii produse la locuințe sau gospodării. În cele mai multe situații, ei nu pot aprecia pericolele din jur și le lipsește puterea de a se salva din calea focului. Din totalul celor care și-au pierdut viața, aproximativ 63% provin din mediul rural, iar 37% din mediul urban.

Din acest motiv, conștientizarea adulților cu privire la responsabilitatea care le revine în ceea ce privește respectarea măsurilor de siguranță în locuințe este și va rămâne obiectivul principal al parteneriatului „Împreună pentru siguranță”.

Perseverența este caracteristica celor implicați și dedicați obiectivelor lor, este condiția esențială pe drumul către reușită. Timp de un deceniu, instituțiile noastre au demonstrat, prin acțiunile comune derulate la nivel național, că nimic nu este prea greu, atunci când vorbim despre soluții care să salveze vieți și să protejeze bunurile populației din calea dezastrului. Salut, cu recunoștință, efortul depus de toți cei implicați în acest proces continuu de promovare a mesajului preventiv în rândul publicului și a îndemnului constant manifestat, prin modalități diverse, la responsabilizare în fața riscului”, afirmă General-locotenent Dan-Paul Iamandi, Inspector general IGSU.

 Eforturile de informare dau roade și în aria de activitate a Delgaz Grid, parte a Grupului E.ON România. Astfel, numărul exploziilor s-a redus cu aproape jumătate (47%) în perioada 2013-2022 comparativ cu media anuală a intervalului 2007-2012. Numărul victimelor a scăzut cu aproape 35%, iar cel al persoanelor decedate cu 40%. În ceea ce privește intoxicațiile cu monoxid de carbon, reducerea este de circa 58%. Numărul victimelor afectate de intoxicații a scăzut, de asemenea, cu 65%, iar cel al persoanelor decedate cu 66%.

 

„În cei zece ani de parteneriat am reușit să punem în practică o serie de inițiative extraordinare și, unindu-ne forțele, am transmis oamenilor informațiile de care au nevoie pentru a putea preveni situațiile periculoase. Rezultatele sunt vizibile, incidentele de natura intoxicațiilor cu monoxid de carbon şi a exploziilor din zona de activitate a companiei noastre s-au redus la jumătate. De mare importanță, pe lângă campaniile de informare, au fost investițiile făcute de la intrarea pe piața din România, de circa 2 miliarde de euro, din care 1,5 miliarde de euro în rețeaua de distribuție a gazelor naturale şi energiei electrice”, afirmă Volker Raffel, CEO E.ON România.

 Încheiat între IGSU şi E.ON România în luna septembrie 2012, parteneriatul „Împreună pentru siguranță” a urmărit derularea, la nivel național, a campaniilor comune de informare şi conștientizare a cetățenilor privind riscurile la care se expun în cazul utilizării necorespunzătoare a surselor de energie, fie că vorbim despre electricitate sau despre gaze naturale.

 

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.