E.ON Romania si IGSU au dat startul campaniei “Mai bine previi, decat sa nu fii!”

161110-conferinta-de-presa-igsu-eonE.ON Romania si Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) au dat startul unei noi campanii comune de informare  R.I.S.C., sub sloganul „Mai bine previi, decat sa nu fii!”. Campania a fost lansata in contextul in care anual, in Romania se produc – in medie – aproximativ 6.000 de incendii la locuinte, in urma carora circa 180 de persoane isi pierd viata. Practic, la fiecare doua zile o persoana isi pierde viata in incendiile produse in locuinte, dar au existat situatii in care familii intregi au cazut prada flacarilor, intrucat cea mai mare parte a incendiilor se petrec pe parcursul noptii. Aceste tragedii pot fi prevenite prin montarea detectoarelor de incendiu si a celor de gaz, demers la indemana oricui si care poate salva vieti si bunuri materiale importante.

Frank Hajdinjak_CEO E.ON RomaniaVedem aproape zilnic la televizor imagini cutremuratoare de la locul unor astfel de tragedii. Probabil ca multi isi spun ca asa ceva lor nu li se poate intampla. Dar este o abordare complet gresita! Cea mai importanta este preventia si asta se poate face prin respectarea regulilor de siguranta, dar si prin montarea detectoarelor de incendiu si a celor de gaz care ne avertizeaza din timp daca ceva nu este in regula”, a declarat Frank Hajdinjak, director general al E.ON Romania.

Respectarea regulilor de siguranta si, in mod special, curatarea cosurilor de fum de doua ori pe an si o data obligatoriu inainte de inceperea sezonului rece, apelarea la persoane autorizate in cazul unor lucrari la instalatiile electrice sau de gaz, precum si utilizarea detectoarelor sunt esentiale pentru prevenirea unor incidente care pot avea urmari grave.

ovidiu-vasilicaBaza managementului situatiilor de urgenta este capacitatea tuturor de a se proteja si de se ajuta chiar  ei (sau unii pe altii) pana ce asistenta calificata a statului soseste. Or, aceasta capacitate de autoprotectie si autoajutor individual si de grup nu vine de la sine, ci trebuie  construita printr-o pregatire adecvata si adaptata situatiilor de urgenta cu care cetatenii se confrunta. Chiar pe acest teren al pregatirii in situatii de urgenta se desfasoara colaborarea exemplara dintre I.G.S.U. si E.ON, care are la baza ideea: <Mai bine previi, decat sa nu fii!>, iar comunicarea, informarea si responsabilizarea sunt instrumentele noastre de lucru”, a declarat inspectorul general al I.G.S.U., general de brigada dr. Ovidiu Vasilica.

Montarea detectoarelor a devenit o cerinta obligatorie in tari precum Germania, Franta, Marea Britanie, Belgia, Danemarca, SUA, Canada sau Australia, iar conform studiului White Paper, realizat de Public/Private Fire Safety Council, in SUA aceasta practica a redus cu circa 50% numarul victimelor.

E.ON_Romania_RISC_Renunta_Improvizatiile_sunt_catastrofale_realitati_suprapuse_2012In Romania, echiparea cu instalatii de detectare, semnalizare si avertizare incendiu este obligatorie numai pentru imobilele foarte inalte, pentru spatiile comune (holuri, magazii, scari de evacuare, centrale termice de bloc etc.), precum si pentru spatiile transformate in unitati de comert sau servicii publice.

In ceea ce priveste detectoarele de gaz, obligativitatea detinerii lor este prevazuta pentru instalatiile in care se monteaza aparate consumatoare de combustibili gazosi, in incaperi prevazute cu ferestre ale caror geamuri au grosime mai mare de 4 mm, sunt din geam securizat sau termopan.

Detectoarele de incendiu emit semnale acustice si luminoase, sesizand un incendiu. Aceste dispozitive se pot monta in camere, pe holuri, in casa scarii, pe tavan sau cat mai aproape de mijlocul incaperilor. dar nu se amplaseaza in bai sau bucatarii. La achizitionare se verifica existenta marcajului CE. Pentru functionarea optima, detectoarele trebuie protejate cand au loc renovari in locuinte si utilizate conform instructiunilor producatorului, urmarindu-se periodic testarea acestora si functionarea bateriilor.

Incheiat intre Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si E.ON Romania in luna septembrie 2012, parteneriatul a dus la derularea, la nivel national, a mai multor campanii comune de informare si constientizare a cetatenilor privind riscurile la care se expun in cazul utilizarii necorespunzatoare a energiei.

Anul acesta, pornind de la necesitatea reducerii numarul de victime si a pagubelor materiale, cele doua parti au initiat, sub egida R.I.S.C., o campanie de informare preventiva a populatiei pentru adoptarea unei atitudini proactive, prin sensibilizarea opiniei publice in vederea montarii detectoarelor de incendiu in locuinta proprie. Urmare a campaniilor si actiunilor comune derulate pana acum de cele doua institutii partenere, conform statisticilor I.G.S.U., in perioada  01 octombrie 2012 – 30 iunie 2016 numarul incendiilor a scazut cu peste 9% raportat la perioada 01 octombrie 2008 – 30 iunie 2012, iar numarul victimelor s-a redus cu circa 7%.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.