E.ON si MOL vor face 40 de statii de incarcare a vehiculelor electrice

mol_2E.ON si MOL vor dezvolta o retea nationala de 40 de statii de incarcare a vehiculelor electrice, investitia de 18,84 milioane euro fiind sustinuta cu finantare nerambursabila din fonduri europene.

Initiativa face parte dintr-un proiect mai amplu, denumit NEXT-E, care vizeaza dezvoltarea unei retele pan-europene de statii de incarcare ce va traversa sase tari.

Prin intermediul proiectului NEXT-E vor fi instalate 222 de statii standard de incarcare rapida (50 kW) si 30 de statii de incarcare ultrarapida (150-350 kW), creandu-se astfel o infrastructura esentiala pentru incarcarea vehiculelor electrice in Republica Ceha, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croatia si Romania.

Proiectul a fost selectat dintre 152 de proiecte din domeniul transporturilor, numarul initial al proiectelor fiind 349, cu o suma totala solicitata pentru co-finantare CEF de 7,5 miliarde Euro.

Proiectul NEXT-E reprezinta un model de cooperare a catorva grupuri-lider in sectoarele de electricitate, petrol si gaze, acestea unindu-si fortele cu producatorii de automobile pentru a crea o retea de incarcare interoperabila si nediscriminatorie, ca alternativa viabila la vehiculele echipate cu motoare cu combustie interna. Consortiul este alcatuit din companiile din cadrul Grupului E.ON (Zapadoslovenská energetika din Slovacia, E.ON Czech Republic, E.ON Hungary, E.ON Romania), companiile din cadrul Grupului MOL (reprezentate de filialele din toate cele 6 tari participante), Hrvatska elekropriveda din Croatia, PETROL (din Slovenia si Croatia), Nissan si BMW.

Frank_Hajdinjak_Director_General_E_ON_RomaniaAcesta este doar inceputul proiectului E-Mobility. Pe langa faptul ca reprezinta un model de business de viitor, este si o initiativa care are o puternica legatura cu eforturile de protejare a mediului inconjurator, subiect luat tot mai serios in considerare si in Romania. De asemenea, prin implicarea in astfel de proiecte dorim sa venim in intampinarea nevoilor clientilor nostri, cei care se afla in centrul preocuparilor noastre permanente de a le oferi produse, servicii si solutii noi”, a declarat Frank Hajdinjak, director general al E.ON Romania.

In Romania vor fi instalate, in cadrul acestui proiect, 40 statii de incarcare rapida a vehiculelor electrice. Un numar de 19 statii vor fi instalate de catre E.ON Energie Romania, care va sustine aceasta investitie printr-o finantare nerambursabila din fonduri europene, in valoare de peste 1 milion de euro. Alte 21 de statii vor fi instalate de catre partenerul MOL Romania.

Statiile de incarcare rapida vor fi amplasate in perimetrele unitatilor din reteaua de distributie a carburantilor operata de compania MOL si vor urmari acoperirea unor puncte importante de pe traseul a trei rute de transport rutier: Arad-Bucuresti-Constanta (culoar IV pan-european), Sebes-Targu Mures-Iasi si Suceava-Bucuresti-Giurgiu (partial culoar IX pan-european).

camelia-ene-ceo-country-chairman-al-mol-romaniaScopul nostru este de a oferi cele mai bune servicii persoanelor aflate in miscare, conform strategiei pentru 2030 a Grupului MOL. Instalarea de incarcatoare pentru masini electrice in statiile noastre, ca parte a proiectului NEXT-E, ne va ajuta sa devenim prima alegere a clientilor nu doar in materie de carburanti, produse alimentare sau oferte gastro puse la dispozitie in statiile noastre Fresh Corner, ci si in ceea ce priveste alternativele la carburantii traditionali”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO al MOL Romania.

Consortiul NEXT-E va sprijini planurile nationale de e-mobilitate si strategia de expansiune a vehiculelor electrice in regiune, dezvoltand solutii sustenabile de incarcare, evaluand integrarea energiei regenerabile si introducand procese inovatoare de business si pachete pentru consumatori in vederea reducerii dependentei de titei, contribuind astfel la procesul de decarbonizare in Europa.

Consortiul va colabora indeaproape cu ministerele transporturilor, Comisia Europeana si autoritatile care elaboreaza politici sectoriale, pentru a se asigura ca lectiile invatate in cadrul acestui proiect se regasesc intr-o implementare eficienta a infrastructurii de incarcare a vehiculelor electrice.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.