Enel a decorat cu personajele lui I.L.Caragiale postul de transformare amplasat in piateta din zona Hanul lui Manuc, pentru a marca in acest fel finalul unui an dedicat marelui dramaturg. Cuplul Zoe si Zaharia Trahanache, Ghita Pristanda si dl. Goe, precum si Tache Farfuridi au fost imortalizati pe peretii postului de transformare de catre tanarul artist Titi Ciocan, absolvent al Universitatii Nationale de Arte.
„Initiativa face parte din proiectul City of Energy, lansat anul trecut de Enel, care urmareste metamorfozarea posturilor de transformare ale companiei in adevarate opere de arta, cu ajutorul tinerilor, a talentului si imaginatiei acestora”, spun reprezentantii companiei.
Postul de transformare din Centrul Vechi a fost inclus in acest proiect, si, datorita amplasarii sale speciale, s-a cautat o incadrare cat mai potrivita cu spiritul zonei. Anul 2012 a fost dedicat lui Ion Luca Caragiale, marcand 100 de ani de la moartea dramaturgului si 160 de ani de la nastere.