Farmaciile DONA acorda Burse de Excelenta pentru studentii la Farmacie

Lantul de Farmacii DONA continua programul Bursele de Excelenta adresat studentilor din anul 5 de la Facultatea de Farmacie din Bucuresti. Timp de doua saptamani, in perioada 4-15 noiembrie, studentii vor fi integrati intr-un program de invatare practica in farmacii. Inscrierea in program se face in baza unei scurte aplicatii care include exprimarea motivatiei de a urma profesia de farmacist. Studentii care raspund profilului dorit vor fi inclusi intr-un program educational care prevede instruire din partea unor farmacisti cu experienta pe parcursul unei perioade de doua saptamani de educatie practica. Cei mai buni tineri vor fi angajati de Farmaciile DONA dupa absolvirea Facultatii de Farmacie. In plus, acestia vor beneficia de un amplu program de pregatire, plan de dezvoltare a carierei pe termen mediu si lung, concediu platit pentru pregatirea si sustinerea examenului de licenta si posibilitatea de a accesa in cativa ani pozitii de management in cadrul companiei.

“Urmarim sa atragem in companie tineri cu potential, bine pregatiti din punct de vedere al cunostintelor teoretice, dar si entuziasti, curiosi si dornici sa invete. Pentru energia lor oferim la schimb o echipa de profesionisti cu multa experienta, sprijin financiar si intelegere pentru conditia lor de studenti in an terminal. Finalizarea studiilor este prioritara, dar si practica este importanta, cu atat mai mult cu cat urmeaza sa intre in scurt timp in piata muncii“, a declarat Iuliana Morlova, Director Resurse Umane Farmaciile DONA.

Prima editie a programului a integrat peste 70 de studenti la Farmacie din toata tara in programe de invatare practica. Programul va continua pe parcursul anului 2014 si se va adresa tuturor centrelor universitare mari.

Programul Bursele de Excelenta face parte dintr-un amplu program de consolidare organizationala, care incurajeaza un nou spirit bazat pe performanta si profesionalism, prin care li se ofera tinerilor sansa de afirmare.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.