Fundatia Orange: Nevazatorii din Bucuresti se pot deplasa mai usor cu metroul

Tandem Acces

Persoanele nevazatoare din Bucuresti se pot deplasa mai usor cu metroul, datorita aplicatiei Tandem Acces, finantata cu suma de 222.000 lei de Fundatia Orange. Proiectul a fost realizat in cadrul programului „Lumea prin Culoare si Sunet” si implementat de Asociatia Tandem, in parteneriat cu Metrorex. Aplicatia este conceputa de Florin Georgescu, presedintele Asociatiei Tandem, el insusi nevazator, pentru a ajuta persoanele cu deficiente de vedere sa calatoreasca cu metroul fara ajutorul unui insotitor si fara a depinde de cei din jur.

Toate cele 53 de statii de metrou sunt accesibile nevazatorilor datorita aplicatiei Tandem Acces si a celor 1.000 de Beaconi care au fost instalati cu ajutorul voluntarilor angajati Orange Romania si a voluntarilor Asociatiei Tandem. Beaconii sunt dispozitive care emit un semnal sonor si comunica cu smartphone-ul prin intermediul aplicatiei care transmite nevazatorilor prin mesaje (citite cu ajutorul unui voice-over) indicatii de orientare referitoare la punctele cheie din statiile de metrou (intersectii, scari, turnicheti). Atunci cand nevazatorul ajunge la o anumita distanta de Beacon, primeste o notificare prin care este anuntat asupra locatiei sale si asupra directiei in care trebuie sa se indrepte pentru a urma traseul dorit.

Amalia_Fodor_Fundatia_OrangeTandem Acces poate servi ca un model bun de urmat pentru alte initiative care-si propun sa transforme orasele clasice din Romania in orase inteligente (Smart City) – mai responsabile si mai accesibile pentru toti oamenii inclusiv pentru cei cu deficiente. In cei 5 ani de la infiintarea fondului de finantare „Lumea prin Culoare si Sunet” care se ridica la peste 2 milioane de euro am reusit sa oferim solutii pentru multe din problemele persoanelor cu deficiente de vaz si auz din Romania”, a declarat Amalia Fodor, Director Executiv Fundatia Orange.

Prin implementarea acestui proiect Bucurestiul devine prima capitala europeana care detine un sistem de accesibilizare a transportului cu metroul bazat pe tehnologia Bluetooth. Aceasta tehnologie confera continuitate comunicarii aplicatiei cu telefonul mobil indiferent daca exista semnal telefonic sau localizare GPS in subteran.

Aplicatia poate fi descarcata gratuit de pe platformele iOS si Android

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.