Garanti Bank strange fonduri pentru protejarea Padurilor Sincii

In perioada 28 noiembrie 2011 – 3 ianuarie 2012, Garanti Bank  deruleaza  campania „Cu fiecare cumparatura, salvam impreuna padurile virgine ale Sincii”. Prin intermediul campaniei se are in vedere strangerea de fonduri pentru sustinerea initiativei WWF Romania de a obtine protectie totala pentru Padurile Sincii, una dintre ultimele paduri virgine ale Europei. Astfel, primii 350 de noi posesori WWF Bonus Card  vor primi spre adoptie un ursulet de plus WWF, alaturi de un certificat care sa ateste calitatea de sustinator al padurilor Sincii, casa ursului brun.

Odata cu activarea de catre acestia a cardului lor WWF Bonus Card, Garanti Bank va dona, in numele lor, o suma de 90 de lei organizatiei WWF Romania, pentru a sustine eforturile de protejare a  padurilor virgine ale Sincii.

„Garanti Bank contribuie activ la protejarea mediului inconjurator in Romania inca de la lansarea cardului de credit WWF Bonus Card, primul card de afinitate eco de pe piata bancara autohtona. Acum, alaturi de cei 0,5% din valoarea tuturor cumparaturilor achitate de catre clienti cu WWF Bonus Card, Garanti Bank suplimenteaza valoarea donatiei cu cate 90 de lei pentru primele 350 astfel de carduri solicitate si activate. Ca si pana acum, sumele astfel colectate vor merge catre programele derulate de catre WWF Romania pentru protejarea padurilor virgine din aceasta tara, in special a Padurilor Sincii”, a declarat Murat Atay, CEO Garanti Bank Romania.

Padurile Sincii reprezinta 350 de hectare de paduri virgine, in judetul Brasov. Neatinse inca de activitatile umane, dar in pericol de exploatare, Padurile Sincii sunt adapost pentru specii protejate, precum ursul brun, rasul si lupul. Copaci seculari cu diametrul de peste doi metri si mai inalti de 50 de metri sunt, de asemenea, o atractie a acestor paduri unice.

„Campania «Salvati Padurile Virgine» a aparut ca o urmare fireasca a activitatilor noastre in ultimii cinci ani in ceea ce priveste protejarea padurilor, iar Padurile Sincii ne-au inspirat extrem de mult. La Sinca, din cele 410 de hectare de padure, am reusit sa salvam doar 350, insa acest proiect pilot a reusit sa atraga atentia intregii tari asupra nevoii stringente de a proteja padurile virgine. Acest proiect demonstreaza cel mai bine ca, uneori, cu o actiune mica, obtinem rezultate mari. Sprijinul Garanti Bank si al persoanelor preocupate de soarta padurilor ne va permite sa continuam ce am inceput”, a declarat Magor Csibi, director WWF Romania.

In prezent, WWF lupta pentru obtinerea statutului de protectie integrala atat pentru Padurile Sincii, cat si pentru toate padurile virgine din Romania.

 

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.