GlaxoSmithKline sustine cresterea reputatiei medicilor romani

GlaxoSmithKline (GSK) Romania a demarat un proiect de crestere a reputatiei medicilor din Romania, pornind de la nevoia declarata de acestia, de a fi respectati si recunoscuti ca profesionisti. Acest proiect este primul lansat sub umbrela campaniei “De profesie: medic in Romania”, initiata de Consiliul Investitorilor Straini (FIC), prin Grupul de Lucru pe Sanatate, cu sprijinul Ministerului Sanatatii. Campania are ca obiectiv cresterea numarului de doctori in Romania de la 2,4 la 2,6 la 1.000 de locuitori, pana in 2015, prin stoparea exodului medical si, totodata, atragerea de medici în Romania. Pentru a identifica concret motivele care stau la baza migratiei specialistilor din sanatate din Romania, anul trecut, FIC a efectuat un studiu care a aratat faptul ca medicii romani aleg sa practice medicina in alta tara deoarece in Romania profesia de medic nu este respectata, intampina dificultati financiare si au foarte putine oportunitati de dezvoltare profesionala.

„Cresterea reputatiei medicilor in randul publicului larg reprezinta un prim pas pe care GSK Romania il face in vederea atingerii obiectivului campaniei „De profesie: medic in Romania”. In cadrul acestui proiect, publicul larg va afla povestile unor specialisti care au acceptat provocarile sistemului si au ramas de profesie medic in Romania. Partenerii media, TVR si hotnews.ro, vor prezenta reportaje ce descriu viata unor medici care depun eforturi zilnice sa ajute pacientii din Romania, in ciuda conditiilor de lucru uneori dificile. Primul articol din seria de reportaje publicate de hotnews.ro pe acest subiect poate fi citit aici Jurnalul fericirii unui medic rezident”.

De asemenea, TVR difuzeaza, incepand din 22 aprilie, in fiecare luni, la ora 22.00, emisiunea „Povesti in halate albe”. In cadrul acesteia, moderatoarea Irina Pacurariu prezinta povesti ale unor medici obisnuiti din toata tara care au ales Romania.

Tot ca parte a proiectului de imbunatatire a reputatiei medicilor lansat de GSK, pacienti voluntari ai Coalitiei Asociatiilor de Pacienti cu Afectiuni Cronice din Romania (COPAC) au vizitat spitale din Bucuresti si din tara si le-au oferit doctorilor medalii in semn de recunostinta pentru eforturile pe care le depun zilnic in beneficiul pacientilor din Romania. Peste 150 de medalii au fost oferite pana acum medicilor in cadrul campaniei.

Mai mult, platforma online www.deprofesiemedic.ro, lansata in cadrul acestei campanii, prezinta initiativele autoritatilor, companiilor si societatii civile de sustinere si incurajare a medicilor care au ramas si profeseaza in Romania si, totodata, de stopare a exodului medical.

In ultimii 7 ani, peste 14.000 de medici au parasit tara, potrivit Colegiului Medicilor din Romania (CMR), ceea ce inseamna ca la fiecare 5 ore un medic roman pleaca din tara. Mai mult, studii derulate de CMR si FIC arata faptul ca 64% dintre studentii la medicina de la una din cele mai mari universitati de medicina din Romania intentioneaza sa paraseasca tara dupa absolvirea studiilor.

Articole similare...

1 Response

  1. anca spune:

    Cum ati calculat?

    “In ultimii 7 ani, peste 14.000 de medici au parasit tara, potrivit Colegiului Medicilor din Romania (CMR), ceea ce inseamna ca la fiecare 5 ore un medic roman pleaca din tara.”

    7 ani = 61.320 ore

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.