Grupul de Educatie si Actiune pentru Cetatenie organizeaza Senior Karaoke. Cantam impreuna!

Senior Karaoke-KauflandGrupul de Educatie si Actiune pentru Cetatenie (GEAC) deruleaza proiectul „Senior Karaoke. Cantam impreuna!”, finantat prin Start ONG.
Proiectul vizeaza intarirea solidaritatii intergenerationale si intracomunitare pe baza unei pasiuni comune care ofera o stare de buna dispozitie – muzica.

Astfel, in lunile mai – august 2019, GEAC va organiza 4 intalniri de karaoke cu invitati din comunitate intr-un spatiu destinat acestui tip de evenimente din Bucuresti – Viilor Pub.

„Viorile intai” ale acestor intalniri vor fi 24 de seniori carora ne dorim sa le facem viata mai frumoasa la aceasta varsta si 24 de tineri cu o viata nu tocmai usoara pana la acesta varsta. Asadar, 48 de beneficiari de servicii selectati cu sprijinul DGASPC-urilor si al ONG-urilor relevante din Bucuresti-Ilfov.

Prin Senior Karaoke, propunem un model nou de terapie (ocupationala) prin muzica, in comunitate, dedicat in primul rand persoanelor de varsta a 3-a (care se simt) singure si care au nevoie de conexiune sociala. Proiectul este o extindere a platformei Seniorul.ro, care include pana in prezent Revista Seniorul, Visele batranilor si Senior Jobs. Prin acest program, derulat in parteneriat cu Asociatia CSR Nest, ne-am angajat sa intervenim la nivelul a trei dimensiuni interconectate care influenteaza starea de bine si calitatea vietii seniorilor: sanatatea emotionala si psihica; securitatea financiara; sanatatea sociala.

Senior Karaoke este unul dintre cele patru proiecte castigatoare in cadrul primului apel de proiecte al programului de finantare Start ONG, la categoria 1000 – 5000 euro.

Evolutia proiectului poate fi urmarita pe pagina de Facebook si pe site-ul Seniorul.ro.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.