Habitat si Serviciul de Ajutor Maltez, in ajutorul familiilor din Gradistea

Habitat for Humanity Romania in parteneriat cu Serviciul de Ajutor Maltez in Romania au distribuit truse de urgenta si preventie familiilor din comuna Gradistea, judetul Braila, in cadrul campaniei „Speranta pentru maine”. Peste 2.300 de persoane din comuna Gradistea au fost izolate timp de mai multe saptamani. Zonele foarte afectate se afla la limita localitatilor, locuitorii fiind in majoritate varstnici.

O echipa formata din 40 de persoane, voluntari ai celor doua organizații, a distribuit truse de urgenta pentru mai multe familii sinistrate din satele Gradistea, Ibrianu si Maraloiu si a curatat zapada din gospodariile acestora. Cele doua organizatii au impartit unelte pentru mici reparatii, deszapezire, sapare de santuri de drenaj, protectie impotriva infiltratiilor, debarasari, sisteme de prindere, protectie personala, saci de polipropilena utilizabili si ca saci pentru nisi. Kit-ul este gandit in asa fel, incat aproape toate obiectele sa fie utilizabile pe o perioada cel putin medie de timp.

Voluntarii au distribuit si un ghid cu masuri de preventie in caz de inundatii – o serie de sfaturi simple, pe care oamenii le pot urma pentru a-si proteja casa de eventualele inundatii.

“A fost o actiune impresionanta si toti cei care au luat parte la ea au fost atinsi de situatia dramatica a sinistratilor. Imi vine in minte o familie la care zapada era pana la acoperis si de trei saptamani soarele nu mai intrase in casa. Dupa cateva ore de lucru din partea voluntarilor, primele raze de soare au patruns din nou inauntru. Am avut o colaborare buna cu Habitat for Humanity Romania si Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, iar activitatea derulata si-a demonstrat eficienta. Aceste parteneriate trebuie continuate, pentru ca impreuna putem face mult mai mult si mai rapid decat singuri”, a declarat Tischler Ferenc, conducator al Tineretului Maltez din Romania.

Campania de sprijinire a celor afectati de conditiile de iarna extreme a inceput saptamana trecuta in comuna Vintileasca, din judetul Vrancea. Actiunile vor continua cu interventii pe termen mediu, de evaluare detaliata si asistenta tehnica, cu accent pe prevenirea efectelor inundatiilor si recladirea vietilor lovite de dezastru. Prin cele doua interventii au fost sprijinite 200 de familii, proiectul ridicandu-se la valoarea de 25.000 de euro.  Banii provin din retelele interne ale organizatiei si din donatii.

 

 

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.