Connect with us

Hi, what are you looking for?

Featured

Holcim: “ABCdar Verde” – peste 500 de elevi au învățat cum pot proteja mediul

holcimHolcim Romania, in parteneriat cu Junior Achievement (JA) România, au derulat prima ediție a proiectului de educație ecologică ABCdar Verde. La acesta au participat peste 500 de elevi din 15 școli din județele Argeș, Bihor și Cluj.

 Conceput și dezvoltat pentru a forma și încuraja un comportament responsabil față de mediu, proiectul a inclus noțiuni despre principalele resurse naturale și efecte ale utilizării lor, precum și exemple de norme și bune practici prin care oamenii, companiile și autoritățile pot contribui la utilizarea rațională a resurselor pe care le au la dispoziție, crescând, astfel, calitatea vieții și a economiei.

 „Proiectul a adus în discuție o temă de actualitate asupra căreia generațiile anterioare au fost prea puțin informate. Elevii implicați în proiect au participat cu interes și au identificat acțiuni imediate prin care își pot arăta grija față de mediu. Ca profesor pentru discipline precum fizica și chimia, am considerat că tema proiectului este o continuare firească și aplicativă a noțiunilor pe care le studiem prin programa școlară obligatorie”, a precizat unul dintre profesori Școlii Gimnaziale Nanu Muscel din Câmpulung.

Scopul final a fost acela de a-i face pe elevi să definească și să înțeleagă rolul pe care ei înșiși îl au în protejarea mediului.

Un rol important în desfășurarea proiectului l-au avut cei 26 de profesori și cei 22 de voluntari din cadrul Holcim România, care au organizat sesiuni practice de învățare cu elevii, menite să încurajeze comportamentul responsabil al acestora față de mediu.

 Toți participanții au beneficiat de resurse adaptate învățării mixte, la școală – kit educațional tipărit – și online – exerciții digitale interactive, dezvoltate prin intermediul platformei JA Inspire™.

 ABCdar Verde nu este primul proiect educațional dezvoltat de Holcim, în colaborare cu organizația Junior Achievement. Din 2015 și până în prezent, 4.330 de elevi de școală primară și gimnaziu au participat la activitățile learning by doing, dezvoltate în cadrul acestui parteneriat.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

Poate te interesează și următoarele articole

CSR ONG

Fundatia Orange a desemnat castigatorii editiei 2020 a concursului „Lumea prin Culoare si Sunet”, cel mai mare fond de finantare dedicat persoanelor cu deficiente...

STIRI BUNE

E.ON Energie Romania a lansat factura electronica, serviciu online pentru care pot opta, incepand din aceasta luna, toti clientii companiei, consumatori de gaze naturale...

Featured

Mai mult ca niciodata, in ultima perioada companiile s-au mobilizat si au inceput sa vina in sprijinul comunitatilor cu sume mari de bani sau...

Featured

Kaufland România devine primul lanț de hipermarketuri care își certifică magazinele și depozitele pentru toate măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19 Intreaga rețea de...

Featured

Peste 100.000 de turisti au vizitat Zona Cascadei Bigar la un an de la amenajarea eco-turistica a zonei, dublu fata de perioada 2016-2017, cand...

CSR EVENIMENTE

Echipa CSR Media continua seria Seminariilor dedicate Comunitatii de CSR, ce vin sa raspunda unei nevoi concrete, legata de crearea unei Comunitati active a...