Indrazneste sa fii mare la Costinesti!

Tinerii care se bucura de vacanta la Costinesti vor putea participa la cursurile organizate de Fundatia Tineri pentru Tineri in cadrul campaniei de constientizare adresata tinerilor „Indrazneste sa fii mare!”. Un numar de 110 voluntari din 15 judete vor organiza sesiuni de instruire in domeniul vietii de familie pentru 40.000 de tineri pe plaja din Costinesti si pentru 750 elevi care beneficiaza de zile de tabara. Acestia vor invata in mod interactiv despre o parte a provocarilor vietii sociale de adult, pornindu-se de la teme referitoare la ”Autocunoastere si comunicare”, ”Clarificarea valorilor si luarea deciziilor”, ”Echitate de gen, rolurile sexelor si relationare”, ajunand pana la sesiuni despre ”Infectii cu transmitere sexuala”, ”HIV/SIDA”, ”Metode contraceptive” si ”Sarcina si parentalitate”. Tinerii ar putea castiga unul dintre cele 6.000 de premii oferite de Fundatie.

„Campania de vara a devenit pentru noi o traditie si incercam de fiecare data sa aducem elementul de noutate prin slogan, activitati si premii. Am fost, in 2010, Batalionul I Infanterie „Pisica Neagra”, acum revenim in civil si speram sa aducem noutatea de care tinerii au nevoie in aceasta vara. Ne dorim sa ajungem la cat mai multi tineri, ne-am propus 40.000, insa stim ca avem energia de a depasi un simplu indicator de proiect” spune Cosmin Obretin, voluntar Tineri pentru Tineri.

Campania se desfasoara la Costinesti intre 23 iulie si 27 august, implicand activitati pe plaja, la terase, in cluburi, in tabara si la radio. Voluntarii vor vorbi despre Educatia pentru Viata de Familie (EVF) si vor oferi premii participantilor la activitati: genti de plaja, prosoape de plaja, vederi, carti de joc, tricouri, mici kit-uri pentru zilele toride sau magneti de frigider. In acelasi timp, au fost pregatite pentru aceasta campanie 40.000 de cutiute informative despre ceea ce inseamna cu comportament responsabil si 50.000 de prezervative.

 

Campania de vara se desfasoara in cadrul proiectului „EVRICA – Educatie pentru Viata si Responsabilizare Individuala prin programe de Cetatenie Activa pentru tinerii din Romania”, cofinantat din Fondul Social European prin programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

 

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.