Johnson & Johnson finanteaza proiecte cu impact social in domeniul sanatatii

Alex Gorsky Gen H ChallengeCompania americana farmaceutica Johnson & Johnson invita institutiile de invatamant si cercetare, organizatiile neguvernamentale si entitatile generatoare de profit cu impact social din intreaga lume sa propuna idei si solutii de protectie a sanatatii umane. Un grup tinta favorizat in cadrul competitiei de proiecte Gen H Challenge (Healthiest Generation) este reprezentat de copii si femei.

Organizatiile trebuie sa se inregistreze in competitie pana in data de 4 octombrie a.c., urmand ca aplicatia sa fie completata online pana cel tarziu 18 octombrie. Organizatiile si echipele finaliste vor fi invitate la un workshop de dezvoltare organizationala si networking. Finalistii isi vor sustine ideile in fata unui Comitet de selectie format din reprezentanti Johnson & Johnson si experti internationali in sanatate.

Sase organizatii isi vor imparti in final cei 600.000 USD oferiti de companie: 250.000 de dolari va primi marele castigator al competitiei; 150.000 USD va primi organizatia de pe locul secund, iar alte patru organizatii vor primi cate 50.000 de dolari. Alti 400.000 USD vor fi oferiti sub forma unor servicii si bunuri castigatorilor.

In 1943, Robert Wood Johnson, membru fondator Johnson & Johnson si presedinte al companiei in perioada 1932-1963, a scris “Our Credo” – „Crezul nostru” – un text vizionar emblematic care fixa principiile si valorile responsabilitatii sociale corporatiste si eticii in afaceri, considerat astazi o adevarata reteta a succesului in afaceri

Noi credem ca prima noastra responsabilitate este fata de doctori, asistente si pacienti, fata de mame si tati, fata de toti cei care folosesc produsele si apeleaza la serviciile noastre. Pentru a veni in intampinarea nevoilor lor tot ceea ce facem trebuie sa fie de cea mai inalta calitate. Trebuie in permanenta sa ne reducem costurile pentru a mentine preturile rezonabile. Comenzile clientilor trebuie onorate prompt, respectand intocmai dorintele lor. Furnizorii si distribuitorii nostri trebuie, de asemenea, sa aiba un profit echitabil.

Suntem responsabili fata de angajatii nostri, fata de barbatii si femeile care muncesc cu noi in toata lumea. Fiecare dintre angajati trebuie vazut ca o fiinta umana care are personalitatea sa. Trebuie sa le respectam demnitatea si sa le recunoastem meritele. Trebuie sa se simta in siguranta muncind in aceasta companie. Munca lor trebuie recompensata in mod corect si adecvat si trebuie sa lucreze intr-un mediu curat, ordonat si sigur. Trebuie sa fim atenti si sa ne gandim cum ne putem ajuta angajatii sa-si indeplineasca responsabilitatile familiale. Trebuie sa-i incurajam sa ofere sugestii si sa-si spuna pasurile. Trebuie sa oferim sanse egale de angajare, dezvoltare profesionala si promovare a angajatilor. Trebuie sa asiguram un management competent, iar deciziile trebuie sa fie juste si etice.

Suntem responsabili fata de comunitatile in care traim si muncim, fata de comunitatile de pretutindeni. Trebuie sa fim buni cetateni – sa sprijinim actiunile generoase si caritabile ale organizatiilor (…). Trebuie sa incurajam tot ceea ce conduce la un mai bun civism, la imbunatatirea sanatatii si educatiei oamenilor. Trebuie sa pastram cu simt de raspundere ceea ce am mostenit si avem sansa sa folosim, protejandu-ne mediul si resursele naturale.

Cea din urma responsabilitate este fata de actionarii nostri. Afacerea noastra trebuie sa prospere. Trebuie sa experimentam idei noi. Trebuie sa ne continuam cercetarile, sa fim inovativi si sa invatam din greseli. Trebuie sa achizitionam noi echipamente (…) si sa lansam noi produse. Trebuie sa ne cream rezerve pentru vremuri de criza. Daca vom actiona dupa aceste principii, actionarii nostri ar trebui la randul lor sa investeasca o parte echitabila din profit. (Our Credo, Robert Wood Johnson)

Informatii suplimentare pot fi obtinute la email questions@genhchallenge.com.

Site-ul competitiei: https://www.genhchallenge.com

Foto (captura genhchallenge.com): Alex Gorsky, presedinte CEO Johnson & Johnson

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.