Kaufland lanseaza astazi, 6 aprilie, apelul de proiecte In stare sa ajut, prin care va oferi finantare in valoare de jumatate de milion de euro ONG-urilor din intreaga tara care se mobilizeaza sa ajute comunitatile si grupurile cele mai vulnerabile in aceasta perioada.
Proiectele pot fi depuse de ONG-uri pe platforma www.instaredebine.ro/ajut – incepand de astazi, 6 aprilie.
Procesul de depunere si evaluare a proiectelor va fi continuu (realizat saptamanal), pana la epuizarea bugetului alocat, dar nu mai tarziu de 29 mai 2020.
Un proiect poate obtine finantare intre 25.000 si 150.000 lei, pentru o durata de maxim 6 luni.
Cand vedem in jurul nostru atat de multa solidaritate si oamenii care se implica, este firesc sa regandim programele noastre de granturi, sa ne adaptam si sa venim in sprijinul organizatiilor care fac deja eforturi incredibile pentru a ajuta sistemul sa se redreseze. Acum, mai mult ca oricand credem ca implicarea face diferenta, iar tot ceea ce putem realiza sta sub semnul #ajut”, a afirmat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland Romania.
Vor fi finantate proiecte care sprijina accesul urgent la bunuri, servicii si informatii pentru comunitatile sau grupurile vulnerabile afectate de criza generata de coronavirus, printre tipurile de initiative eligibile numarandu-se:
- Furnizarea de echipamente si materiale medicale catre unitatile spitalicesti care au nevoie urgenta sau furnizarea de produse alimentare, dezinfectanti, sapun, detergent (de ex: servicii de cumparaturi pentru varstnici, pachete alimentare si cu materiale igienico-sanitare pentru copiii beneficiari ai centrelor de zi, pachete pentru igiena si protectie personala si a locuintei pentru persoane cu dizabilitati si familiile acestora);
- Furnizarea de produse alimentare, dezinfectanti, sapun, detergent (de ex: servicii de cumparaturi pentru varstnici, pachete alimentare si cu materiale igienico-sanitare pentru copiii beneficiari ai centrelor de zi, pachete pentru igiena si protectie personala si a locuintei pentru persoane cu dizabilitati si familiile acestora);
- Suport psihic si emotional pentru persoanele vulnerabile si pentru cele care lucreaza in domeniul medical si social;
- Informare si formare a lucratorilor sociali si a voluntarilor care lucreaza in aceasta perioada cu beneficiari vulnerabili, pentru desfasurarea activitatii in conditii optime de igiena si siguranta, precum si asigurarea de materiale necesare pentru acestia (manusi, masti, dezinfectant);
- Informare si sprijin in medierea relatiilor cu autoritatile in ceea ce priveste masurile impuse de starea de urgenta;
- Asigurarea accesului la sanitatie, locuire, educatie necesar grupurilor vulnerabile in conditiile impunerii starii de urgenta (de ex: acces apa si canalizare, la incalzire si electricitate, internet pentru scoala online);
- Informare si suport pentru victimele violentei domestice si de gen sau sprijin pentru autoritati in vederea solutionarii cazurilor de violenta domestica in contextul impunerii izolarii la domiciliu;
- Retele comunitare de sprijin care pot include mai multe tipologii de actori din comunitate (ONG-uri, institutii sau administratie publica, intreprinderi sociale, producatori locali de alimente sau alti reprezentanti ai mediului privat, mass media);
- Sustinerea autoritatilor cu know-how si expertiza in activitati de reconfigurare a proceselor administrative, efectuate cu scopul de a diminua nevoia de prezenta fizica a cetatenilor pentru obtinerea de documente, autorizatii, certificate etc.
Ghidul de aplicare, precum si alte documente utile sunt disponibile pe www.instaredebine.ro/ajut