CSRmedia
CSRmedia
CSRmedia - publicatie premiata de Familia Regala a Romaniei

„Let’s Do It, Romania!” vrea sa transforme Scolile in Cladiri Verzi

Echipa „Let’s Do It, Romania!” deruleaza proiectul Scoala mea Verde, prin care sustine initiativa de a reamenaja scolile publice pe principiul cladirilor verzi. Pe acest principiu vor fi renovate cinci scoli din patru judete ale Romaniei, respectiv: Scoala Gimnaziala Maxus si  Scoala Gimnaziala Blagesti, din Iasi, Scoala Gimnaziala „Mircea Vulcanescu”, din Maramures, Scoala Gimnaziala „Vasile Alecsandri”(Neamt) si  Scoala Gimnaziala „Mihai Viteazul”, din Braila. Acestea au fost desemnate a fi  Scoli Verzi in urma unui concurs organizat in prima jumatate a anului. Nevoile cele mai urgente ale celor cinci scoli sunt: izolatia termica, centrala termica si instalatii, schimbarea pardoselii, schimbarea acoperisului si a tamplariei, realizarea grupurilor sanitare adecvate, acestea reprezentand cele mai mari investitii. Initiativa verde pentru refacerea scolilor va fi sustinuta si de autoritatile locale.

„In Romania exista aproximativ 24.500 de scoli ce gazduiesc zilnic in medie 20% din populatia Romaniei, copiii petrecandu-și 60% din zi in acestea (conform Institutului de Stiinte ale Educatiei). Multe dintre aceste scoli au nevoie de consolidare si renovare urgenta, insa in Romania nu exista o situatie clara a acestor scoli si nici o strategie natională pentru renovarea acestora. Scopul proiectului Scoala mea Verde este acela de a mobiliza oameni pentru o cauza si de a-i invata pe acestia ca totul se obtine prin munca”, a declarat Andrei Cosuleanu, coordonatorul proiectului Scoala mea Verde.

In cadrul concursului organizat pentru transformarea scolii intr-una verde, 100 de scoli publice au participat activ, copiii, profesorii si comunitatea implicandu-se prin prezentarea importantei cunostintelor de ecologie, colectarea selectiva a deseurilor si responsabilizarea comunitatii prin lectii de ecologie deschise tinute chiar de elevi la scoala si in comunitate.

Totodata, la nivelul intregului proiect au fost implicati 23.160 elevi, 7.372 parinti, 1.173 profesori si au fost colectate 124 de tone deseuri reciclabile, dupa cum urmeaza : 24.518 kg plastic, 74.013 kg hartie/carton, 1.782 kg aluminiu/metal, 10.050 kg sticla, 105,7 kg baterii, 25,8 kg corpuri de iluminat, 13.319 kg DEEE si 380 kg textile.

Proiectul isi propune sa incurajeze comportamentul responsabil fata de mediu in randul copiilor, profesorilor si parintilor, iar principalul obiectiv este implementarea unei Strategii Nationale de Refacere a Scolilor Publice din Romania folosind principiul cladirilor verzi.

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.