Lidl a dat startul celei de-a treia editii a campaniei Zambet de copil

Lidl Romania organizeaza cea de-a treia editie a campaniei umanitare “Zambet de copil”, prin care isi propune colectarea fondurilor necesare pentru oferirea meselor zilnice copiilor defavorizati din Romania. Realizata in parteneriat cu organizatia Salvati Copiii, campania se va desfasura incepand de astazi si pana pe 1 iunie, in toate magazinele Lidl din Bucuresti si din tara. Ca in fiecare an, donatiile se pot face in urnele special amenajate in dreptul fiecarei case de marcat. Sumele astfel obtinute vor fi directionate catre organizatia Salvati Copiii si vor fi utilizate pentru asigurarea hranei zilnice pentru copiii care participa la programele desfasurate in centrele educationale ale organizatiei.

“Fondurile stranse au crescut cu fiecare actiune si acest lucru ne face sa devenim tot mai increzatori in dorinta clientilor si angajatilor de a oferi o masa zilnica unor copii din centrele organizatiei Salvati Copiii. Dorim sa le multumim, pe aceasta cale, tuturor celor care au fost sensibilizati de scopul acestui proiect si care au inteles cat de importanta este investitia in copii”, a declarat Georgiana Tugearu, PR Manager Lidl Romania.

Campania „Zambet de copil” a debutat in decembrie 2011 cu proiectul pilot „Participa la miracolul de Craciun”, desfasurat in magazinele Lidl din Bucuresti si din tara. Inca de la prima editie, campania a reusit sa stranga 150.000 de lei, bani care au ajuns la peste 200 de copii din centrele Salvati Copiii si la 500 de familii, sub forma unor pachete cu alimente si produce igienico-sanitare. In cea de-a doua editie a programului, Lidl a reusit sa stranga, cu ajutorul clientilor si angajatilor companiei, suma de 300.000 de lei, bani redirectionati pentru masa zilnica a 200 de copii din centrele educationale Salvati Copiii si pentru alimente de baza pentru 500 de familii nevoiase din tara timp de un an scolar.

Criza economica impinge tot mai multi copii catre pragul de risc al saraciei si excluziunii sociale. In 2011, 49,1% dintre copiii romani se aflau in aceasta zona de risc, in crestere fata de anul 2010, cand se inregistrau 48,7%. Datele arata ca accesul la educatie este unul din factorii care contribuie la ruperea lantului saraciei, astfel ca in 2011, se aflau in risc de saracie si excluziune sociala: 87,2% dintre copiii ai caror parinti au absolvit maxim 8 clase, 45,8% dintre copiii ai caror parinti au absolvit maxim invatamantul liceal/vocational sau postliceal si 10,2% dintre copiii ai caror parinti sunt absolventi de studii superioare1. In cei peste 22 de ani de cand promoveaza drepturile copilului in Romania, Organizatia Salvati Copiii a inclus peste 750.000 de copii in programe educative, de protectie si de asistenta socio-educationala.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.