Lidl România susține noi acțiuni de curățare a plasticului de pe malurile Dunării

Lidl România continuă și în  acest an proiectul România Limpede, care va avea loc în perioada 23-27 septembrie. Proiectul ajuns la a treia ediție este organizat în parteneriat cu Mai Mult Verde, ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) și WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) și cuprinde acțiuni de igienizare a malurilor Dunării din 8 localități, dar și o serie de acțiuni educative ce au ca scop conștientizarea efectelor poluării cu plastic. Proiectul România Limpede face parte din Cleanup Collective @Dunăre, o amplă acțiune a Grupului Schwarz, din care Lidl face parte, ce se desfășoară concomitent în 15 țări unde compania este prezentă.

Proiectul România Limpede este o inițiativă de prevenire a poluării cu plastic a apelor și de curățare a plasticului de pe malurile Dunării, inițiat de Lidl România împreună cu 3 ONG-uri, Mai Mult Verde, WWF-România și ASAP încă din 2022. Până acum, în cei doi ani de desfășurare a programului, cu ajutorul a peste 300 de voluntari: membrii comunităților și ai ONG-urilor locale, membrii echipei Lidl și reprezentanți ai autorităților locale, au fost colectate 12,6 tone de deșeuri, dintre care 8,4 tone de plastic.

Proiectul România Limpede va continua de-a lungul Dunării și în anul 2024, punând accentul pe colectarea plasticului de pe malurile fluviului, pe informarea și educarea participanților cu privire la necesitatea protejării apelor și pe integrarea responsabilă a plasticului în viețile lor, reducând astfel impactul negativ al acestor deșeuri asupra mediului. În cadrul noii etape a proiectului, Lidl România alături de Mai Mult Verde, WWF-România și ASAP vor relua acțiunile de igienizare, informare și conștientizare într-un maraton de 5 zile (în perioada 23 – 27 septembrie) de activități la care vor lua parte, din nou, voluntari din comunitățile locale, autorități și angajați Lidl România. Proiectul se va desfășura în Turnu Măgurele, Galați, Drobeta-Turnu Severin, Cernavodă, Oltenița, Giurgiu, Călărași și Mahmudia.

Asociația Mai Mult Verde va coordona activitățile de colectare a deșeurilor de pe malurile fluviului din 6 orașe: Oltenița, Călărași, Giurgiu, Drobeta-Turnu Severin, Turnu Măgurele și Cernavodă. O noutate a proiectului din acest an îl reprezintă organizarea atelierelor de testare a apei, care vor avea loc în 5 din cele 6 orașe. Atelierele reprezintă activități de tip știință participativă care vor implica elevii în măsurarea calității apei de suprafață, cu ajutorul unor kit-uri de testare. Pe lângă aceste ateliere de testare, o proiecție de film documentar va fi organizată în Turnu Măgurele.

WWFRomânia va organiza o activitate de igienizare în Mahmudia, unde va acționa din nou prin intermediul Patrulei Zero Plastic. În cadrul acestei acțiuni, voluntarii și membrii comunităților și autorităților locale își unesc forțele pentru a preveni poluarea cu plastic în Delta Dunării, prin educație și creșterea gradului de conștientizare. Totodată, aceștia se vor mobiliza pentru a colecta deșeurile existente, protejând astfel frumusețea naturală a Deltei.

ASAP – Armata Selectării Atente a Plasticului va fi prezentă anul acesta cu o nouă activitate educativă, organizată în Mahmudia și Turnu Măgurele, un workshop în care creativitatea va fi utilizată pentru formarea unor deprinderi practice în colectarea separată a deșeurilor, dar și pentru însușirea unor cunoștințe cu privire la protecția mediului.

Proiectul România Limpede este un program care are o viziune pe termen lung, astfel că își propune să revină an de an în comunitățile de pe malul românesc al Dunării.]

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Îți mulțumim pentru feedback!