McDonald’s a desemnat copiii care vor intra pe teren la UEFA Euro 2012

Robert Popescu si Alexandru Laudatu vor reprezenta Romania la finala Campionatului European de Fotbal UEFA Euro 2012. Ei sunt castigatorii turneului de fotbal pentru copii McDonald’s Players’s Escort. Cei doi copii pasionati de fotbal au astfel sansa unica de a intra pe terenul in care se va disputa marea finala UEFA EURO 2012 de la Kiev, tinandu-i de mana pe cei mai buni jucatori de fotbal din Europa, si de a urmari din tribuna finala celui mai mare campionat de fotbal din Europa.

In calitate de sponsor oficial al Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2012, McDonald’s a organizat in Europa competitia fotbalistica Player’s Escort, in urma careia 682 de copii vor reprezenta 34 tari europene si vor insoti fotbalistii pe terenul de fotbal, la meciurile din Polonia si Ucraina.

„Compania McDonald’s isi reafirma preocuparea constanta pentru promovarea unui stil de viata activ si echilibrat. Ne dorim sa incurajam copiii sa adopte miscarea ca parte din programul lor zilnic. De asemenea, suntem alaturi de familiile acestora pe care le motivam sa ia cele mai bune decizii pentru copiii lor: prin modul in care comercializam si oferim informatii nutritionale despre produsele nostre, prin calitatea constanta si diversitatea produselor noastre, adaptate nevoilor zilnice ale unei diete echilibrate, si prin programele noastre care incurajeaza activitatea fizica.”, a declarat Daniel Boaje, Director General McDonald’s Romania.

Pentru selectarea reprezentantilor Romaniei, McDonald’s a organizat un turneu de fotbal adresat echipelor de copii cu varsta cuprinsa intre 9 si 10 ani, in perioada 9-11 aprilie 2012. In cadrul turneului local s-au confruntat 15 echipe de fotbal de copii, cu varsta cuprinsa intre 9 si 10 ani. Mecanismul competitiei a constat in reprize de joc scurte, a cate un sfert de ora fiecare, castigatorii turneului fiind desemnati din randul celor doua echipe finaliste de catre un juriu specializat format din antrenori de fotbal.

Programul McDonald’s Players’s Escort a inceput in 2002, cu ocazia sponsarizarii de catre McDonald’s a Cupei Mondiale FIFA din Japonia si Coreea. De-a lungul timpului, prin initiativa McDonald’s, peste 4.000 de copii au avut sansa de a juca un rol important in cele mai apreciate competitii fotbalistice din lume si de a castiga o amintire de pret.

 

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.