MOL a desemnat 139 de tineri care vor primi sponsorizari de 290.000 lei

MOL Romania si Fundatia pentru Comunitate au desemnat cei 139 de tineri castigatori ai editiei din acest an a programului „MOL- Pot ajuta?”. Tinerii, talentati in domeniul artistic si in cel sportiv, vor primi sponsorizari in valoare totala de 290.000 de lei pentru dezvoltarea si continuarea carierei.  Pentru programul „MOL- Pot ajuta?” din acest an au fost primite 419 candidaturi, cu aproape 100 mai mult decat cele inregistrate la editia 2011. Evaluarea candidaturilor a fost facuta de catre juriile de arte si sport si de catre Consiliul Director al Fundatiei Pentru Comunitate.

„Pe parcursul anilor a crescut numarul candidaturilor pentru acest program, ceea ce ne confirma faptul ca exista o nevoie reala la nivelul comunitatilor in care ne desfasuram activitatea. Sprijinul financiar acordat tinerilor sportivi si artistilor talentati face parte dintre preocuparile MOL Romania, care isi propune sa continue initiativele de promovare a valorilor existente in societate. Exemplul si performanta acestor tineri contribuie esential la formarea unei gandiri si vieti sanatoase”, a declarat Kinga Daradics, CEO MOL Romania.

Candidatii care au aplicat pentru editia din acest an a programului au provenit din 36 de judete si din municipiul Bucuresti. Cele mai multe candidaturi au fost primite din judetul Hunedoara, Bucuresti, judetele Mures, Cluj, Bacau, Harghita si Arges (Bucuresti 36, Cluj 27, Targu Mures 27, Petrosani 24, Bacau 21, Pitesti 21, Oradea 13, Sfantu Gheorghe 11, Miercurea Ciuc 11).

Castigatorii vor fi contactati de catre Fundatie pana la 15 august 2012 pentru a incheia contractele de sponsorizare.

Lista castigatorilor poate fi consultata pe site-ul fundatiei, www.pentrucomunitate.ro

 

 

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.