Mondelēz International: Consumatorii la nivel global continuă să acorde prioritate gustărilor

  • Gustările sunt preferate în locul meselor tradiționale
  • În ciuda provocărilor economice globale, consumatorii continuă să includă în bugetele lor gustările preferate
  • Consumatorii pun un accent mai maare pe gustări pentru beneficiile percepute pentru sănătate și stare de bine
  • Consumatorii aleg branduri care se aliniază cu valorile lor, concentrându-se din ce în ce mai mult pe gustări sustenabile

Mondelēz International a lansat cel de-al cincilea raport anual „State of Snacking™”, un studiu global privind tendințele de consum care analizează perspectivele anuale privind modul în care consumatorii iau decizii în materie de gustări.

Raportul din acest an relevă faptul că, ape fondul incertitudinii economice globale actuale, consumatorii continuă să acorde prioritate, să cumpere și să prefere gustările.

Dezvoltat în parteneriat cu The Harris Poll, acest raport a fost lansat inițial în urmă cu cinci ani, pentru a sprijini misiunea Mondelēz International de a conduce viitorul snacking-ului. Ultima jumătate de deceniu de analiză a atitudinilor și comportamentelor în rândul a mii de consumatori din 12 țări a arătat o tendință constantă a consumatorilor de a prefera gustările în detrimentul meselor.

În acest an, Mondelēz lansează, de asemenea, o campanie de sine stătătoare și complementară, State of Snacking: Future Trends, care prezintă macrotendințele pe termen mai lung ale consumatorilor care modelează viitorul snacking-ului. Aceste macrotendințe includ: schimbarea peisajului demografic, stiluri de viață din ce în ce mai fluide, impactul imperativ asupra oamenilor și al planetei, omniprezența sănătății și a stării de bine și revenirea economiei experienței. Aceste macrotendințe oferă un context suplimentar legat de schimbarea obiceiurilor, oferind o perspectivă asupra modului în care lumea snacking-ului ar putea evolua.

Rezultatele raportului „State of Snacking” din acest an arată o creștere a obiceiurilor de a lua gustări, inclusiv o creștere notabilă a obiceiului de a consuma gustările conștient (mindful). În special categoria de ciocolată este strâns asociată cu bucuria. Consumatorii iau gustări:

  • În mod constant: cheltuielile pentru gustări rămân neschimbate, două treimi (66%) dintre consumatori fiind de acord că nu au făcut schimbări semnificative în ceea ce privește cheltuielile lor pentru gustări, în ciuda faptului că sunt mai conștienți de preț.
  • Cu atenție: 85% dintre consumatori declară că savurează în mod constant gustul, aroma și textura unei gustări în timp ce mănâncă; 78% spun că apreciază mai mult gustările atunci când sunt consumate în mod conștient.
  • Dorință de aventură: consumatorii valorifică social media (62%) și caută noutatea, șase din 10 consumatori se consideră „aventurieri ai gustărilor” cărora le place să încerce gustări noi.
  • În mod intenționat: peste două treimi dintre consumatorii globali sunt de acord că aleg adesea mărci care se aliniază cu valorile lor, alimentând un apetit în creștere pentru gustări sustenabile.

„Tendințele din ultima jumătate de deceniu ale raportului nostru State of Snacking întăresc faptul că, în ciuda unui mediu dinamic continuu și a schimbării preferințelor, snacking-ul rămâne un pilon integrant în viața consumatorilor globali.Pe măsură ce consumul cu intenție evoluează, consumatorii aleg gustările conștient, cu intenție și atenție, iar noi le oferim posibilitatea de a face alegeri cu ajutorul brandurilor noastre, ca parte a misiunii de a deveni un lider global în materie de gustări”, a declarat Dirk Van de Put, președinte și CEO al Mondelēz International.

Sondajul demonstrează dorința tot mai mare a consumatorilor de a găsi gustări care să ofere atât satisfacție, cât și aliniere la valorile personale și de mediu. Consumatorii se bazează pe gustări pentru beneficiile percepute, cum ar fi creșterea energiei (75%), îmbunătățirea stării de spirit (74%) și alinierea la obiectivele de fitness (70%). În plus, 63% dintre consumatorii intervievați caută gustări cu impact mai mic asupra mediului.

Mondelēz International continuă să fie liderul industriei de snacking în ceea ce privește adaptarea la preferințele în evoluție ale consumatorilor, asigurându-se că fiecare gustare oferă o oportunitate de conectare și de conștientizare, acordând în același timp prioritate dorințelor consumatorilor.

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Îți mulțumim pentru feedback!