Nestlé a fost nominalizată în Bloomberg Gender-Equality Index (GEI), ediția 2023, cu un scor de 78,5%, peste scorul mediu al indicelui de 73%.
GEI măsoară egalitatea de gen în peste 70 de metrici pe cinci piloni, precum resurse de leadership și de talent, egalitatea în remunerare și paritate de gen, cultură incluzivă, politici împotriva hărțuirii sexuale, sau modul în care compania sprijină egalitatea de gen în afara companiei.
„Această recunoaștere la nivel internațional ne onorează și certifică faptul că Nestlé este un loc în care femeile au cu adevărat șanse egale. În cadrul organizației noastre, femeile reprezintă 59% din forța de muncă, iar la nivelul conducerii companiei, 66% din poziții sunt ocupate de femei” , spune Silvia Sticlea, Country Manager, Nestlé Romania.
Nestlé accelerează eforturile de a promova echilibrul de gen în companie și continuă să pună în aplicare politici, inițiative și proiecte pentru a construi o forță de muncă și o cultură mai diverse, echitabile și incluzive. În prezent, 45% din funcțiile sale de conducere sunt ocupate de femei, iar compania continuă să lucreze pentru paritatea de gen la toate nivelurile de conducere. Nestlé s-a angajat, de asemenea, să crească până la sfârșitul anului 2022 numărul de femei în cele mai bune 200 de posturi de conducere superioară la 30%. Compania va raporta progresul în ceea ce privește acest obiectiv în Creating Shared Value and Sustainability Report, ediția 2022.
De asemenea, compania promovează echitatea de gen în cadrul lanțului său de aprovizionare, în special în comunitățile agricole din care provine.