Nestlé Romania a reușit în timp record să integreze brandul SOLGAR®

Nestlé Romania a reușit în timp record să integreze brandul SOLGAR®, lider pe piața mondială a suplimentelor alimentare, în mai puțin de două luni de la preluarea operațiunilor acestui brand în țara noastră, ca urmare a achiziției la nivel global din august 2021. Astfel, Nestlé Romania a ajuns în prezent la un nivel de adopție de peste 90% a celor aproape 150 de produse SOLGAR®.

Integrarea brandului SOLGAR® se face împreună cu transferul unui grup de angajați foarte specializați în cadrul diviziei Nestlé Health Science, care funcționează la nivel global, ca entitate separată în cadrul Grupului Nestlé, din 2011, având ca obiectiv principal dezvoltarea unor noi soluții nutriționale personalizate, pe baza unei activități susținute de cercetare si dezvoltare.

În portofoliul Nestlé Health Science din România sunt opt produse ce pot fi încadrate în categoriile Consumer Care, Medical Nutrition, prezentate aici, dintre care cel mai bine vândut în T1 2023 a fost Optifibre – un produs ce are calități   prebiotice, destinat unor scopuri medicale speciale, indicat pentru regimul dietetic al pacienților cu tulburări de tranzit intestinal.

”Toate produsele din categoria Medical Nutrition, precum cele din gama AAA, pot fi folosite în diete speciale, medicale. Portofoliul nostru conține produse fundamentate științific, în urma unor ample cercetări de laborator. Universul consumatorilor noștri este reprezentat de toate vârstele”, a declarat Mihai Zigmund-Iliescu, Business Development Manager Romania and Bulgaria · Nestlé Health Science

În portofoliul Nestlé Health Science se regăsește și gama Resource, o dietă polimerică, nutrițională completă recomandată  pentru regimul dietetic al malnutriției și/sau al riscului de malnutriție, inclusiv  în afecțiunile oncologice, cat si pentru alte tipuri de afecțiuni. De asemenea, poate fi folosit ca supliment sau ca sursa unica de nutriție la recomandarea medicului afecțiunilor oncologice sau asociat cu alte afecțiuni pentru adulți și copii, începând cu vârsta de 3 ani.

Din portofoliul de malnutriție face parte si gama Nutren® (Nutren Junior si Nutren Optimum),  care contribuie la o alimentație bogată în nutrienți pentru copii, începând de la vârsta de 1 an si pentru adulți. În categoria produselor pentru alergii regăsim ALTHERA®, ALFARÉ® și ALFAMINO®, formule extensiv hidrolizate.

Produsele din portofoliul Nestlé Health Science sunt disponibile atât online, cât și prin intermediul farmaciilor partenere.

Nestlé Health Science este un lider în știința nutriției și o divizie gestionată la nivel global în cadrul Nestlé. Credem în promovarea unui stil de viață mai sănătos prin nutriție și ne angajăm să redefinim managementul sănătății, oferind un portofoliu extins de nutriție activă bazată pe știință, nutriție medicală și soluții farmaceutice. Rețeaua noastră extinsă de cercetare, atât în cadrul centrelor de cercetare și dezvoltare ale Nestlé, cât și cu parteneri externi, oferă baza pentru produse care pot ajuta oamenii să-și trăiască cea mai sănătoasă viață. Cu sediul central în Elveția, compania are peste 11.000 de angajați în întreaga lume, cu produse disponibile în peste 140 de țări. www.nestlehealthscience.com.

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.