Next Move: Bilet spre Adolescenta aduce mai aproape de parinti 500 de tineri din Bacau

Cu sprijinul Kaufland Romania, Asociatia Next Move aduce mai aproape de parinti si profesori 500 de adolescenti din patru scoli din judetul Bacau, prin intermediul proiectului “Bilet spre Adolescenta”.

Implementat sub sloganul ,,Daca ai avea din nou 13 ani, ai vrea sa stii?”, Bilet spre Adolescenta va fi derulat timp de sase luni, in patru comunitati din judetul Bacau si are ca scop promovarea unui stil de viata sanatos, cu focus pe sanatatea sexuala in randul a 500 de adolescenti din municipiul Bacau, comuna Rosiori, comuna Zemes si comuna Caiuti.

As fi vrut ca, atunci cand aveam 13, sa stiu, as fi vrut ca parintii si profesorii mei sa aiba cunostinele, educatia si curajul sa imi vorbeasca despre adolescenta si despre ceea ce se intampla cu mine, insa, din pacate, nici parintii mei si nici profesorii nu fusesera pregatiti sa faca lucrul asta. Noi, toti, am trait aceleasi experiente si stiu ca vecinii mei, prietenii mei, parintii colegilor copilului meu ar fi vrut ca, adolescenti fiind, cineva sa le vorbeasca si sa ii invete despre adolescenta, sa le spuna ca tot ceea ce li se intampla e perfect normal. Ne sperie gandul ca adolescentii nostri nu mai sunt tocmai copiii pe care ii duceam in brate, dar sper ca parintii tinerilor carora adresam acest proiect, isi doresc sa le ofere adolescentilor lor o experienta complet diferita fata de cea pe care au avut-o ei in propria lor adolescenta”, a declarat Mara Matei, presedintele Asociatiei Next Move.

Astfel, adolescentii din clasele V-VIII, din Scoala Gimnaziala ,,Nicu Enea”, din municipiul Bacau si Scolile Gimnaziale din comunele Rosiori, Caiuti si Zemes, sunt invitati sa isi ia bilete spre adolescenta, calatorind prin trei module: Viata sanatoasa (reguli de igiena, alimentatie si sport), Adolescenta si relatiile cu ceilalti si Siguranta relatiilor pe internet- riscuri si metode de prevenire a pericolelor.

De asemenea, 24 de adolescenti, din cele 4 comunitati, vor parcurge un program de training de tip peer-to-peer si, la randul lor, vor deveni traineri pentru colegii lor. In acest fel ei vor putea continua activitatile si dupa incheierea proiectului, asigurand astfel si sustenabilitatea proiectului.

Nici parintii si profesorii nu au fost uitati, in fiecare scoala urmand sa aiba loc sesiuni de training cu cate 10 parinti si 10 profesori, pentru ca acestia sa isi imbunatateasca abilitatile de comunicare cu adolescentii.

In cadrul proiectului se vor realiza 80 de intalniri de educatie pentru sanatate, pentru 500 de adolescenti, 1 Ghid de lucru cu adolescentii, 1 program de formare de tip peer-to-peer, pentru 24 de adolescenti, cate 3 sesiuni de traininguri pentru profesori, in fiecare scoala si cate 6 intalniri cu parintii.

Proiect finantat prin programul „In stare de bine”, sustinut de Kaufland Romania si implementat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.