- OMV Petrom extinde parteneriatul cu Renovatio prin achiziția unei participații de 50% in proiecte de energie regenerabilă totalizând 130 MW
- Prin această nouă tranzacție, portofoliul comun total deținut de cei doi parteneri depășește 1,1 GW
OMV Petrom își consolidează parteneriatul cu Renovatio prin achiziția unui pachet de 50% din trei proiecte fotovoltaice care cumulează 130 MW.
Aceasta tranzacție vine in completarea celei anunțate la începutul acestui an pentru achiziția unui pachet de 50% din acțiunile Electrocentrale Borzești, care deține proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW.
„Proiectele pentru reducerea amprentei de carbon, a noastră si a clienților noștri, sunt o componentă centrală a strategiei noastre. Circa o treime din investițiile de 11 miliarde de euro până în 2030 vor fi alocate proiectelor cu conținut redus și zero de carbon”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Finalizarea tranzacțiilor este prognozată să aibă loc în a doua parte a anului 2024, după îndeplinirea anumitor condiții. Părțile au decis să nu facă publică valoarea achiziției. Aceste noi proiecte au deja asigurat accesul la rețeaua națională de transport a energiei electrice.
Proiectele vor fi dezvoltate, construite și operate în parteneriat cu Renovatio. Astfel, cei doi parteneri vor deține o capacitate comună totală instalată de peste 1,1 GW până in 2030.