OMV Petrom a dotat SMURD Constanta cu un incubator neonatal de transport

Incubator- OMV PetromOMV Petrom a donat 45.000 de euro Fundatiei pentru SMURD pentru a cumpara un incubator neonatal de transport destinat Unitatii de Primiri Urgente – SMURD  Constanta. Echipamentul va fi folosit pentru misiunile ce au loc in judetul Constanta si judetele invecinate – Calarasi, Ialomita, Braila, Galati.

Este singurul incubator de transport din zona, adecvat atat transportului cu elicopterul, cat si cu ambulantele SMURD, absolut vital micilor pacienti care lupta pentru viata. Acest echipament este special pentru nou-nascutii la termen si copiii nascuti prematur, indiferent de greutate.

In prima luna de la primirea acestui incubator au fost efectuate 4 misiuni de salvare a unor nou-nascuti la termen si prematuri.

„Pe 1 decembrie am intervenit in prima misiune umanitara de neonatologie cu noul incubator. A fost salvat un nou nascut in varsta de 3 zile care avea o malformatie congenitala, care necesita interventie neurochirurgicala de urgenta. A fost o misiune dificila, nou nascutii sunt pacienti foarte fragili, care au nevoie de ingrijiri speciale si transport special, si nu putea fi efectuata decat cu ajutorul acestui incubator”, a declarat Dr. Mariana Albulet, medic specialist medicina de urgenta U.P.U. SMURD Constanta.

Folosirea unui incubator de transport neonatal destinat prematurilor si nou-nascutilor aflati in stare critica,  in cadrul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta creste semnificativ sansele de supravietuire in cazurile grave. Acesti pacienti sunt extrem de vulnerabili in timpul transportului catre unitatile de terapie intensiva din spitalele de specialitate si, de asemenea, sunt dependenti de asistenta medicala speciala oferita cu ajutorul aparaturii din incubator. Incubatorul are inclus un ventilator mecanic performant care permite ventilarea mecanica eficienta si sigura a pacientilor.

„Din 2015 nu am mai avut incubator de transport, s-a defectat, am facut toate demersurile necesare pentru a achizitiona un altul. 45.000 de euro pentru noi era o suma mare. Bebelusii lupta, iar prematurul lupta cu toate fortele sa traiasca; incubatorul ne-a ajutat. Fericirea pe care o ai cand vezi ca poti sa ajuti un pacient e mare, dar cand poti sa ajuti un bebelus, e mult mai mare”, a declarat Dr. Rodica Tudoran, medic specialist U.P.U. SMURD SCJU Constanta.

Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta este spital de nivel I A si functioneaza ca Spital Regional pentru Regiunea 7 Sud-Est, iar Maternitatea este nivel III primind nou-nascuti si din judetele limitrofe.

OMV Petrom sprijina initiativele de  interventie in caz de urgenta inca din 2011. Pana in prezent, compania a investit peste 1,4 milioane euro pentru intarirea capacitatii de interventie in situatii de urgenta. Din aceasta suma au fost achizitionate 450 de echipamente de protectie si interventie, inclusiv ambulante si echipamente de descarcerare. De asemenea, compania a sprijinit derularea de cursuri de preventie si siguranta pentru 59.000 de copii, parinti si profesori.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.