CSRmedia
CSRmedia
CSRmedia - publicatie premiata de Familia Regala a Romaniei

OMV Petrom sustine cu 1,5 milioane euro activitatea Asociației Blondie

PETROM - BLONDIEOMV Petrom sustine Asociația Blondie cu suma de 1,5 milioane euro pentru a facilita transportul pacienților, în special copii, ale căror afecțiuni nu pot fi tratate în România.

Proiectul asociației Blondie, „Minute de zbor, pentru ore de viată”, va asigura transportul pentru circa 300 de pacienți vulnerabili, care depind de tratament medical specific și de care nu pot beneficia în România.

 Cristina Verchere_CEO OMV Petrom„În aceste vremuri complicate, în care sistemele de sănătate sunt sub presiunea unor provocări multiple, astfel de inițiative sunt esențiale pentru salvarea de vieți. La OMV Petrom, credem că sprijinirea acestor eforturi este o parte esențială a rolului nostru în România”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

În plus, cel puțin 20 de medici vor beneficia de training pentru îngrijirea pe perioada zborului a copiilor aflați în condiție critică.

Adelina Toncean Blondie“În martie 2020, când am organizat primul zbor medical de urgență, am promis că nu vom lăsa pe nimeni în urmă și că vom fi capabili să zburăm ori de câte ori ni se va cere ajutorul. Deși a fost extrem de greu să ne ținem această promisiune, am reușit de atunci să spunem „da” de fiecare dată. Suntem cu atât mai recunoscători azi, când, datorită ajutorului imens pe care îl primim de la OMV Petrom, promisiunea noastră dragă nu mai este doar a noastră”, a declarat Adelina Toncean, Asociația Blondie.

Împreuna cu maternități din România, asociația va identifica, în timp util, pacienți copii cu afecțiuni grave, precum si maternități care ii pot trata in regim de urgență.

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.