CSRmedia
CSRmedia
CSRmedia - publicatie premiata de Familia Regala a Romaniei

Orange a premiat liceenii participanti la Atelierul de Responsabilitate Sociala

Orange a premiat cei peste 50 de liceeni de la Colegiul National Mihai Viteazul, Colegiul National George Cosbuc si Liceul Miguel de Cervantes, din Capitala, care au participat la Atelierul de Responsabilitate Sociala. Pe langa diplomele si premiile de participare pe care le-au primit, elevii au aflat si marii castigatori la cele doua concursuri desfasurate de Atelier – competitia intre licee de colectare de materiale reciclabile si cea pe echipe, de inventare a unui produs responsabil! Astfel, Marele castigator al Atelierului de Responsabilitate Sociala – editia 2012, a fost Liceul Bilingv „Miguel de Cervantes” din Bucuresti , care a reusit sa colecteze 640 kg de hartie, 15 kilograme de plastic si 73 de telefoane mobile.

„Primul feedback pe care l-am primit din partea tinerilor a fost acela ca sunt foarte interesati de subiectul responsabilitatii sociale. Decizia pentru continuarea acestui proiect si anul viitor va fi luata dupa ce analizam chestionarele pe care elevii le-au avut de completat. Vrem sa masuram gradul lor de implicare si care sunt sugestiile lor”, a declarat pentru CSRmedia.ro Alina Stan, CSR Oficer Orange.

La concursul de inventare a unui produs responsabil nu mai putin de 12 echipe formate din cate doi elevi au venit cu o multime de idei, care mai de care mai creative sau inovatoare. Premiul cel mare a fost castigat de echipa „Editura Eco-Learning”, formata din Ionescu Elena si Hermelin Alexandra, din Colegiul George Cosbuc. Cele doua eleve ar dori sa deschida o editura ecologica care sa ofere manuale noi, pe hartie reciclata, celor care vin si dau spre reciclat manuale vechi. Alte doua proiecte care au atras atentia publicului au luat premii speciale. Este vorba de Geanta eco-friendly si multifunctionala ce se poate transforma intr-o pelerina de ploaie sau jacheta si Biblioteca virtuala EduOrange unde elevii pot regasi in format electronic toate manualele si culegerile necesare pe parcursul unui an scolar.

In competitie tinerii au fost sprijiniti de trei bloggeri care si-au asumat rolul de ambasadori ai programului si de mentori pentru elevi, respectiv: Roxana Bursuc, Oana Bratila si Ariel Constantinof.

„Eu am fost in echipa liceului Mihai Viteazu. Inca de la inceput tinerii veniti la workshop m-au surprins, pentru ca stiau foarte multe. Mi-a placut sa le acord suport motivational si sa incerc sa fiu amuzant. Eu zic ca e mare lucru ca tineriilor implicati in proiect le-a facut placere sa stea dupa ore”, ne-a declarat Ariel Constantinof.

Castigatorii  concursului de colectare au primit cecuri in valoare de 700, 500 si 300 euro, bani ce vor putea fi utilizati pentru alte proiecte scolare.
 [nggallery id=19].

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.