Orange a reusit sa implice aproximativ 400 de tineri in actiuni de voluntariat

In cadrul programului Pop Up Cinema, desfasurat de Orange Romania in luna iunie, aproximativ 400 de voluntari din Falticeni, Campina, Tirnaveni si Husi au participat la activitati de ecologizare si reamenajare a spatiului verde. Evenimentul reuneste sub aceeasi umbrela activitati inedite, precum proiectii de film in aer liber, ridicare de la sol in balon cu aer cald si actiuni de voluntariat in folosul comunitatii. La Falticeni, peste 200 de voluntari (in majoritate, elevi la Scoala Gimnaziala “M. Sadoveanu”, Colegiul „Vasile Lovinescu”, Scoala Gimnaziala “Al. I. Cuza” si Colegiul National “Nicu Gane”) au participat, alaturi de Orange si Asociatia Falticeni Cultural, la ecologizarea orasului, colectand peste 40 de saci de deseuri. Initiativa va fi continuata saptamanal de Asociatia Falticeni Cultural.

“Implicarea in dezvoltarea comunitatilor locale reprezinta una dintre prioritatile Orange de responsabilitate sociala corporativa. De mai bine de 11 ani, Orange sustine constant, cu ajutorul angajatilor implicati ca voluntari, cauze sociale, cultural-educative sau de mediu. Incepand din acest an, compania si-a propus sa faca un pas inainte in directia incurajarii voluntariatului, implicand nu doar proprii angajati, ci si locuitorii oraselor in care Orange desfasoara actiuni de voluntariat”, spun reprezentantii companiei.

La Campina, aproximativ 50 de voluntari, elevi la Scoala Gimnaziala Centrala si la Colegiul Tehnic “Constantin Istrati” au participat, alaturi de Orange si Asociatia Un Strop de Fericire, la ecologizarea si ingrijirea spatiului verde din jurul Clubului Copiiilor, loc frecventat de aproximativ 2000 de tineri implicati in activitati de educatie extrascolara. Cu aceasta ocazie, voluntarii au reamenajat aleea principala de acces in Clubul Copiilor, au reconditionat bancutele si au vopsit poarta de acces in curtea interioara. In cea de-a treia saptamana a lunii iunie, Pop Up Cinema de la Orange a ajuns la Tirnaveni, acolo unde, cu sprijinul Casei de Cultura din oras, aproximativ 50 de elevi, componenti ai Fanfarei “Armonia” si ai Ansamblului “Romano”, s-au mobilizat in vederea ecologizarii malurilor Tirnavei.

La finalul lunii, Pop Up Cinema de la Orange a ajuns la Husi, prilej de implicare a locuitorilor orasului intr-o ampla actiune de a ecologizare. Alaturi de copiii ce participa la activitatile educative organizate in cadrul Casei de Cultura din oras, membrii asociatiei AlterEDU s-au alaturat initiativei Orange, participand la curatarea zonei periferice a orasului. In total, peste 60 de voluntari au colectat aproximativ 70 de saci de deseuri.

In toate cele patru orase, primariile si administratiile locale au contribuit la buna desfasurare a activitatilor de voluntariat, mobilizand echipamentele necesare colectarii deseurilor rezultate in urma activitatilor de ecologizare.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.