Orange Fab: Alte 5 noi startup-uri s-au alaturat programului de accelerare

Orange FabOrange Fab anunta 5 noi startup-uri care au intrat in program. Astfel, dupa 2 ani si jumatate de functionare numarul total de colaborari ajunge la 21. Prin Orange Fab, startup-urile pot accesa cele mai noi tehnologii, pot lucra in 6 dintre cele mai importante hub-uri de tehnologie din tara prin Hub Pass, au sustinere pentru dezvoltarea produselor, precum si acces in reteaua de distributie Orange si Orange Business Services.

Cele 5 startup-uri nou intrate in programul Orange Fab dezvolta solutii in domenii precum Oameni si viitorul locurilor de munca, 5G si Retelele viitorului, Securitate si Orase inteligente:

„Suntem bucurosi sa incepem colaborarea cu cele mai noi 5 startup-uri Orange Fab. Desi programul se desfasoara pe o perioada de un an, realitatea este ca noi continuam sa lucram indeaproape cu toate startup-urile care au intrat in program. Obiectivul nostru este sa cream un adevarat ecosistem de parteneri tech alaturi de care sa tranformam modul in care traim si lucram. Acest model este unul de succes, iar anumite startup-uri chiar furnizeaza servicii pentru Orange” a declarat Monica Obogeanu, Startup Programs Manager in cadrul Orange Romania.

Nestor este o platforma cloud ce foloseste inteligenta artificiala pentru a facilita colaborarea in echipa. De asemenea, creste nivelul de transparenta si prezice in timp real potentiale oportunitati si riscuri la nivel organizational.

Bunnyshell este dedicat echipelor tehnice, oferind posibilitatea de a administra si adapta arhitecturile aplicatiilor prin doua solutii – Site Reliability Robot si DevOps Tools. Robotul faciliteaza monitorizarea, alertarea si optimizarea continua a oricarui tip de server iar DevOps Tools le permite utilizatorilor sa gestioneze fiecare server dintr-o arhitectura cloud, folosindu-se doar de platforma Bunnyshell.

Polyfazer sustine incarcarea masinilor electrice si hibride plug-in prin statii de incarcare inteligente, portal pentru utilizatori si aplicatie mobila ce permite identificarea si accesarea rapida a statiilor de incarcare libere din proximitate.

SecurifAI utilizeaza algoritmi de inteligenta artificiala care automatizeaza in timp real analiza sistemelor clasice de supraveghere video, acoperind scenarii precum detectarea, recunoasterea si anonimizarea fetei, detectarea pulsului, identificarea emotiilor faciale, a evenimentelor anormale, a bagajelor abandonate, citirea numarului de inmatriculare auto etc.

Acquainted este un sistem de schimb si management al datelor de contact. Contactele in Acquainted sunt dinamice, actualizate in timp real cu schimbarile celorlalti, indexate automat si impartasite fara efort.

Orange Fab ofera un program personalizat pentru a satisface nevoia de dezvoltare a fiecarui startup.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.